Românii, bulgarii și câteva numere DE ȚINUT MINTE când trecem Dunărea, spre Ruse

Românii, bulgarii și câteva numere DE ȚINUT MINTE când trecem Dunărea, spre Ruse
Publicat: 14/11/2018, 15:38
Actualizat: 26/03/2019, 00:20

În tot acest timp, orgoliul național românesc s-a hrănit cu mulțumirea că nu am fost, în general, pe ultimul loc al pomenitelor clasamente, de unde un tratament ușor superior, cumva ironic, aplicat vecinilor bulgari. Uite că acum europenii rup această frăție, prilej cu care ne putem exprima nemulțumirea față de cei ce, vezi, dragă Doamne, au ce au cu noi și ne nedreptățesc.

Desprinderea de Bulgaria, care nu va mai fi monitorizată și, mai mult, a fost lăudată de oficialii Uniunii, a fost fin ironizată de unii oficiali români, atât cât a fost băgată în seamă – lucru nedrept – pentru că, dacă e să socotim cu numere, sunt multe domenii în care bulgarii ne pot da liniștiți lecții.

Este adevărat că bulgarii poate nu o duc strălucit, au problemele lor economice, politice, cu corupția sau cu criminalitatea. Dar au și multe lucruri bune, care i-au făcut să ne depășească în multe privințe.

Așadar, pe numere, de la cele mai simple la cele mai grele:

82% dintre gospodăriile românești au mașină de spălat, 92% dintre gospodăriile bulgărești.

Un român cheltuie în medie, într-o vacanță, 124 de euro, un bulgar cheltuie 179 de euro.

În 2017, în România 26% dintre tinerii între 30 și 34 de ani aveau studii superioare finalizate, în Bulgaria procentul crește la 33%.

În cazul României, o persoană din cinci (19,7%) aptă de muncă trăiește într-o altă țară din UE. În cazul bulgarilor proporția este de 12%.

Bulgaria are una dintre cele mai scăzute rate de impozitare din Europa – 10% impozit pe profit, 0% pentru câștigurile reinvestite în județe în care rata șomajului este cu 25% mai mare decât rata medie din țară (203 județe în 2016). 10% impozit pe venitul personal, 5% impozit pe dividend, iar calculatoarele, software-ul, noile echipamente și utilaje dispun de 50% amortizare anuală.

Plastic vorbind, un român lucrează până pe 23 iunie a unui an, adică 174 de zile, adică 47,5% din an pentru a-și plăti povara fiscală – taxe, impozite și contribuții sociale. Bulgarul se eliberează de taxa fiscală pe 18 mai.

Bulgarii dețin 60% din piața japoneză de iaurt, o piață unde 40 de milioane de oameni sunt consumatori constanți. Nu castraveciori, nu cefe groase sau altele din stupiditățile repetate pavlovian de personaje emfatice dâmbovițene, ci iaurt. Iaurt urmat de feta și de cașcaval și de carne de pui. Toate bulgărești și toate trimise în Japonia.

Cu ceva vreme în urmă, agenția chineză Xinhua anunța că 870 de magazine cu iaurt bulgăresc vor fi deschise în China, în parteneriat cu o companie locală și cu o rețea de supermarketuri internațională. Este inițiativa unei companii bulgărești prezentă în 85 de țări de pe cinci continente – numele nici nu mai sunt importante.

Cu banii UE, bulgarii își promovează iaurtul în Rusia și Brazilia.

Nu o să mai întreb, ipocrit, dacă știți vreun produs românesc care să fie în stare să susțină 870 de magazine în China, să ocupe 60% din piața japoneză și care să fie prezent în 85 de țări. Sau dacă ministrul nostru al Agriculturii are inițiative de promovare și susținere a vreunui produs, în același fel cum o fac bulgarii.

Guvernul bulgar a aprobat un plan de acțiune cu date ferme pentru adoptarea euro în 2021, la noi, ministerul Teodorovici vorbește de 2024, dar mai avem de lucru la inflație și la unele dobânzi.

Bulgarii au 3,4 computere tomograf la 100.000 de locuitori, noi avem 1,1. Au mai multe aparate de rezonanță magnetică, de trei ori mai multe angiografe și tot de trei ori mai multe mamografe.

Chiar dacă e foarte puțin, bulgarii alocă 0,78% din PIB pentru cercetare-dezvoltare, în timp ce la noi alocările au scăzut constant, ajungând la 0,48% din PIB.

Consumatorii industriali din România plătesc, conform Eurostat, mai mult pentru energie decât companiile din Bugaria, dar și din Slovenia, Ungaria, Olanda, Cehia sau Suedia.

Conducem în topul angajaților cu venituri sub limita sărăciei, întocmit tot de Eurostat, cu 18,9% dntre salariați, în timp ce la bulgari ponderea este de 11,4%.

Doar 69% dintre tinerii de 29 de ani din România folosesc internetul în fiecare zi, față de media din UE de 90%, și față de 78% în Bulgaria, arată tot datele de la Eurostat.

Peste un milion de români și-au făcut concediul în Bulgaria în 2017, de două ori mai mulți decât numărul turiștilor bulgari care au venit în România.

În România sunt o mulțime de inși obsedați de numere și cred că aceasta este una din cauzele lipsei de progres a acestei nații – nu principala, e adevărat. Așa că luați aceste numere, jucați-vă cu ele și rememorați-le, atunci când treceți Dunărea, spre Ruse.

Foto: Hepta

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?