Primăria Capitalei va DECONTA COMBUSTIBIL de până la 500 lei/lună. Care sunt CONDIȚIILE pentru a beneficia de voucher

Primăria Capitalei va DECONTA COMBUSTIBIL de până la 500 lei/lună. Care sunt CONDIȚIILE pentru a beneficia de voucher
Publicat: 22/11/2018, 18:42
Actualizat: 25/03/2019, 20:35

În ședința din luna octombrie, proiectul a fost respins la limită, la diferență de un vot, însă, la ședința de joi a fost aprobat, cu ajutorul voturilor consilierilor Partidului Mișcarea Populară.

Potrivit proiectului de hotărâre aprobat în ședința de joi a CGMB, Primăria Capitalei va deconta combustibilul folosit de cetățeni până la valoarea de 500 de lei lunar, dacă mai multe persoane folosesc în comun un autoturism proprietate personală pentru deplasarea în aceeași direcție, către București.

Măsura este propusă pentru decongestionarea traficului din oraș.

„Stimularea prin decontarea combustibilului în valoare de până la 500 lei lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare prin care părinții elevilor unităților de învățământ primare și secundare de pe teritoriul Municipiului București, care au domiciliul în regiunea de dezvoltare București-Ilfov pot folosi în comun autoturismul proprietate personală în vederea transportului copiilor, la instituțiile de învățământ primare și secundare de pe teritoriul Municipiului București, care vor fi selectate în cadrul unui proiect pilot”, se arată în proiectul de hotărâre.

Primăria Capitalei va deconta combustibilul pentru cei care folosesc în comun o singură mașină

„La sfârșitul anului 2017, conform datelor de pe site-ul www.inse.ro în România erau un număr de 5.998.194 de autoturisme înmatriculate în circulație, din care la nivelul Municipiului București numărul era de 1.058.317 buc. (adică 17,6% din total), iar la nivelul județul Ilfov 132.841 buc. (adică 2,21% din total). Creșterea cea mai mare, de cca. 41 % a numărului de mașini înmatriculate în Ilfov în anul 2017 față de anul 2014, se reflectă în gradul de aglomerare a arterelor din Municipiul București întrucât toate acestea sunt utilizate că mijloace de transport individuale pentru cetățenii ilfoveni care au locuri de muncă sau desfășoară activități sociale, economice în Municipiul București, în detrimentul transportului public mai puțîn dezvoltat în toate localitățile județului. (…) Pentru a reduce traficul din București cu până la 25%, serviciile de car-sharing, car-pooling și bike-sharing pot atinge acest obiectiv prin programe de mobilitate urbană. Pe baza unui studiu efectuat la începutul lunii octombrie 2018 cu privire la elevii transportați la unitățile de învățământ aflate în proximitatea liniei de tramvaie 1/10, de către părinții ce dețîn autoturisme proprietate personală, reiese că se transporta un număr de 1,28 copii/autoturism, aglomerandu-se nejustificat arterele din zona respectivă, precum și cele care converg către aceste unități de învățământ. Schemele de grupare a autoturismelor pot fi integrate în transportul public și încurajează proprietarii de autoturisme să renunțe la utilizarea individuală a vehiculului propriu și utilizarea în comun, prin asociere voluntară și utilizarea la maxim a capacității de transport pentru autoturismul proprietate personală pentru deplasările regulate a persoanelor care au aceeași direcție de deplasare cu destinația Municipiul București, pentru transportul copiilor, la instituțiile de învățământ primare și secundare de pe teritoriul Municipiul București, care vor fi selectate în cadrul unui proiect pilot”, se arată în motivarea proiectului de hotărâre.

Primarul general Gabriela Firea a acuzat în trecut înțelegeri oculte între Liviu Dragnea și Traian Băsescu

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea l-a atacat, luna trecută, pe președintele PSD Liviu Dragnea, pe care îl acuză de această dată de jocuri de culise în tandem cu Traian Băsescu, pentru a respinge proiectele primăriei în Consiliul General. Consilierii municipali au respins, la acea vreme, rectificarea bugetară și proiectul voucherului de 500 de lei pentru navetiștii din Ilfov, dar Firea susținea că fusese avertizată deja de consilierii PSD despre înțelegeri oculte la nivel înalt împotriva sa.

„Este normal să nu fii într-o stare formidabilă, în momentul în care, înainte de ședință, ți se spune din partea unor consilieri generali că ei consideră proiectele propuse de mine foarte bune pentru bucureșteni, dar cănu pot să votezepentru că sunt niște înțelegeri politice la nivel înalt și că sunt prea multi pentru acestejocuri de culise,” a declarat Firea la Antena 3. „Astăzi au venit și au spus esteînțelegere la nivel înalt, presupun ei, consilierii, între domnul Băsescu și domnul Dragnea, astfel încât să nu mai fie sprijinită alianța noastră, PSD-ALDE, cu un vot-două necesare, astfel încât toate proiectele să cadă”, a conchis Firea.

Un consilier PSD a lipsit și voucherul pentru navetiști a fost respins

Totuși, se pare că Firea a avut dreptate. Consiliul General al Municipiului Bucureștia respins, joi, mai multe proiecte aflate pe ordinea de zi, între care rectificarea bugetară și voucherul pentru folosirea în comun a unui autoturism proprietate personală.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Ce mașină are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cutremurul pe scena politică
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Delia și Răzvan Munteanu, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: ”Finul nostru, de la...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor