REPETIȚII pentru PARADA MILITARĂ de 1 decembrie. 50 de avioane vor zbura deasupra Arcului de Triumf

Publicat: 23/11/2018, 14:38
Actualizat: 25/03/2019, 20:35

„Simbolistica paradei militare de anul acesta este orientată spre Centenarul Marii Uniri, de la 1 Decembrie 1918. Anul acesta, vor participa la parada militară națională un număr de peste 4.000 de militari care vor trece pe sub Arcul de Triumf. Pentru prima dată, vor trece o serie de detașamente care amintesc de tradițiile poporului român, de luptele duse în Primul Război Mondial pentru reîntregirea României. De asemenea, în acest an, la parada militară, vor participa în jur de 500 de militari străini constituiți în 21 de detașamente, din 20 de țări, cu un număr de peste 200 de mijloace tehnice, atât ale Armatei României, cât și ale țărilor partenere”, a declarat generalul-locotenent Adrian Tonea, cel care coordonează pentru al patrulea an consecutiv parada de 1 Decembrie.

Astfel, vor zbura deasupra Arcului de Triumf în jur de 50 de mijloace aeriene, respectiv elicoptere IAR 330, IAR 99 Șoim, F-16, F-18 ale forțelor armate canadiene, C-130 Hercules, C-27J Spartan, dar și piloții celei mai îndrăgite formații de acrobație aeriană din România, „Iacării Acrobați”.

MiG-urile vor survola în alte localități din țară, unde se vor desfășura parade militare locale. „Se coordonează acum pentru a realiza trecerea în cât mai multe localități din țară, atât la Alba Iulia cât și în reședințele de județ și alte localități în care se desfășoară ceremoniale cu trupe”, a completat Adrian Tonea.

Ca elemente de noutate, vor defila pentru prima oară pe sub Arcul de Triumf un detașament format din transportoarele blindate Pirahna 5, dar și o instalație de rachete Patriot, care va intra în dotarea Armatei României de anul viitor, precum și o serie de detașamente în ținute de epocă, un detașament de rezerviști voluntari și asociația militarilor veterani și veterani cu dizabilități.

Reprezentanții Serviciului de Pază și Protecție (SPP) nu se vor afla în dispozitivul de paradă, ci în cel de protecție.

„Ministerul Afacerilor Interne va defila cu peste 600 de lucrători din cadrul inspectoratelor de poliție, jandarmerie, poliția de frontieră și pentru situații de urgență. De asemenea, vor participa și peste 60 de autospeciale și 6 elicoptere din cadrul Inspectoratului General pentru Aviație, iar ca noutate vor defila elevi ai școlii de subofițeri de pompieri din Boldești și, de asemenea, un detașament din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, care vor fi la acaestă paradă”, a declarat Andrei Codău, subcomisar în cadrul MAI.

„Este ziua României, o zi importantă și un moment de sărbătoare. 100 de ani de România are o încărcătură istorică foarte mare, este momentul când am devenit marea Românie. Este un moment de împlinire și un moment de emoție. Suntem mândri că suntem români și că suntem militari. Repetițiile sunt în toi, deși vremea e rece, dar noi, militarii, suntem pregătiți să ne desfășurăm activitatea în toate condițiile”, a declarat locotenentul Laura Crețu, purtător de cuvânt al Unității Militare Boboc.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Regele și regina Spaniei, întâmpinați de protestatari furioși în regiunea Valencia, afectată de inundații