Serviciile de transport alternativ cu un vehicul cu șofer „VTS” fac referire la aplicațiile de ridesharing, cum ar fi Taxify, Uber, etc.
Cei care își utilizează mașina pentru a obține venituri din transportul de persoane ar putea fi obligați să aibă mașini care să nu fie mai vechi de 15 ani și să obțină un certificat de competență profesională pentru transportul de persoane în regim de închiriere.
Mașinile pe care le conduc șoferii care fac ridesharing nu ar trebui să fie mai vechi de 15 ani și aceștia vor trebui să obțină certificat de competență profesională pentru transportul de persoane în regim de închiriere.
„Șoferii autoturismelor cu care se efectuează servicii de transport alternativ au obligația să dețină certificat de competență profesională pentru serviciile de transport persoane în regim de închiriere eliberat de Autoritatea Rutieră Română – ARR în condițiile legislației în vigoare”, conform proiectului de lege.
Serviciile de car sharing ar reduce traficul din Capitală
Serviciile de car sharing ar reduce traficul din Capitală și din marile orașe ale țării cu 25%, arată un studiu recent. De asemenea, nevoia de spațiu pentru parcări și cheltuielile cu întreținerea ar putea fi reduse cu până la 40%, în timp ce producerea de dioxid de carbon ar scădea cu 290 de kilograme anual, pentru fiecare utilizator activ de car sharing.
Totodată, opt români din 10 susțin că au cunoștință despre un serviciu de car sharing, mai arată studiul comandat de Perceptum și efectuat de iSense Solutions. Cel mai cunoscut furnizor de astfel de servicii rămâne Uber, de altfel și primul jucător intrat pe piață: 75% dintre români declară că au auzit de Uber, în timp ce 34% au auzit de BlaBlaCar, 26% de Taxify și 13% de Black Cab.
Foto: Hepta