Prima pagină » Magazin » DANSURI, COLINDE și PASIUNI descoperite. Serbare de Crăciun INEDITĂ pentru beneficiarii SOS Satele Copiilor

DANSURI, COLINDE și PASIUNI descoperite. Serbare de Crăciun INEDITĂ pentru beneficiarii SOS Satele Copiilor

VIDEO. Copiii din cadrul SOS SATELE COPIILOR au participat la serbarea de CRĂCIUN pentru care s-au pregătit în cel mai mic detaliu. Vezi ce MOMENTE INEDITE au pregătit beneficiarii programului

Beneficiarii organizației neguvernamentale SOS Satele Copiilor au avut, luni, serbarea de Crăciun la care au participat copiii din cele trei sate SOS: București, Bacău și Sibiu. Aceștia au pregătit dansuri, cântece și scene de teatru pentru cei care au susținut organizația de-a lungul timpului.

„Este un obicei frumos. Am participat și anul trecut la serbarea de Crăciun, la fel am dansat. Îmi place că suntem susținuți, apreciați și oamenii aceștia chiar cred în noi. (…) Ne-am pregătit cu mult timp înainte pentru că ne-am dorit să avem un număr cât mai frumos” a spus una dintre beneficiarele din Bacău.

Tinerii spun că SOS Satele Copiilor i-a ajutat să-și descopere pasiunile și să le fructifice.

„SOS Satele Copiilor este pentru mine casa, familia și oamenii dragi. Chiar că am fost un norocos că am reușit să ajung aici pentru că datorită lor mi s-a schimbat viața. (…) Mama SOS m-a ajutat să-mi descopăr pasiunea pentru dans, iar acum merg la cursuri și chiar la concursuri”, a spus un tânăr din Sibiu.

Serbarea de Crăciun a devenit o tradiție pentru copiii din cadrul programului, iar aceștia se pregătesc minuțios pentru ea.

„Este un moment în care copiii din cele trei sate se adună și pregătesc împreună momente celor care ne sunt aproape an de an. Această serbare de Crăciun încheie seria evenimentelor care au marcat cei 25 de ani în care SOS Satele Copiilor este în România. Este momentul în care, pe lângă faptul că îl așteptăm pe Moș Crăciun, este important ca ei să înțeleagă și să intre în spiritul sărbătorilor. Să înțeleagă că trebuie să fie generoși și că noi le suntem aproape”, a declarat președintele organizației neguvernamentale SOS Satele Copiilor, Diana Podaru.

Serbare de Crăciun pentru beneficiarii SOS Satele Copiilor

Copiii se pregătesc și de sărbătorile de iarnă și împodobesc singuri casa în care locuiesc.

„Unele dintre căsuțe au bradul împodobit, altele urmează să îl facă. Unii își doresc să împodobească bradul chiar în ajun de Crăciun și este o adevărată tradiție pentru că în fiecare căsuță mama SOS împreună cu cei mici fac acest lucru. (…) Ei au trimis scrisorile către Moș și sperăm ca ei să primească ce-și doresc”, a mai declarat Diana Podaru.

Alături de copii a fost și unul dintre ambasadorii organizației neguvernamentale, Andreea Bălan, care a mărturisit că proiectul îi este unul drag și i-a îndemnat pe beneficiari să facă doar lucruri frumoase.

„Este al doilea an în care vin la această serbare minunată. Am fost și anul trecut. (…) Mă bucur să văd aici atât de mulți copii talentați și mă bucur să fiu ambasadorul satelor SOS. Îmi place foarte mult tot ce se întâmplă aici, cu voi copiii, și evoluția de care aveți parte. Cât mai multe serbări de acest gen și cât mai mulți copii talentați, frumoși, deștepți și care să învețe bine”, a spus Andreea Bălan, unul dintre ambasadorii proiectului.

Reprezentanții organizației nonguvernamentale SOS Satele Copiilor precizează că au nevoie de ajutorul financiar al oamenilor pentru a asigura, în continuare, sprijin pentru beneficiari.

„Statul contribuie mult prea puțin la nevoile pe care le avem și la nevoile pe care le au acești copii. Oamenii sunt invitați să ne fie alături. Putem fi ajutați prin mai multe metode pe site-ul nostru, sunt mai multe forme în care oamenii pot dona”, a adăugat Diana Podaru.

În București, Sibiu și Bacău există trei astfel de sate sociale, din care fac parte circa 200 de copii. Organizația poate admite copii cu vârsta de cel puțin trei ani. Din 2019, finanțarea acestui proiect va fi doar internă, ceea ce înseamnă că ONG-ul va trebui să acopere 83% din finanțare, 17% fiind acoperite de stat.

Doritorii care vor să ajute copiii care fac parte din proiect pot dona online pe site-ul www.sos-satelecopiilor.ro/doneaza-online/ sau pot trimite un SMS, a cărui valoare este de doi euro, la 8844 cu MAMA.

Totodată, SOS Satele Copiilor mai arată că pot fi susținuți prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit sau pe venit (de anul acesta, în funcție de cifra de afaceri) datorat statului. Aceștia pot fi redirecționați, până pe 31 decembrie, fără niciun cost către SOS Satele Copiilor România.