Puteți să-mi spuneți cine sunt?

Nu va supărați, puteți să-mi spuneți cine sunt?

Dacă îmi place margarina sau tre’ să prefer unt?

Azi, de exemplu, ce ar trebui să fac?

Aveți idee când să vorbesc și când să tac?

Știți cumva când ar trebui să mă însor?

În cine tre’ să cred și unde ajung după ce mor?

Cât și cum ar trebui să fiu îmbrăcat?

Cum să mă port pentru a fi bărbat adevărat?

Puteți să-mi spuneți cât sunt de deștept?

Care-i treaba cu viața asta și la ce să mă aștept?

Și ce ar fi cel mai bine pentru mine?

Ce muzică, ce filme, ciocolată sau vanilie?

Cum pot să vă fiu pe plac cu viața mea?

Cât să o trăiesc și ce să fac cu ea?

Ce femeie-i bună pentru mine, care-i aia rea?

Când să fac copii? Pot să-i îmbrac așa?

Iată o parte din întrebările pe care nu le-am pus niciodată

Dar la care insistă constant să-mi răspundă lumea toată

Toți știu ce ar trebui ceilalți să facă

Da’ dacă-i întrebi de ei, deodată au mintea blocată

Deci tu știi despre mine și cum ar trebui să fiu

Dar când te întreb despre tine, răspunzi cu „e greu, nu știu”

Mi se pare amuzant cum vorbindu-mi despre ce să fac

Toți își caută răspunsuri pentru ei, de fapt

Doar că sunt în negare și fug fără încetare

De cel mai bun lucru pentru sine și acceptare

Lucrul ăla unic ce-aduce pace și echilibru

Ăla care te face să nu te mai lupți cu timpu’

Pe care, ca să-l ocolești, nici nu trebuie să te miști

Ca să îl vorbești, trebuie să te riști

Ca să îl susții tre’ să fii curajos

Și ca să-l recunoști, tre’ să fii omenos – adevărul.

Și totuși încercăm să îmbrăcăm necunoștința în putere

Ca, să nu cumva să pară că nu știm, Doamne fere’!

Am un remediu bun pentru așa ceva

Se numește: „Vezi-ți de treaba ta!”

Și se folosește mai ales la generația:

„Cât durează? Nu avem! Nu se poate! Tu știi cine sunt eu?”