Prima pagină » Magazin » Un BUCĂTAR-ȘEF, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, după ce a oferit TREI MILIOANE de mese celor afectați de catastrofe naturale

Un BUCĂTAR-ȘEF, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, după ce a oferit TREI MILIOANE de mese celor afectați de catastrofe naturale

Un BUCĂTAR-ȘEF, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, după ce a oferit TREI MILIOANE de mese celor afectați de catastrofe naturale
Bucătarul-șef Jose Andres a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, ediția 2019, pentru ajutorul oferit sinistraților din diverse zone ale lumii.

În 2010, bucătarul-șef Jose Andres, care este și activist, a înființat World Central Kitchen, un ONG care, încă de la începuturile sale, a oferit hrană oamenilor din zonele afectate de dezastre naturale, precum Houston, Texas, Carolina sau chiar Guatemala, scrie The Independent.

După dezastrul lăsat în urmă de Uraganul Maria, în 2017, Andres și echipa sa au oferit ajutor și hrană victimelor din Puerto Rico.

Bucătarul-șef născut în Spania și World Central Kitchen au oferit mai bine de trei milioane de mese, în urma catastrofelor naturale.

Suntem uimiți de cei care au făcut posibilă această Zi a Recunoștinței: 3 tone de curcan, 1,5 tone de piure, peste 1.000 de voluntari! Vă mulțumim tuturor!

Andres și organizația lui și-au îndreptat atenția spre California, unde bucătarul-șef de 49 de ani s-a concentrat asupra hrănirii supraviețuitorilor incendiilor de vegetație.

De Ziua Recunoștinței, Andres, ajutat de colegi și voluntari, au hrănit 15.000 de persoane aflate într-o tabără pentru refugiații din calea incendiilor ce au afectat California.

Eforturile sale nu au rămas neobservate – dincolo de dobândirea unui loc în clasamentul Times Most Influential People ai anului 2018 și al unui premiu James Beard House 2018 pentru Filantropul Anului, Andres a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, în Maryland.

„Datorită acțiunilor domnului Andres, milioane de oameni au fost hrăniți. Este cea mai frecventă nevoie umană și Andres a dovedit că este un adevărat AS în spectrul umanitar”, a declarat politicianul John Delaney, din Camera Reprezentanților, care l-a nominalizat pe Andres. „Cu un spirit incredibil și o minte inovatoare, Andres a rezolvat una din cele mai grave probleme și a furnizat un drum nou pentru liderii lumii, care trebuie să ofere MAI MULT celor afectați de viitoarele dezastre naturale”.

Despre nominalizarea incredibilă, o onoare demnă de Barack Obama și Maica Tereza, bucătarul-șef nu a dorit să vorbească prea mult: „Oh, wow. Ei nominalizează pe oricine„.

Andres a afișat aceeași atitudine modestă și pe Twitter: „Prietene, nu știu dacă este adevărat, dar dacă este, sunt măgulit. Sunt doar unul dintre miile de oameni care au ajutat la hrănirea celor nevoiași, în fiecare, zi, în toată lumea, fără să aștepte recunoștință…”

Dacă va câștiga (chiar dacă NOMINALIZAREA în sine reprezintă un fapt istoric), Andres va deveni primul bucătar-șef care este onorat cu Premiul Nobel pentru pace.

Bucătari în Acțiune: Jose Andres livrează 200 de mese pacienților Spitalului UPR din Puerto Rico

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele