Prima pagină » Știri » PESTA PORCINĂ AFRICANĂ: Al cincilea focar confirmat în TELEORMAN

PESTA PORCINĂ AFRICANĂ: Al cincilea focar confirmat în TELEORMAN

PESTA PORCINĂ AFRICANĂ: Al cincilea focar confirmat în TELEORMAN
Pesta porcină lovește din nou. Încă un focar a fost confirmat în județul Teleorman. Ce anunță Direcția Sanitar Veterinară.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Direcția Sanitar Veterinară Teleorman, cazul a fost identificat în comuna Ștorobăneasa în cursul zilei de 28 octombrie, după ce au fost prelevate probe dintr-o gospodărie în care trei porci au murit în mod suspect.

În urma confirmării diagnosticului, serviciile veterinare au intervenit de urgență.

„Gospodăria în cauză a fost plasată sub supraveghere oficială și au fost aplicate măsuri restrictive privind circulația animalelor, produselor și persoanelor. DSVSA a stabilit planul de măsuri privind controlul pestei porcine africane în Teleorman și solicită sprijinul oamenilor pentru a anunța orice suspiciune de boală autorităților. Pesta porcină africană nu afectează oamenii, însă are efecte importante la nivel economic”, se arată în comunicatul DSVSA Teleorman.

Potrivit comunicatului, Centrul Local de Combatere a Bolilor Teleorman a stabilit planul de măsuri privind controlul, combaterea și eradicarea PPA, precum și stabilirea zonelor de restricții. Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

Este al cincilea focar de pestă porcină descoperit în județul Teleorman în cursul lunii octombrie, când a și început să se manifeste virusul la nivel de județ.

În acest timp, în majoritatea gospodăriilor din județ se taie porcii, de teama extinderii virusului. Oamenii spun că nu vor aștepta Crăciunul în aceste condiții.

„Toți cunoscuții mei care au porci au decis să taie porcii și să nu mai aștepte. Nu vedeți că apare un caz pe zi? Păi cine mai are răbdare să aștepte? Și eu o să tai porcii zilele astea și terminăm toată îngrijorarea. Nu mă tem că ar putea să fie bolnavi. Boala asta are niște simptome. Și n-a fost cazul.”, a spus George P. din comuna Scrioaștea pentru MEDIAFAX.

 

 

Pe data de 10 octombrie, PPA evolua în 246 de localități din 13 județe, cu un număr de 998 de focare (dintre care 15 în exploatații comerciale) și 90 de cazuri la mistreți, în total fiind eliminați 348.691 de porci afectați de boală, conform ANSVSA.

Pe 29 octombrie, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bihor, Remus Moțoc, a anunțat că există suspiciuni privind revenirea epidemiei în județ. „Avem o suspiciune de pestă porcină africană, când vom avea o confirmare, dacă va fi, vom da un comunicat. Se așteaptă rezultatele analizelor de laborator de la București după care vom prezenta detaliile”, a declarat Moțoc pentru Mediafax.

Au fost stinse până la acea dată 5 focare în județul Satu-Mare, iar unitatea de procesare a cărnii Carniprod din județul Tulcea și-a reluat activitatea în 14 august 2018. De asemenea, nu au mai fost înregistrate noi focare de boală în județele Satu-Mare (din data de 31.08.2018) și Bihor (din data de 08.08.2018).

Vicepreședintele PMP, Cătălin Cristache, a solicitat, în luna august, înființarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru a analiza modul în care autoritățile au gestionat epidemia de pestă porcină. El susține că „s-a acționat selectiv” în campania de incinerare a animalelor, iar Valentin, fiul lui Liviu Dragnea, a fost avantajat.

 

 

„Comisie de anchetă parlamentară privind modul în care fiul lui Dragnea a făcut bani din epidemia de pestă porcină! Ca deputat ales în Galați, județ în care s-au depistat deja două focare de pestă porcină, solicit tuturor parlamentarilor să semneze și să susțină înființarea unei comisii de anchetă parlamentară care să analizeze modul în care autoritățile au gestionat epidemia de pestă porcină și modalitatea în care firma Romcip Salcia a beneficiat de pe urma acțiunii instituțiilor în cauză. Dezvăluirile făcute în urma unor investigații de presă arată, în cel mai bun caz, o incompetență crasă referitoare la modul în care autoritățile au gestionat epidemia de pestă porcină sau, în varianta cea mai negativă, că autoritățile au acționat selectiv creând avantaje de natură economică firmei Romcip Salcia, firma lui Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, președinte PSD și al Camerei Deputaților”, a afirmat deputatul PMP, Cătălin Cristache, într-un comunicat de presă remis Mediafax.

 

 

 „Având în vedere dezastrul economico – social generat de apariția bolii pe teritoriul României, generându-se pierderi de aproximativ 1 miliard de euro pentru crescători sau pentru familiile din mediul rural care își asigurau astfel subzistența, se impun demisiile de urgență ale ministrului Petre Daea și a președintelui ANSVSA, Geronimo Brănescu, fiul baronului de Constanța Nicușor Constantinescu. Plecarea celor doi din funcție, deși absolut obligatorie, nu este însă suficientă. Există indicii că autoritățile competente, în speță ANSVSA și Ministerul Agriculturii, știau de apariția pestei porcine africane în România cu mult timp înainte de apariția subiectului în mass media și au acționat discreționar avantajând financiar firma lui Valentin Dragnea, care a reușit să-și vândă aproape 80% din efectivul de suine înainte de informările publice”, a adăugat Cristache.

 


 

Până în prezent, în județul Brăila au fost confirmate 16 focare de pestă porcină africană și au fost eutanasiați 7.566 de porci, dintre care peste 7.100 au fost omorâți ca măsură preventivă.

În zona unde au apărut noile focare ale pestei porcine africane există și o fermă care are aproximativ 136.000 de porci. Autoritățile au luat măsuri speciale astfel încât boala să nu ajungă în complex. Pesta porcina africană se extinde și în județul Galați, autoritățile confirmând, sâmbătă, prezența virusului în satul Suceveni, la șase kilometri de primul focar. Toate animalele bolnave, dar și cele care au intrat în contact cu acestea vor fi eutanasiate, potrivit primarului comunei, Marian Mitrofan.

La nivel național, până la data de 2 august, au fost plătite 56 dosare de despăgubire în valoare de 148.140 de lei, iar alte 428 de dosare în suma totală de 2.065.162 de lei urmează să fie date în plată, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

 

 

Citește și