Prima pagină » Știri politice » Conspirații internaționale pentru Cioloș președinte. Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir promite LEAKS din cutia proprie cu SURPRIZE

Conspirații internaționale pentru Cioloș președinte. Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir promite LEAKS din cutia proprie cu SURPRIZE

Conspirații internaționale pentru Cioloș președinte. Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir promite LEAKS din cutia proprie cu SURPRIZE
Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir dezvăluie că Florian Coldea vrea să-l pună președinte pe Dacian Cioloș. Află ce urmează despre caracatița economică a Statului Paralel

Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, scrie duminică seara, pe Facebook, că fostul adjunct al SRI, Florian Coldea și omul de afaceri Bogdan Buzăianu s-ar afla în acest weekend în Elveția, unde încearcă să îi facă lobby lui Dacian Cioloș pentru a ajunge președinte în 2019.

„Cutia mea cu surprize. Tot cu leaks. Ieri și azi Coldea și Buzăianu s-au tot învârtit prin Elveția. Caută soluții să ajungă la fiul lui Soros, pentru a-i face lobby lui Cioloș să ajungă președinte în 2019. Începem să scoatem la lumină caracatița economică a statului paralel, Buzăianu, Coldea, Maior, întâlniri conspirative în Emirate, la Beaulieu sur Mer, șpăgi, Africa și Hidroelectrica,” scrie Daniel Dragomir, pe Facebook.

„Dacă tot umbla tot felul de leaks pe aici, deși nu mi-a adus nici un țăran din Teleorman vreo valiză, am decis să încep să umblu la cutiuța proprie cu surprize: o fotografie specială cu Buzăianu și mâna sa dreaptă și stângă, intermediar, proxy și denunțător în anumite spețe „sensibile”, Marius Stoica. Va urma. Leaks, nu gluma😜”, amenință fostul ofițer SRI.

Daniel Dragomir a fost ofițer al Serviciului Român de Informații. A povestit într-un interviu pentru Gândul că, ani de zile, a stat în același birou cu Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI. Dragomir a demisionat din SRI în anul 2013.

Florian Coldea a fost omul doi din SRI timp de 12 ani, fiind considerat „creierul” instituției. Coldea a demisionat din SRI la începutul lui 2017, după ce Sebastian Ghiță a făcut publică relația de prietenie pe care o avea cu acesta.

 

Autor