Ungaria INTERZICE persoanelor fără adăpost să DOARMĂ în spații publice. ONU: o lege CRUDĂ, care încalcă DREPTURILE OMULUI

Ungaria INTERZICE persoanelor fără adăpost să DOARMĂ în spații publice. ONU: o lege CRUDĂ, care încalcă DREPTURILE OMULUI
Publicat: 15/10/2018, 16:45
Actualizat: 19/11/2018, 14:29

Scopul noii reglementări este ca autoritățile „să se asigure că persoanele fără adăpost nu se află pe străzi în timpul nopții și că cetățenii pot folosi spațiul public fără restricții”, a declarat Attila Fulop, secretar de stat în domeniul afacerilor sociale, citat de BBC.

Legislația prevede ca persoanele fără adăpost care dorm în spații publice să fie sancționate cu 90 de zile de închisoare sau cu șase luni de muncă în folosul comunității, scrie și The Independent.

Legea propusă și adoptată de guvernul condus de Viktor Orban a atras critici dure din partea oficialilor Organizației Națiunilor Unite, care au numit-o „crudă”, insistând că este împotriva drepturilor omului.

În iunie, când a fost propusă de Guvernul de la Budapesta, expertul ONU Leilani Farha a numit-o „crudă și incompatibilă cu legea internațională privind drepturile omului”, într-o scrisoare adresată Executivului ungar.

Luna trecută, Parlamentul European a propus o acțiune în justiție împotriva Ungariei, după ce parlamentarii au argumentat că legea care vizează persoanele fără adăpost contribuie la „riscul clar al unei încălcări grave” a valorilor Uniunii Europene.

Conform datelor oficiale, în Ungaria există aproximativ 11.000 de locuri disponibile în adăposturi, în timp ce estimările arată că sunt peste 20.000 de persoane fără adăpost în întreaga țară.

Reprezentanții mai multor ONG-uri care oferă asistență persoanelor fără adăpost spun că interdicția și amenințarea cu închisoarea nu sunt în măsură să rezolve problemele cu infracționalitatea stradală, iar mulți dintre cei de pe străzi au nevoie de îngrijire medicală și psihologică pe care cele mai multe adăposturi nu le pot oferi.

„Au existat deja câteva încercări nereușite de legiferare, dar sistemul actual de îngrijire a persoanelor fără adăpost nu poate acoperi situația tuturor persoanelor fără locuință”, a spus Zoltan Aknai, directorul Fundației Shelter, citat de The Independent.

Gilda Popa
Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie - Universitatea București. A mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză