MESAJUL emoționant pentru România al unuia dintre cei mai mari alpiniști din țară: Am învățat SĂ IUBESC pământul unde m-am născut

Publicat: 02/12/2018, 19:32

După ce a cucerit vârfurile Himalayei și Anzilor, unde a înfipt de fiecare dată steagul României pentru a nu uita de unde a plecat, alipinistul Zsolt Torok a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj cu ocazia Centenarului.

„La mulți ani, România! Dacă credem în teoria cum că ne alegem locul unde ne vom naște, asta pentru că ne dorim să «îndeplinim» o misiune și avem nevoie de un loc anume unde putem învăța lecții, atunci eu cu siguranță am ales să mă nasc în România. Când eram mic nu am înțeles de ce și eram revoltat pentru că mă uitam către țările unde viața cel puțin aparent este mai ușoară.

Natura mea însă m-a îndreptat mereu către direcțiile unde calea nicidecum nu este deloc ușoară, către direcțiile unde pot aduce o contribuție…

Conflictul acesta, tânjala către locurile unde se trăiește mai bine și spiritul care răspunde angajamentelor îl purtam în mine, dar de când (30 ani) am început alpinismul, am început să cunosc țara, să descopăr oamenii, să descopăr românii. Îmi sunt dragi atât cei care ar putea să lucreze în ,,Silicon Valley”, cât și bătrânica de la țară care duce un trai apropiat de natură cu înțelepciunea simplă și sănătoasă. În acest proces îndelungat de cunoaștere și autocunoaștere am învățat să iubesc pământul unde m-am născut și să înțeleg de ce m-am născut aici. M-am născut în România pentru că țara asta are nevoie de oameni care înfruntă greutăți, se ridică și o iau de la capăt. Cred că țara asta are nevoie de oameni care au capacitatea să ofere ,,fără ofensă” un exemplu zi de zi.

Declarația de dragoste pentru România a unui alpinist de etnie maghiară

Nu cred în schimbarea forțată pentru că binele nu poate veni și aplica cu forța. Binele de aceea este bine pentru că îți oferă tocmai liniște armonie și pace. Împlinire! Astfel oriunde mă aflu în marii pereți, pe Mureș cu canoia, prin păduri seculare sau vârfuri înalte din Himalaya, transmit aceste gânduri țării mele și îmi imaginez că ele ajung acolo unde ajută, la fel cum vântul răspândește rugăciunile, fluturând stegulețele prin Nepal lumii întregi.

Nu trebuie să fim noi oamenii la fel, este minunat că suntem diferiți. Referitor la țară, însă cu toții ar fi bine să avem aceleași gânduri sau măcar asemănătoare. Să apreciem, să iubim să conștientizăm. Nu trebuie să-i copiem pe alții, nu trebuie să ne pierdem identitatea încercând să fim ca alții. Se poate trăi la fel de bine păstrându-ne în Europa originali și dacă stăm să ne gândim tocmai asta este farmecul Europei, faptul că avem atâta culoare, culturi diferite și specificul locului.

Este important însă ca sentimentul de identitate națională să nu fie nici ofensiv, nici demagogie. Să nu fie confundată cu aroganța și mândria agasantă. Identitatea națională înseamnă ținuta asta pentru că suntem cu toții câte o ,,coloană a infinitului”. Identitatea națională este sentimentul care ar trebui să ne hrănească ceea ce este bun și frumos în noi la tot pasul, bazat pe ceea ce știm că a dat poporul român lumii. Personalități, artiști, sportivi, poezie, opere de artă, dar repet și pe cei care păstrează tradițiile în locuri ascunse, uitate de ,,lume”, oameni care fac parte din ,,patrimoniul european”. Astfel, cu fruntea ridicată, cu bucurie în suflet, putem trăi frumos dincolo și dincoace de Arcul Carpatic în estul Europei.

Declarația de dragoste pentru România a unui alpinist de etnie maghiară

Omul sfințește locul întotdeauna.

La mulți ani România, la mulți ani tuturor celor care simt împreună pentru această țară și îi doresc binele!”, a scris alpinistul pe Facebook.

Foto: Zsolt Torok/ Facebook

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”