Tentativa de puci, ziarista cu față de viezure și anexarea Transilvaniei

La Spitalul Jours Heureux din Bruxelles, Viorica fu întâmpinată cu aplauze de doctorul Jean-Claude și suita lui de aghiotanți. Pacienta salonului 20-20 se uită, speriată, peste umăr. Nu-i venea să creadă că ovațiile îi erau adresate. Apoi, când doctorul luxemburghez îi sărută mâna și-i plesni o palmă la fund, o străbătu un fior prin tot corpul. În sfârșit, simțise că era apreciată.

Deocamdată avea dubii dacă reacția lui Jean-Claude se datora felului în care ea se îmbrăcase (pijamale roz și papuci de casă cu puf) sau mai degrabă faptului că bărbatul duhnea a whisky de la o poștă. Pentru prima dată de când se cunoșteau, o strigase pe numele mic, îi făcuse cu ochiul și o rugase să i se adreseze simplu, cu „dragă Jean”.

Cei doi ajunseră într-o rezervă de la cantina spitalului, unde un chelner bulgar de la salonul fără clanță îi servi cu icre negre și șampanie Moet. Viorica își desfăcu primii doi nasturi de la pijamale și îl mușcă de ureche pe omologul ei de la Bruxelles. Încins peste măsură, bărbatul își turnă șampanie rece în chiloți, pe urmă trase pe nas două prafuri de bromură de potasiu cu eliberare prelungită. Dintr-un motiv imposibil de explicat, avusese un puternic și incontrolabil impuls sexual.

O luă pe femeie de după gât, îi trecu degetele prin părul proaspăt coafat și-i șopti cu vocea lui tabagică, de pensionar obsedat de corectitudinea politică:

– Viorico, dacă n-ai fi din România, aș divorța de Christiane în secunda asta și te-aș cere pe loc de nevastă…

Trimisul special al Micului Pentagon băuse prea puțină șampanie ca să marșeze la astfel de complimente fără perdea. Îi trecu prin minte dacă nu cumva doctorul urmărea vreun scop, avea un interes special să se comporte ca un moșuleț în călduri. Ce-i drept, România urma să preia președinția Consiliului Spitalelor UE, însă Viorica se gândea că oricum o să semneze hârtiile alea ca primarul – cine să-i traducă și să-i explice sutele de legi comunitare, politici fiscale și de integrare, când ea abia dacă apuca să învețe traseul până la cantină și-napoi (în cele șase luni de calvar bruxellez).

O asistentă transsexuală din Ungaria se opri în spatele doctorului, îi dădu jos cămașa și începu să-l maseze pe spate cu silicoanele ei mari cât doi pepeni de pus la murat. Jean-Claude o întrebă pe Viorica despre ultimele evenimente interne.

– Ia zi-mi drept, ce-a fost la spital, au vrut să-l dea jos pe președintele Liviu?

Femeia răsuflă ușurată. În sfârșit, putea discuta în deplină cunoștință de cauză, de la egal la egal. Își desfăcu încă un nasture de la pijamale, își dădu capul pe spate și-și umezi buzele cu limba înainte de a-i răspunde.

– A fost o tentativă de puci din partea Statului Paralel în frunte cu Klaus. Jalnic! Asta nu-i democrație, e terorism! Dacă nu mă lasă să guvernez, îi bag pe toți la Electroșocuri. Îți jur, Jeane! Am și eu o limită. Până când să suport mofturile și aroganțele unora ca Klaus, Ludovic sau Raluca?

Doctorul îi făcu semn asistentei să plece, apoi se îmbrăcă. Își turnă o cană de whisky peste patru cuburi de gheață.

– Dragă Viorica, tu trebuie să înțelegi un lucru foarte simplu. Nu poți fi și cu dracul în buzunar și cu sufletu-n Rai. Ori ești cu noi – și atunci mă doare-n cur de statul de drept și de Legile justiției – ori ești împotriva noastră. Dar atenție, în ultimul caz te belim de nu te vezi, m-ai înțeles?

Bărbatul îi prinse mâna și i-o sărută, apăsat, până la umăr. Însă nu apucă să meargă mai departe; în rezervă își făcu apariția doctorul Frans. Olandezul o întrebă pe Viorica „Ce mai fac șantierele navale Damen?”, dacă s-a legalizat cannabisul în România și dacă avea chef să vadă un film cu lesbiene în beciul locuinței lui din Maastricht. Din nefericire, în afară de „cannabis” femeia nu înțelesese absolut nimic. Îi zâmbi ambiguu, iar Frans pricepu imediat că avea de-a face cu o persoană mult mai sofisticată decât reieșea din presă și din discuțiile neoficiale.

– Vă așteaptă ziariștii, îi anunță olandezul, rămas cu privirea fixată pe papucii de casă ai Vioricăi.

Jean-Claude își termină băutura, își trase cămașa și sacoul, apoi îi sugeră „premierului” să-și aranjeze puțin pijamalele. Femeia era destul de răvășită, dacă ai fi văzut-o așa într-un alt context, ți-ai fi putut crea o imagine complet greșită.

În sala de conferințe, reporterii români și străini îi întâmpinară pe cei doi cu zâmbete condescendente, Jean-Claude părea amețit binișor. Viorica își scoase din poșetă nelipsita tigaie din teflon, o ridică în dreptul ochilor și se dădu cu ruj.

– O să răspundem la două întrebări, decise Jean-Claude, sprijinindu-se de microfoane să nu cadă. Vă rog, prima întrebare… Da, domnișoara cu sânii mici și față de viezure.

Tânăra vizată de doctorul luxemburghez înaintă la microfon vizibil iritată. Își pipăi, discret, bustul.

– Să știți că port cupa C la sutien, doctore. Pe verificate! Apropo, sunt Roxana de la Agenția de Știri Arici Pogonici. Doamna „premier”, ce părere aveți despre refuzul lui Klaus de-a o pune ministru pe asistenta Olguța?

După ce auzi traducerea în căști, Jean-Claude izbucni în râs și îi șopti invitatei ceva la ureche. Amuzată, Viorica chițăi veselă, pe urmă își trase masca sobră, de înalt demnitar aflat în postura de a decide soarta lumii printr-un fluierat la două degete.

– Mulțumesc de întrebare, îi răspunse „premierul” ziaristei cu sâni mici și aspect de viezure. Acest Klaus este unealta serviciilor și vârful de lance al Statului Paralel. Dacă mai joacă tarantele cu mine, am să vă arăt cum și-a făcut el șase case frumoase cu meditații la limbile franceză, portugheză și fizică.

– Ultima întrebare, interveni Jean-Claude, indicându-l pe reporterul televiziunii germane ZDF (un tip cărunt, scund, cu chelie pronunțată, pantaloni scurți și maletă neagră, roasă pe la coate).

Bărbatul veni iute la microfon, în pas de defilare.

– Frau Viorica, v-a plăcut cum am rectificat fake-news-ul cu anexarea Transilvaniei la 1918? E bine așa?

„Premierul” român se încruntă și-l lovi pe reporterul ZDF cu tigaia-n plină figură.

– Da, acum e mult mai bine… Transmite-i cancelarului Angela să nu mă enerveze, că le trimit românilor din Germania niște veste galbene de la Paris și atunci s-o văd pe unde mai scoate cămașa. Vă pup pe toți, țineți aproape. Bruxelles, venim!

(va urma)