Prințul CHARLES, între ÎNDATORIRI și CONTROVERSE. Viitorul rege al Marii Britanii împlinește 70 de ani. Unii monarhiști SE TEM, iar unii republicani SPERĂ că va fi un conducător slab

Publicat: 11/12/2018, 16:43
Actualizat: 25/03/2019, 21:40

Unii monarhiști se tem, iar unii republicani speră că acesta va fi un rege slab. Admiratorii săi cred că înțelepciunea și pasiunea pentru unele probleme, precum cele legate de mediu, de care dă dovadă îl vor ajuta să câștige sprijinul pe care îl merită din partea poporului britanic,potrivit Reuters.

Momente controversate din viața sa sunt mariajul cu prima soție, prințesa Diana, și divorțul de aceasta, nemaivorbind de faptul că ducesa Camilla, a doua parteneră de viață, este încă privită cu ostilitate de mulți.

„Ești acuzat că ești controversat numai pentru că încerci să atragi atenția asupra unor lucruri care nu fac parte neapărat din perspectiva convențională”, a declarat Charles într-un interviu pentru ediția din septembrie a publicației GQ.

„Problema mea este că eu cred că sunt multe lucruri care trebuie făcute sau pentru care trebuie să te lupți”, a mai spus acesta.

Charles Philip Arthur George, prinț de Wales, duce de Cornwall, duce de Rothesay, conte de Carrick, baron de Renfrew, conte de Chester și prinț al Scoției s-a născut la palatul Buckingham din Londra, pe 14 noiembrie 1948.

Avea patru ani când bunicul lui, regele George al VI-lea, a murit și mama sa a urcat pe tron, la vârsta de 25 de ani. În anul următor, Charles asista cu bunica, regina Elizabeth, și mătușa, regretata prințesă Margaret, momentul în care Elizabeth era încoronată ca regină a Marii Britanii.

A urât perioada de studiu la Gordonstoun, o instituție scoțiană la care fusese elev și tatăl său, prințul consort Philip, dar a fost primul moștenitor al tronului care a obținut diplomă de absolvire de la Universitatea Cambridge.

Charles a devenit prinț de Wales în 1969. Dar, la 92 de ani, mama sa se simte încă bine și nu are planuri să abdice, așa că Charles va mai trebui să aștepte, scriu cei de la Reuters.

Pentru criticii săi și chiar și unii monarhiști care cred că el va fi un dezastru pentru Casa Windsor, acesta nu este un lucru rău.

Multe biografii îl prezintă pe Charles drept o persoană arogantă, slabă, căreia îi place luxul – are propriul harpist regal -, nu tolerează criticile și este adept al multor teorii ciudate.

Suporterii lui Charles îl consideră o victimă ușoară, expusă, fiecare acțiune a sa fiind analizată la sânge de presa care de multe ori nu îl place.

Un fost consilier al său a declarat, sub protecția anonimatului, că, de fapt, prințul Charles este „complicat”. „Niciodată nu am întâlnit o persoană atât de curioasă și atât de interesată de ceea ce se întâmplă și de motivele pentru care se întâmplă”, a adăugat acesta. El a mai spus că prințul muncește extraordinar de mult.

Simon Lewis, care i-a fost secretar pe comunicare reginei, în perioada 1998 – 2001, l-a descris pe Charles drept plin de entuziasm, angajat și cu un simț al umorului ascuțit.

Prieteni și amici vorbesc despre faptul că este devotat îndatoririlor sale. Ziua sa de muncă începe la micul dejun – prințul nu ia prânzul – și se încheie aproape de miezul nopții. Fostul consilier a declarat că a primit de la el o sarcină de serviciu chiar în ziua de Crăciun.

În viața privată, Charles este pasionat de arte, cultură, teatru, literatură, operă și pop – este mare fan al lui Leonard Cohen. Îi place să grădinărească, Shakespeare, să picteze în acuarelă și a scris cărți pentru copii. Poate fi amuzant, dar și impulsiv, a mai spus fostul consilier.

Viața de lux

Cifrele oficiale arată că cele mai recente călătorii în străinătate ale sale au fost și cele mai scumpe din istoria celor efectuate de membri ai familiei regale.

Tom Bower, autorul unei biografii neautorizate a prințului, pentru care a intervievat 120 de persoane, spune că Charles iubește luxul, folosind frecvent avioane private, trenul regal etc. Lucru negat de prințul Charles într-un interviu pentru un post de radio australian, în aprilie.

Fostul consilier spune, însă, că la petrecerile oferite de prinț serviciile trebuie să fie perfecte, pentru că Charles crede că așa se cuvine având în vedere statutul și că lumea ar fi dezamăgită dacă nu s-ar întâmpla asta.

Nu numai stilul de viață atrage controverse

Campaniile sale privind anumite subiecte, precum mediul, încălzirea globală, sunt chestiuni de care membrii familiei regale nu ar trebui să se ocupe, sunt de părere mulți.

Totuși, Charles este de părere că ar da dovadă de „neglijență criminală” dacă nu s-ar folosi de poziția sa pentru a ajuta oameni, iar rolul său îi permite să exprime puncte de vedere puternice. Acest lucru ar fi imposibil pentru monarh, care, potrivit constituției, trebuie să fie apolitic.

Prințesa Diana

De departe, chestiunile care au fascinat publicul cel mai mult este divorțul lui Charles de Diana (1981-1996), decesul prematur al acesteia, la 36 de ani, în 1997, într-un accident care a avut loc la Paris, și al doilea său mariaj, din 2005, cu Camilla. Unii dau vina pe ducesa Camilla pentru eșecul primului mariaj al prințului Charles.

Sondaje de opinie arată că imaginea lui Charles a fost grav afectată în anii 1990, fără posibilitate de recuperare completă. În ianuarie 2018, doar 9% din populație îl alegea pe Charles drept membrul preferat din familia regală.

Același sondaj arăta că 54% dintre respondenți au o opinie favorabilă despre prinț, față de 24% care au o părere nefavorabilă. Regina Elizabeth și fiii lui Charles, William și Harry, sunt văzuți în mod favorabil de peste 80% dintre britanici.

Suporterii săi consideră că Charles va fi cel mai bine pregătit rege din istoria Marii Britanii.

Deși Charles urăște să vorbească despre perspectiva de a deveni monarh, așa cum se va întâmpla după moartea mamei sale, în culise sunt deja gata planurile pentru această ocazie – sub nume de cod Operation London Bridge.

Până atunci, viața sa unică în calitate de moștenitor al tronului Marii Britanii continuă, mai scriu cei de la Reuters.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Terorism ecologist. În loc să împuște urșii agresivi, vor să-i trimită în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un telescop spațial care a costat mai bine de 800 de milioane de dolari a...