Preotul Constantin Necula se retrage din viața publică: Ne-am BĂTUT JOC de 99 de ani și 315 zile din CENTENARUL nostru

Preotul Constantin Necula se retrage din viața publică: Ne-am BĂTUT JOC de 99 de ani și 315 zile din CENTENARUL nostru
Publicat: 16/10/2018, 16:22

Cunoscutul preot Constantin Necula a completat, luni, anunțul retragerii sale din viața publică, arătând că va continua să susțină ceea ce reprezintă Biserica: „Retragerea din viața publică nu înseamnă că renunț la luptă! Biserica nu e viața publică!!! Aici, în spațiul ei, putem să ne reactivăm smerenia slujirii lui Hristos! Sus inima!”, a scris acesta pe Facebook.

Preotulanunțase că se va retrage, săptămâna trecută, după ce rezultatul referendumului a arătat că demersul pe care l-a susținut nu a întrunit cvorumul de prezență necesar.

Într-o intervenție pentru Radio România Actualități, acesta a declarat: „Tot ce am zis s-a întors împotriva oricărei bunăvoințe de a comunica ceva societății din care facem parte. Eu aștept să se limpezească lucrurile și să constatăm că, din nefericire, am avut dreptate. În lupta aceasta acerbă pentru o imagine în față, pentru o dorință de a fi mai mult decât atent la lucrurile care ți se întâmplă, ai tot timpul tendința de a exagera. Mă voi retrage din viața publică, e un gând care îmi trece foarte des prin minte. Am să mă retrag și am să tac în dorința de a-i lăsa pe ceilalți să vorbească. Am remarcat că sunt foarte mulți dispuși să vorbească foarte foarte mult împotriva bisericii și a societății străine. Le doresc succes! E o tristețe care m-a cuprins, pe care n-o voi birui decât în Liturghie. Constat că oameni a căror cumpănire am fost extrem de atent să o prețuiesc devin niște oameni care citesc doar titlurile ziarelor și apoi își dau cu părerea. Cumpănire adâncă și rugăciune. Cred că este lucrul la care mă aștept cel mai mult în perioada aceasta. Cred că este un referendum care a boicotat foarte mult din sufletele noastre. Mi-e teamă că viitorul îmi va dovedi că avem dreptate. Deja am constatat că, în ciuda faptului că familia bărbat-femeie nu e o prioritate, cealaltă familie a avut dintr-o dată trei proiecte băgate la sertar. Am constatat că suntem căzuți între politici și că, dacă ții cu un partid împotriva celuilalt, nu înseamnă că nu faci politică. Și tot așa, lucruri care se întâmplă sub ochii noștri, cred că e obligatoriu ca paznicul farului să se retragă în far”.

Necula a remarcat și răspunsurile echilibrate, dar și agresivitatea de care s-a lovit în multe situații în contextul referendumului: „Am constatat zilele acestea că am fost parșivi de fiecare dată, că am purtat niște măști ale exigențelor sociale și că, de fapt, în spatele nostru nu era adevărata pace. Poate de-aia nici nu e pace, pentru că fiecare mințeam frumos la adresa celorlalți. Fac parte dintr-o comunitate sibiană care este echilibrată. Am văzut câteva reacții cu ciupeli de sens, sunt încântat să constat că oameni pentru a căror muncă și al căror efort am făcut tot ce se putea face și-au adus aminte de datorii pe care nu le aveau. Văd utilizată în continuare Biserica drept scară pe care să urcăm. Nu e altceva decât colectivul și aceiași oameni beneficiază de el. De data aceasta nu a murit nimeni, Slavă Domnului. Este aceeași emoție, aceeași scară, aceeași instituție atacată. Biserica a ajuns un fel de vinovat pentru toate. Sper, din toată inima să avem tăria de a putea să ne revenim nu cu picioarele pe pământ, că acolo suntem demult, ci cu mintea în cer, unde ne era locul. Constat că ne trimit la culcare, la cratiță, se spunea despre noi că am trimite femeia la cratiță, acum constat că suntem trimiși la cratița socială. Noi știm să facem asta și o facem bine. Zilele acestea au năpădit Facebook cu întrebări oamenii. E prima dată în viața mea când am înțeles de ce Mântuitorul nu răspunde la toate întrebările, ci doar la cele ale oamenilor care vor cu adevărat să se îndrepte. Nu s-a îndreptat nimic. Aceeași ură, aceeași aroganță socială, aceeași dictatură a propriei opinii împotriva celorlalți și, în acest marasm, aceeași biserică răstignită a nu știu câta oară de oameni care cred cu adevărat că Biserica trebuie să le protejeze păcatele. Regret, Evanghelia nu e negociabilă”.

Pentru Constantin Necula, atmosfera de după referendum ține și de neputința de a depăși problemele cu care s-au confruntat românii în secolul trecut de la Marea Unire: „Eu am de unde să mă tonifiez. Constat că societatea românească, în ciuda balului mascat la care continuăm să asistăm, pierde încă un an de netonifiere. Mai avem 50 de zile până să ne prăznuim Centenarul. Ne-am bătut joc de 99 de ani și 315 zile din Centenarul nostru”.

Părintele Constantin Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu și este doctor în teologie. A publicat volume în care a adunat predici, studii și articole și a susținut sute de conferințe în țară și în străinătate, fiind o prezență obișnuită la emisiuni de radio și de televiziune cu tematică religioasă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?