Acesta este primul copil al cuplului format din actrița australiană Yvonne Strahovski, în vârstă de 36 de ani și soțul ei, Tim Loden, scrie huffingtonpost.com.
„Inima mea s-a topit în miliarde de bucăți, am fost binecuvântați cu cea mai mare bucurie din viața noastră, un băiețel. Bine ai venit pe lume, Alună, părinții tăi te iubesc mai mult ca orice și ești deja micul meu vis. Inima mea a fost furată!”, a scrie, emoționată, Yvonne, pe Instagram, unde publică o fotografie cu ea și bebelușul.
În serialul distopic POVESTEA SLUJITOAREI, produs de Hulu, Strahovski interpretează rolul Serenei Joy Waterford, soția unui Comandant restrictiv. Serena dorește cu disperare să aibă un copil, într-o lume în care doar câteva „slujitoare” mai sunt fertile. Slujitoarele sunt transferate de la o familie la alta, pentru a rămâne gravide și sunt obligate să renunțe apoi la nou-născuți.
Stahovski a ascuns sarcina de colegii de platou, chiar și în scenele teribile – cum ar fi cea a unui viol – în timp ce a jucat rolul unei femei care dorește neapărat să aibă un copil. Yvonne a dezvăluit că este gravidă în luna mai.
„O să fiu mamă!”, a exclamat actrița pe Instagram. „Sunt atât de încântată să simt cum această alună mică se dezvoltă pe zi ce trece!” Deocamdată, Strahovski nu a divulgat numele bebelușului.
Oct 15, 2018 at 5:17 PDT