Prima pagină » Știri politice » Comisia Iordache dezbate din nou OUG 92. Tăriceanu: Să nu se mai comenteze că dăm legi pe repede înainte

Comisia Iordache dezbate din nou OUG 92. Tăriceanu: Să nu se mai comenteze că dăm legi pe repede înainte

Comisia Iordache dezbate din nou OUG 92. Tăriceanu: Să nu se mai comenteze că dăm legi pe repede înainte
OUG 92, reanalizată în Comisia Iordache pentru un amendament al CSM. 64 de dispoziții din modificările Codului de Procedură penală sunt neconstituționale. Vezi de ce au fost retrimise comisiei și modificările Codului de procedură penală

Comisia pentru legile justiției a hotărât să fie abrogat art.9 din OUG 92/2018, prin care magistrații trebuie să se abțină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare la adresa celorlalte puteri ale statului. Amendamentul CSM nu a fost adoptat, nefiind însușit de niciun parlamentar.

În articolul abrogat de membrii Comisiei pentru legile justitiei, se arăta că „judecători și procurorii sunt obligați ca, în exercitarea atribuțiilor, să se abțină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului: legislativ și executiv”.

Președintele comisiei Florin Iordache a precizat că amendamentul CSM nu poate fi supus adoptării în comisie pe motiv că a venit prea târziu și nu a putut fi discutat și în Camera Deputaților.

„A sosit târziu, niciun parlamentar nu își însușește propunerea CSM, nu o putem cuprinde aici, pentru că am face ca întreaga lege să fie supusă controlului constituționalității”, a precizat Iordache.

Comisia pentru legile justiției discută, de la ora 13.00, OUG 92 privind modificarea legilor justiției. Deși forul legislativ a adoptat un raport favorabil cu amendamente, inițiativa a fost retrimisă la Comisie, pentru dezbaterea unei propuneri a CSM. Votul final, posibil miercuri la Senat.

1. Dezbateri asupra proiectului de lege privind adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 92/2018 – retrimis la Comisie. 2. Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ca urmare a pronunțării și publicării Deciziei CCR nr. 633/2018″, sunt punctele care figurează pe ordinea de zi a ședinței de marți a Comisiei speciale pentru Legile Justiției.

În ceea ce privește al doilea punct pe ordinea de zi a Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului privind legile justiției, condusă de Florin Iordache, CCR a publicat pe 28 noiembrie motivarea deciziei referitoare la modificările aduse Codului de Procedură Penală. În motivare există și două opinii separate, formulate de judecătorii Daniel Morar și Livia Stanciu.

Curtea Constituțională a constatat că 64 de dispoziții din Legea de modificare a Codului de Procedură Penală sunt neconstituționale, în timp ce 31 de dispoziții pentru care s-au ridicat obiecții sunt constituționale. Judecătorii CCR s-au pronunțat, pe 12 octombrie, pe trei obiecții de neconstituționalitate a legii de modificare a Codului de Procedură penală, obiecții formulate de ÎCCJ, PNL-USR și Președintele României. Curtea a dispus conexarea celor trei sesizări.

Referitor la OUG 92/2018, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, luni, că proiectul pentru aprobarea ordonanței de urgență privind modificarea legilor justiției va fi retrimis la Comisia specială pentru a fi discutat un amendament adus de CSM. Președintele Senatului a precizat că speră ca raportul să fie votat în plenul de miercuri al Senatului.

„Prin scrisoare, președintele CSM, Simona Marcu, ne solicită să luăm în discuție anumite prevederi care vizează personalul de la cabinetul membrilor CSM. Având în vedere că Comisia comună ca Senatului și Camerei Deputaților pentru reforma legilor Justiției deja a adoptat raportul care urma să intre miercuri pe ordinea de zi a Senatului, am hotărât să trimitem această solicitare către Comisie. Astăzi (luni – n.r.) la plen vom pune pe ordinea de zi dezbaterea ordonanței și vom cere retrimiterea ei la Comisia condusă de Florin Iordache, astfel încât să putem dezbate și hotărî asupra solicitării CSM. Avem totală disponibilitate pe orice solicitare ce vine pe aceste legi pentru a nu se mai comenta că legile sunt puse pe repede înainte, că nu există dezbatere. Chiar o întoarcem de la Senat la Comisie și miercuri sperăm să obținem raportul Comisiei, astfel încât să poată intra în dezbaterea plenului”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, după ședința de luni a Biroului Permanent al Senatului.

Amendamentul propus de CSM pentru modificarea Legii 317/2004 prin OUG 92/2018 prevede următoarele:

„Durata mandatului membrilor aleși, judecători și procurori și reprezentanți ai societății civile, ai CSM este de șase ani, fără posibilitatea reînvestirii, beneficiind de aceleași drepturi și obligații. Membrii CSM desfășoară activitate permanentă și nenormată și au calitatea de demnitar. Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administrația publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea ne. 760/2001, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. În cadrul cabinetului membrului Consiliului pot fi prevăzute și posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor. Pe aceste posturi pot fi detașați și judecători sau procurori, la solicitarea membrului în subordinea căruia este organizat cabinetul, care beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru judecătorii și procurorii detașați. Directorul de cabinet și consilierii care nu au calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor beneficiază de drepturile salariale prevăzute de lege pentru consilierii președintelui CSM”, prevede amendamentul adus de CSM pentru articolul 54 (1) din Legea 317/2004, republicată.

Comisia specială pentru modificarea legilor justiției a dat, pe 26 noiembrie, raport de admitere cu amendamente privind OUG 92/2018. Comisia a stabilit condiția de 15 ani de vechime în funcția de procuror sau judecător pentru promovarea în cadrul ÎCCJ. În legea în vigoare, condiția este de 18 ani vechime.

„15 ani vechime în funcția de judecător sau procuror pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, prevede amendamentul adoptat în Comisia de specialitate, adus articolului 44 (1), litera c.

În Ordonanța de Urgență a Guvernului, condiția de vechime pentru promovarea judecătorilor și procurorilor în cadrul Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție era de 10 ani, iar în forma în vigoare a legii condiția este de 18 ani.

„Pentru a fi promovați în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, cel puțin 15 ani vechime în funcția de procuror sau judecător, cel puțin gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Curtea de apel și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop”, prevede un amendament adoptat de comisie în ședința de lunea trecută.

De asemenea, Comisia a stabilit că „la finalul fiecărui stagiu, îndrumătorii de practică stabiliți prin Regulamentul de organizare, desfășurare și evaluare a stagiilor de practică vor realiza o evaluare a activității desfășurate de fiecare auditor pe durata stagiului”.

Un alt amendament adoptat de comisie prevede că judecătorii sau procurorii care își încetează activitatea pentru a exercita o funcție în cadrul unor instituții sau autorități publice sau un organism internațional, au dreptul de a-și rezerva postul pentru o perioada de maximum 6 ani.

„Judecătorii sau procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art 33.1 și de art 105 și care își încetează activitatea, din motive neimputabile, în vederea exercitării unei funcții în cadrul unei instituții sau autorități publice naționale, a unui organism internațional, a unei instituții a UE sau a unei instituții internaționale, au dreptul să li se rezerve postul pentru o perioadă de maximum 6 ani. Postul astfel rezervat va fi ocupat din fondul de posturi bugetare neocupate al Ministerului Justiției”, prevede amendamentul adus articolului 58 de senatorul PSD Robert Cazanciuc.

Și senatorul PSD Șerban Nicolae a propus un amendament pentru articolul 7 din OUG 92/2018, care a fost adoptat de Comisie cu majoritate de voturi.

„Procurorii care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență sunt delegați sau detașați în cadrul Parchetului de le Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al Direcției Naționale Anticorupție, precum și în cadrul celorlalte parchete, își pot desfășura în continuare activitatea în cadrul acestora, pe durata detașării sau delegării, numai dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, prevede amendamentul propus de Șerban Nicolae.În plenul din 14 noiembrie, deputații au adoptat proiectul de lege privind aprobarea OUG 92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, respectiv din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară și Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Senatul va vota inițiativa legislativă pentru aprobarea OUG 92/2018 în calitate de for decizional.

La finalul ședinței Comisiei speciale din 26 noiembrie, deputatul Stelian Ion a anunțat că USR va ataca la CCR proiectele de lege pentru aprobarea OUG 90/2018 privind Secția pentru investigarea infracțiunilor în justiție și 92/2018 pentru modificarea legilor Justiției. Parlamentarul a argumentat că nu au fost respectate recomandările din MCV și nu a existat nicio urgență pentru emiterea acestora de către Guvern.

 

Autor