Întâmplări care au loc în TIMP REAL. Stilul ROMÂNESC! Ioana Uricaru, primul regizor român nominalizat la Independent Spirit Awards

Ioana Uricaru este primul regizor român nominalizat la Independent Spirit Awards, la categoria „Someone to Watch”, pentru filmul „Lemonade„.

Independent Spirit Awards, decernate anual de asociația Film Independent din Los Angeles, reprezintă un eveniment major pentru lungmetrajele realizate în afara marilor studiouri de la Hollywood și sunt văzute ca un indicator viabil privind posibilii câștigători de premii Oscar. Anul viitor, premiile Independent Spirit vor fi decernate pe 23 februarie.

„Independent Spirit Awards sunt cele mai importante premii americane dedicate filmului independent și e extraordinar de important pentru «Lemonade» să fie remarcat într-un peisaj foarte aglomerat, printre sute de producții care au premiera în fiecare an. Una dintre temele filmului este puterea și responsabilitatea SUA în lume, prin povestea unei românce, și îmi doream foarte mult ca această poveste să fie văzută în țara despre care vorbește. Știam însă că «Lemonade» nu e eligibil decât pentru o singură categorie a Independent Spirit Awards, așa că nu aveam prea mari speranțe – dar iată că a reușit cumva să impresioneze. Sper să fie doar începutul unei prezențe mai solide pe ecranele americane”, a declarat Ioana Uricaru pentru MEDIAFAX.

Filmul este inspirat de un articol de presă și spune povestea câtorva zile tensionate din viața Marei, o asistentă medicală plecată din România, care se vede nevoită să se confrunte cu nepotrivirea dintre visul american și realitatea de pe teren.

Prezentăm mai jos interviul acordat MEDIAFAX de regizoarea Ioana Uricaru:

Ioana Uricaru: A durat nouă ani de când m-am gândit prima dată să fac un film pornind de la acest subiect. Deci nu sunt chiar nouă ani de când m-am apucat să lucrez propriu-zis la el. La început era o poveste puțin mai diferită. Era vorba despre o femeie din România, cu un copil, care se mărită cu un american și se mută acolo și ea începea să descopere niște lucruri despre bărbatul ei și avea niște surprize. După aceea s-a schimbat un pic. A fost o schimbare mare în poveste atunci când am mers la Sundance Lab, în 2012. Atunci am rescris povestea pentru aplicație și a început să aibă o formă mult mai apropiată de ce e acum. Elementele principale ale poveștii atunci s-au așezat. Apoi a fost cât pe ce să-l fac și, după aceea, nu l-am mai făcut, combinația financiară pe care o aveam nu s-a mai materializat. Un an de zile am fost traumatizată. Eram convinsă că nu-l voi mai face. Nu vedeam nicio soluție. Cristian Mungiu a citit scenariul și i-a plăcut. S-a implicat și a mai durat doi sau trei ani până când toți coproducătorii au aplicat la fondurile din țările lor.

Reporter: Când s-a schimbat titlul din „Luna de miere” în „Lemonade”?

Ioana Uricaru: „Luna de miere” era varianta românească a titlului. Era titlul pe care l-am ales atunci când am depus proiectul pentru concursul CNC (Centrul Național al Cinematografiei, n.r.), am zis să aibă un titlu în română. Până la urmă am decis că „Lemonade” sună bine și în română. La început se numea „After the Wedding”. Chiar la Sundance a venit la mine un domn despre care aveam să aflu că e șeful de la Sonny Pictures Classics și zice că e foarte interesant, dar trebuie să aleg alt titlu, pentru că a mai existat un film cu același titlu al unei femei care tocmai primise un Oscar pentru film străin. Dacă el a zis că n-ar putea să-l vândă, am ales „Lemonade”, pornind de la vorba americană „Atunci când viața îți dă lămâi, faci limonadă”, ceva ce mi s-a spus mie la începutul aventurii mele în America. Mi s-a părut că zicala asta are o fațetă optimistă, dar, în același timp, mi s-a părut și cinică, puțin dură, în sensul în care părea că, atunci când nu poți să întorci o situație nefavorabilă în favoarea ta, pare că e vina ta și meriți să suferi. Mi se părea că expresia asta conține ambele fațete ale spiritului american, și cel optimist și cel mai crud și neiertător.

Reporter: Ce articol de presă a inspirat filmul?

Ioana Uricaru: Era vorba despre o femeie care se căsătorise și a emigrat în America și a pățit ceea ce i se întâmplă și Marei cu agentul de la emigrări. Episodul care m-a făcut să schimb scenariul și să mă concentrez mai mult asupra felului în care Mara încearcă să obțină un „green card” decât asupra relației ei cu soțul.

Reporter: Au fost reacții de la public legate de întâmplările din film?

Ioana Uricaru: Oriunde am fost pentru proiecții ale filmului am întrebat în sală dacă sunt imigranți și, la fiecare proiecție, două sau trei persoane mi-au spus că au recunoscut câte ceva din experiența lor. Unii chiar au vorbit despre întâmplări sau fragmente de conversație. Genul de interacțiuni legate de anumite subiecte le recunosc. Dar, cel mai des, a fost recunoscută starea de provizorat de la început, atunci când ai ajuns într-o țară străină și nu știi ce o să găsești, dar nu poți nici să renunți. Sentimentul acesta de precar.

Reporter: Ce a fost cel mai greu în redarea impresiei de realitate, de naturalețe, atât de puternice în film?

Ioana Uricaru: Au fost câteva lucruri importante pe care le-am urmărit. Nu am filmat în Statele Unite, am filmat în Canada, la Montreal, care arată cel mai puțin ca America. Am vrut să găsim locații de filmare care să arate autentic și a trebuit să căutăm mult până am găsit acele bucăți de autostradă și acea parcare, motelul… De aceea parcul de rulote în care locuiește soțul e un pic cam frumos pentru că e canadian (râde). E cam organizat. A fost cel mai aproape de ce mă gândisem eu. Alt lucru a fost că nu am vrut să arătăm America pe care ne-am obișnuit să o vedem în filme, am vrut să fie mai aproape de realitate. Când te muți în altă țară nu te muți în Paris în arondismentul 7, te muți într-o suburbie, într-un cartier mărginaș. Probabil și lucrezi într-un loc care nu e monument istoric. Trece destul de mult până când ajungi să te plimbi prin centrul orașului ca să spui că ești la Paris, la New York sau la Londra. Am vrut să arate autentic, dar în cheia acelui oraș de provincie industrial care nu are nimic din personalitatea glamour a Americii. Pe lângă autenticitate, am încercat să intervenim cât mai puțin cu montaj și muzică. Am încercat să rămânem cât mai aproape de sentimentul unor întâmplări care au loc în timp real. Stilul românesc!

Reporter: Cum e să predai film în timp ce lucrezi la propria ta peliculă?

Ioana Uricaru: Atunci când faci film independent cu buget mic, fără să știi când ai să faci următorul film, trebuie să și muncești între timp. Pe mine, faptul că lucrez la universitate și predau scenaristică și producție de film mă ajută să rămân conectată și, vorbind cu studenții, sunt preocupată în continuare de aceleași lucruri: cum să scrii, cum să fie dramatic, cum să filmezi, cum să vorbești cu actorii.

Reporter: În ce fel e diferit sistemul educației pentru film din America de cel de aici?

Ioana Uricaru: În America, e un sistem care are două componente. „Undergraduate”, ceea ce se întâmpla și la noi în facultate în primii patru ani, în care te specializezi în ceva, dar nu faci doar asta. Acum nu mai știu cum e în România, dar, la biologie, am făcut numai biologie și chimie. Aici ai un număr de cursuri cărora le poți adăuga alte elemente. La primul nivel, în America, nu prea devii profesionalizat. Dacă vrei să continui, mergi la „graduate school” sau la master și mai sunt două sau trei școli de tip conservator care nu sunt universități, ci sunt dedicate numai studiului filmului.

Reporter: Cum te-a ajutat faptul că ai studiat biologie la facultate în România?

Ioana Uricaru: Păi m-a ajutat foarte mult, pentru că, în primul an în care am mers să studiez film, am putut să predau biologie. Era singurul mod în care puteam să îmi plătesc studiile, care erau foarte scumpe. Ca asistent la universitate, aveam o scutire de taxe. Era singura formulă, pentru că, în America, dacă ești student, nu ai voie să lucrezi, să faci afaceri, nu ai voie nimic. Singura variantă e să fii asistent la universitatea la care studiezi. Am avut noroc și că ei aveau nevoie de asistenți pentru biologie.

Ioana Uricaru a absolvit cursurile Academiei de Teatru și Film din București și deține un doctorat în studii critice la Universitatea din Sudul Californiei, Los Angeles (SUA). Din 2015, locuiește în Statele Unite ale Americii, unde are o carieră didactică universitară. Înaintea debutului în regia de lungmetraj, cu „Lemonade”, a coregizat filmul colectiv „Amintiri din Epoca de Aur” și a realizat scurtmetraje.

Filmul „Lemonade” este o coproducție internațională România (Mobra Films)/ Canada (Peripheria)/ Germania (42film)/ Suedia (Filmgate Films, Film i Väst) și a avut premiera la Festivalul Internațional de la Berlin 2018. A primit numeroase premii în festivaluri de prestigiu și a atras mulți distribuitori din toată lumea, fiind achiziționat în Franța, Statele Unite ale Americii, Canada, China, Germania, Grecia, țările din fosta Iugoslavie și Israel.