Guvernul, fără doi miniștri la Bruxelles. Premierul VA SESIZA Curtea Constituțională

Guvernul, fără doi miniștri la Bruxelles. Premierul VA SESIZA Curtea Constituțională
Publicat: 05/12/2018, 03:38
Actualizat: 25/03/2019, 21:02

Premierul Viorica Dăncilă va sesiza Curtea Constituțională, în cazul în care președintele Klaus Iohannis va continua să întârzie cu numirea miniștrilor Dezvoltării Regionale și Transporturilor.

„După cele discutate cu președintele partidului, cu președintele ALDE, mai așteptăm câteva zile. Domnul președinte a spus că după 1 decembrie va veni cu nominalizarea sau va veni cu o explicație de ce se întârzie, iar dacă nu, trebuie să mergem la Curtea Constituțională, pentru a găsi acolo un rezultat la cele pe care le avem acum în fața noastră. În cazul în care respinge această numire, vom hotărî în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD. Singura noastră soluție – dacă nu se va veni cu nominalizarea sau cu o explicație din partea domnului președinte – este să mergem la Curtea Constituțională. Cred că este un caz unic în istoria Uniunii Europene. Acum, când se preia președinția, când în fața României se află acest proiect de țară, avem o situație atât de dificilă, în care președintele efectiv nu este interesat de modul în care preluăm Președinția Consiliului UE. Ne aflăm într-un impas în acest moment”, a afirmat Viorica Dăncilă, într-o intervenție telefonică, marți seară, la postul România TV.

Dăncilă consideră o vulnerabilitate faptul că Guvernul se află în vizita la Bruxelles fără doi miniștri importanți.

„Din partea României, la Transporturi participă ministrul Lucian Șova, din partea Ministerului Dezvoltării Regionale nu participă nimeni, ceea ce consider că este o vulnerabilitate. Consider că este o vulnerabilitate dacă președintele României, domnul Klaus Iohannis, nu va nominaliza noii miniștri. Este o situație neplăcută nu pentru Guvernul României, o situație neplăcută pentru România, pentru că deja se preiau dosarele în lucru, pentru că se participă la întâlnirile de pregătire de către Secretariatul General și noi va trebui să facem această trecere de la un ministru la altul mult mai târziu decât este necesar”, a completat Dăncilă.

Marți seara, de la Bruxelles, ministrul Justiției Tudorel Toader a anunțat că a finalizat draftul de sesizare a Curții Constituționale a României în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituțională, după refuzul președintelui Klaus Iohannis de numire a miniștrilor din Cabinetul Dăncilă.

Lia Olguța Vasilescu, propusă de PSD pentru portofoliul Dezvoltării Regionale, consideră că Parlamentul trebuia să prevadă termene clare pentru numirile de mniștri, mai ales după experiența cu Traian Băsescu președinte.

„Din păcate, nu am emis până acum o lege sau o ordonanță de urgență în care să spunem: „ok, la prima nominalizare ai termen de 10 zile să iei o decizie, dar a doua oară, când nici Curtea nu te mai lasă să faci numirile respective, nu poți ai mai mult de 3 zile„, cu atât mai mult cu cât este decizia totală a premierului. Este în mâinile primului-ministru să facă această nominalizare,” a declarat Lia Olguța Vasilescu la Antena 3. „Parlamentul României a trecut prin experiențe cu Traian Băsescu, care nu a fost un președinte deloc confortabil cu votul popular în sensul că atunci când se decidea o anumită majoritate, Traian Băsescu numea tot pe cine avea chef.”

Ea atrage atenția că situația de la Ministerul Transporturilor se înrăutățește.

„La Ministerul Transporturilor, situația este foarte dificilă pentru că, din câte știu, sindicatele CFR se pregătesc de grevă, cei de la metrou au sesizat și comisiile de la Uniunea Europeană, la fel, se pregătesc de grevă, Asociația Transportatorilor a atras atenția că nu avem ministru la Transporturi și în zilele acestea la Bruxelles se discută niște directive foarte importante pe Transporturi, unde ar fi trebuit să fie un ministru care să discute toate aceste lucruri, să reprezinte România”, a adăugat Lia Olguța Vasilescu.

Președintele Klaus Iohannis încă nu semnat decretele pentru revocarea din funcție a ministrului Transporturilor, Lucian Șova, și a ministrului Dezvoltării, Paul Stănescu, după ce cei doi au demisionat din Guvern. Șeful statului nu a luat nicio decizie nici în privința numirii Liei Olguța Vasilescu la Dezvoltare și a lui Mircea Drăghici la Transporturi. Iohannis promitea că va anunța decizia sa privind remanierea guvernamentală după sărbătorile Centenarului și data de 1 Decembrie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligatoriu pentru proprietarii de mașini. Trebuie să obțină acest document neapărat
Zonele răcorite de ploi. Unde vor fi precipitații în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024