NOAPTEA și cu o întârziere de 7 ORE. CNAIR a inaugurat un tronson de 3,3 kilometri din autostrada A3

NOAPTEA și cu o întârziere de 7 ORE. CNAIR a inaugurat un tronson de 3,3 kilometri din autostrada A3
Publicat: 14/12/2018, 20:13

„Cei 3,3 km se vor alătura altor circa 3,2 km deja finalizați, din apropierea strada Popasului și până la Centură. În total, cei circa 6,5 km de la Centură și până în șoseaua Petricani vor avea câte trei benzi pe sens (fără bandă de urgență) și două noduri: la intersecția cu Popasului și un sens giratoriu la intersecția cu strada Gherghiței”, au precizat reprezentanții CNAIR.

La ora 19:00 au fost deschiși încă 3,3 km de autostradă, după o așteptare de 7 ore, momentul fiind inițal anunțat pentru ora 14:00.

La intersecția cu Șoseaua Petricani, autostrada se va termina într-o intersecție în „T” semaforizată, cu bretele dedicate pentru virajul la stânga, atât de pe autostradă, cât și de pe Șoseaua Petricani.

Proiectarea și execuția acestui sector de autostradă au fost făcute de Asocierea Aktor – EuroContruct Trading 98 pentru 129,18 milioane de lei fără TVA. Lucian Șova, ministrul demisionar al Transporturilor, anunța pe 26 noiembrie, că această bucată de autostradă din A3, de la intrarea în București, va fi gata până la 1 decembrie.

CNAIR a inaugurat, noaptea și cu întârziere, un tronson de 3,3 kilometri din autostrada A3

Reprezentanții CNAIR au recepționat miercuri lucrările de lalotul de autostradă Ogra – Iernut, în lungime de 3,6 km, care a completatAutostrada Transilvania. Așadar, de miercuri, România are încă 13,7 kilometri din Autostrada Transilvaniadeschiși traficului rutier.

Cu cei 3,3 km de azi,CNAIRse apropie lent de ținta de100 de kilometri.

Foto: CNAIR/ Facebook

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Caz rarisim! El este elevul care a luat cea mai mică notă din România, la...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Câştigurile fabuloase cu care sunt ademeniţi românii cu ajutorul AI. Ce profit i s-a oferit...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Când vor avea loc alegerile parlamentare și prezidențiale. Coaliția a anunțat datele
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Se schimbă BANII CASH. Decizia luată de Banca Centrală. Băncile se vor alătura
Conducerea Dacia, decizie fără precedent. Cum va fi afectat modelul Spring
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Avion deviat pe aeroportul Kennedy. Motivul este revoltător
×