Două persoane au fost rănite în urma atacului cu ciocanul, dar numărul victimelor putea fi mai mare, dacă agresorul nu ar fi fost pus la pământ și imobilizat rapid de către un grup de români.
Poliția britanică anchetează cazul petrecut în stația de metrou Stratford, din estul Londrei, unde un bărbat ataca oamenii și îi lovea cu un ciocan. Martorii spun că bărbatul s-a înfuriat când a cerut o țigară unui necunoscut, iar acesta l-a refuzat, informează Standard.
În filmarea apărută pe internet se vede cum un grup de patru persoane îl pun la pământ pe agresor și îl țin nemișcat până la sosirea forțelor de ordine. Se poate distinge că aceștia vorbesc în română: „Nu dați în el! Tineți-l până vine Poliția. Voia să dea în cap la oameni, omoară oameni,” spune românul care filmează. „M-a mușcat de mână”, exclamă unul dintre românii care îl țineau, în timp ce altul îl sfătuiește: „Întoarce-i mâna. Stați, că e periculos”.
Pe tot parcursul filmării, agresorul țipă să fie lăsat în pace. La un moment dat, în cadru apare și ciocanul cu care le-a lovit pe cele două persoane.
„Am remarcat în stație un bărbat care atrăgea atenția, fiind gălăgios. S-a apropiat de o persoană căreia i-a cerut o țigară, iar când a fost refuzat a scos un ciocan și a început să îl lovească. A fost pus instant la pământ, până când au venit forțele de ordine”, a povestit un martor pentru The Sun.
Agresorul de 26 de ani a fost arestat pentru agresiune și posesie de armă. Victimele au fost transportate la spital și sunt în afara oricărui pericol.