Cererea de încuviințare a urmăririi penale în cazul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost trimisă la Comisia Juridică, urmând ca acest for să dea un raport în decurs de 5 zile. Tăriceanu a anunțat luni că așteaptă să citească dosarul care are 17.000 de pagini.
„Cu toate că astăzi Biroul nu a făcut decât să ia o decizie legată de procedura regulamentară care este de urmat. Solicitarea a fost trimisă către Comisia juridică, care are un termen de 5 zile de a stabili un calendar. Aștept cu interes momentul în care voi putea să studiez dosarul. Sunt numai 17.000 de pagini, deci un vraf de dosare și până atunci vă rog să nu mă întrebați lucruri la care nu am cum să vă răspund„, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
„A fost pusă în prima ședință a Biroului permanent această solicitare, azi (n.r. luni). Adresa de înaintare, referatul și documentele se află la Comisia juridică. Am repartizat-o către Comisia juridică. În conformitate cu prevederile Regulamentului, cei de la Comisia juridică au timp maxim cinci zile să prezinte un calendar și un raport preliminar în așa fel încât să înțelegem și noi când va fi audierea domnului senator și când va întocmi un raport”, a declarat Claudiu Manda, la finalul ședinței Biroului permanent.
Călin Popescu Tăriceanu nu a participat la ședința de luni a Biroului permanent al Senatului.
După dezbaterea în Biroul Permanent, solicitarea va ajunge la Comisia juridică pentru un punct de vedere, urmând ca apoi să ajungă în plenul Senatului pentru vot.
„Eu am pus o rezoluție către Biroul Permanent, semnat 7.11.2018, iar aceste documente vor ajunge la BP Senat, unde va trebui să decidem. Procedural, decizia Biroului Permanent va fi să trimită toate aceste documente către Comisia juridică și de aici încolo Comisia juridică să întocmească un referat pe care să îl prezinte în plen. Înțeleg că în acest moment sunt sigilate la Comisia juridică, urmând ca în momentul în care Comisia juridică va fi sesizată formal să le poată desigila în prezența probabil și a unui avocat al domnului Tăriceanu, să le dezbată și să avem referatul din partea Comisiei juridice. Referatul pe care l-am primit, adresa de înaintare am luat decizia să fie sigilat și va fi prezentat Biroului permanent. În acest format sigilat documentele pleacă de la mine către BP. În BP putem eventual să desigilăm referatul sau putem să îl trimitem direct către Comisia juridică, iar Comisia juridică și cei de acolo să îl deschidă și să evalueze, bineînțeles și toate 73 de volume”, a declarat senatorul PSD Claudiu Manda, joi, în Parlament.
Claudiu Manda a precizat că referatul ajuns de la Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție la conducerea Senatului „este o adresă de înaintare, un referat și sunt 73 de volume care conțin între 200, 300, 150, 199 de file”.
DNA a anunțat, joi, că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanții unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiționale la un contract comercial, banii fiind folosiți pentru campania electorală.
„Procurorii desfășoară o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obținut contracte comerciale importante de la statul român. Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cerea autorităților judiciare austriece. Concret, un demnitar ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanții unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcției, astfel încât să se încheie mai multe acte adiționale la un contract comercial derulat de companie. Suma ar reprezenta un comision de 10 % din valoarea acestor acte adiționale și ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”, au precizat procurorii DNA, într-un răspuns pentru MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, în cauză se derulează anchetă și față de alte persoane pentru complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl privește pe demnitar, actualmente senator, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de luare de mită este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului.
Firma la care se face referire este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărei nume a fost legat și dosarul Microsoft, în care au fost implicați mai mulți demnitari români.
„În acest sens, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide. Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale și pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să își formuleze apărările într-un cadru procesual legal”, mai spune DNA.
În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunț cu privire la infracțiuni efectuate de angajații români în legătură cu încheierea și derularea contraftului pentru licențe Microsoft din 2004 cu Guvernul României.
Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licențe Microsoft. În 2016, procurorii l-au acuzat pe fostul șef al Secretariatului General al Guvernului Eugen Bejinariu de abuz în serviciu, pentru că a inițiat și susținut proiectele a două hotărâri de Guvern, prin care s-a aprobat încheierea de licențe între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft. Atunci s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse.