Curtea Constituțională dă dreptate PREMIERULUI în conflictul cu Iohannis. Președintele TREBUIE să numească miniștrii Transporturilor și Dezvoltării

Curtea Constituțională dă dreptate PREMIERULUI în conflictul cu Iohannis. Președintele TREBUIE să numească miniștrii Transporturilor și Dezvoltării
Publicat: 19/12/2018, 16:51
Actualizat: 25/03/2019, 22:57

CCRanunță că șeful statului este obligat „să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcții de ministru” și să răspundă motivat legat de numirile noilor miniștrii.

„Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis:

1. A admis cererea formulată de prim-ministrul României și a constatat existența conflictului juridic de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Guvern, reprezentat de prim-ministru, pe de altă parte, generat de refuzul Președintelui României de a emite decretele de revocare din funcție a doi miniștri și/sau de a emite decretele de constatare a vacantării funcțiilor de ministru, ca urmare a demisiilor celor doi miniștri;

2. Președintele României urmează să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcții de ministru;

3. Președintele României urmează să răspundă, de îndată, în scris și motivat, propunerilor înaintate de prim-ministrul României cu privire la numirile în funcția de ministru

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, prim-ministrului și Președintelui României.”

Președintele Klaus Iohannis anunțase miercuri că va aștepta deciziaCCR.

„În funcția de deciziaCCR, voi lua o decizie. Nu pot să iau o decizie înainte de a luaCCRo poziție în această chestiune,” afirma Iohannis.

Părțile implicate în conflict și-au susținut punctele de vedere în ședința CCR de miercuri.

Secretarul general al Guvernului, Toni Grebă a pledat că șeful statului nu poate să interzică unei persoane să ocupe un post de ministru pentru simplul fapt că o dată a fost refuzat.

„Ar însemna ca o persoană care a fost propusă ministru pentru un anume minister concret, care are atribuții concrete, responsabilități concrete, o dată refuzat de președinte pentru că l-a considerat nepotrivit, să nu mai poată niciodată ocupa nicio funcție de ministru în alt minister pentru care, probabil, tot subiectiv, ar putea să fie persoana respectivă apreciată ca fiind foarte bună, foarte potrivită. Prin urmare, președintele nu poate să interzică unei persoane să ocupe un post de ministru pentru simplul fapt că a fost refuzat o dată a ocupa o anume funcție de ministru”, a explicat secretarul general al Guvernului.

Scandalul REMANIERII. Curtea Constituțională i-a dat dreptate PREMIERULUI

De cealaltă parte, consilierul prezidențial Mihaela Ciochină a replicat că Viorica Dăncilă a avut o conduită neloială întrucâ a omis să se consulte cu șeful statului înaintea formulării propunerilor de miniștri, așa cum ar fi avut obligația.

După ce a aflat hotărârea Curții Constituționale, secretarul general al Guvernului Toni Greblă a declarat că președintele „trebuie să se conformeze imediat dispozitivului deciziei CCR”.

„Fiind vorba despre constatarea unui conflict juridic de natură constituțională, autoritățile implicate, respectiv președintele României, trebuie să se conformeze imediat dispozitivului deciziei. În celelalte situații, în care o lege este declarată neconstituțională, aceasta intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, însă acum, Curtea a constatat că există un conflict juridic de natură constituțională și obligația autorităților este să se conformeze imediat”, a declarat Greblă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online