Prima pagină » Magazin » Premiere de week-end: DRAMĂ în pași de dans, MAGIE și lumea văzută prin înțelepciunea lui Moromete

Premiere de week-end: DRAMĂ în pași de dans, MAGIE și lumea văzută prin înțelepciunea lui Moromete

Premiere de week-end: DRAMĂ în pași de dans, MAGIE și lumea văzută prin înțelepciunea lui Moromete
Premiere de week-end: DRAMĂ în pași de dans, MAGIE și lumea văzută prin înțelepciunea lui Moromete

Cele patru filme care au intrat pe ecranele românești vineri sunt construite în termenii narativi ai dramei. Iar plaja pe care evoluează acoperă și dans cu pulsiuni psihedelice, și melancolia afectuoasă a regăsirii unor personaje cunoscute ori a unor abilități magice spectaculoase.

Mai mulți dansatori exersează în clădirea unei școli pierdute în zăpadă în „Climax”. Petrecerea se transformă într-o noapte de delir și coșmar cu revelații psihedelice. Cel mai nou film al lui Gaspar Noe merge mai departe în direcția lucrurilor pe care nu știai că poți să le vezi în sala de cinema.

Regizorul David Yates continuă în „Animale Fantastice: Crimele lui Grindelwald/ Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald” aventurile lui Newt din pelicula lansată în 2016. Noul film îl pune din nou pe Newt (jucat tot de Eddie Radmayne) alături de prietenii săi, Tina (Katherine Waterston), Queenie (Alison Sudol) și Jacob (Dan Folger) față în față cu Grindelwald (Johnny Depp), vrăjitorul ale cărui intenții malefice le dezvăluise cândva și care a evadat. Este 1927 și noua poveste semnată de J.K. Rowling după seria „Harry Potter” reia întâlnirea dintre variantele bune și rele ale magiei.

„Life Itself / Asta-i viața” e o dramă romantică despre relații și apropiere. Adus pe ecran de Dan Fogelman (care a mai regizat „Danny Collins”), filmul este plin de figuri cunoscute. Oscar Isaac, Olivia Wilde, Mandy Patinkin, Olivia Cooke, Laia Costa, Annette Bening și Antonio Banderas interpretează personajele celor cinci povești care se împletesc din New York până în Spania.

Ceva mai rar se întâmplă să se aducă pe ecrane o continuare a unei povești românești care a făcut istorie. „Moromeții 2” este pariul regizorului Stere Gulea care îi are în rolurile principale pe Horațiu Mălăele, Iosif Paștina și Dana Dogaru, într-o actualizare „corectată” istoric a prozei lui Marin Preda. Pe fondul anilor în care comunismul începe să se instaureze în România, drama familiei lui Ilie Moromete se dezvoltă pe măsură ce fiul său se maturizează. Colectivizarea forțată, viața satului derutată de schimbările politice și scurte incursiuni în spațiile urbane și intelectuale din România celei de-a doua jumătăți a anilor ´40 transformă „Moromeții2” într-o regăsire a liniilor de forță care au precedat Noul Val din filmul românesc.