Comentariile critice la adresa tinerei nu s-au lăsat mult așteptate. Un utilizator a spus:„Domnișoară Goe, dovadă clară de nesimțire și parvenitism. Același gen de om care aruncă gunoaiele pe stradă. O dovadă crasă de lipsă de bun simț și proastă creștere accentuată”.
O altă persoană spune, referindu-se la șoferiță, că: „Prima dată când a văzut locurile de parcare pentru handicapați a crezut că sunt servicii speciale și vine cineva să o ia ca pe o regină până în mall”
Imaginea postată pe o pagină de Facebook s-a viralizat rapid, iar în scurt timp, profilul tinerei a început să fie etichetat în secțiunea de comentarii.
Inițial, femeia a răspuns sfidător: „Parchez unde vreau eu! Mâine o să o parchez tot acolo, măcar să fiu zilnic în centrul atenției”.
După multe comentarii în care era criticată pentru atitudinea sa lipsită de respect, tânăra a revenit la sentimente mai bune și și-a cerut scuze.
„Nu credeam niciodată că se va ajunge aici. Prima dată luai totul ca pe o glumă. Dar degeneră prea tare. Orice om greșește, e omenesc. Asta nu înseamnă că trebuie să înjurați și să folosiți cuvinte jignitoare. Era prea aglomerat și nu aveam loc de parcare. Nu dădui în cap la nimeni. Stați calmi, mai mult de 10 minute nu am stat să ocup locurile. Îmi cer sincer scuze pentru toată nebunia creată”, a scris aceasta.
Foto: Facebook