S-A RĂZGÂNDIT și a decis să nu mai COLABOREZE cu procurorii. Sorin Ovidiu Vîntu, trimis în JUDECATĂ pentru cumpărare de INFLUENȚĂ

S-A RĂZGÂNDIT și a decis să nu mai COLABOREZE cu procurorii. Sorin Ovidiu Vîntu, trimis în JUDECATĂ pentru cumpărare de INFLUENȚĂ
Sorin Ovidiu Vîntu va fi eliberat din închisoare
Publicat: 19/12/2018, 18:07
Actualizat: 26/03/2019, 09:17

Sorin Ovidiu Vîntu, în prezent încarcerat, este acuzat de procurorii anticorupție de săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Procurorii anticorupție susțin că în perioada iulie – noiembrie 2008, omul de afaceri i-a promis și remis lui Olteanu Bogdan, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, suma de 1.000.000 de euro pentru ca acesta din urmă să numească o persoană dorită de Vîntu în funcția de guvernator al Deltei Dunări, potrivit rechizitoriului.

„Inculpatul i-a promis și remis lui Olteanu Bogdan, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul promisiunii că va face demersuri pe lângă un înalt demnitar, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării”, se arată în rechizitoriul DNA.

Banii au fost înmânați de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic.

Potrivit procurorilor, ca urmare a influenței exercitate de Bogdan Olteanu, persoana în cauză a fost numită în funcția de guvernator al deltei în data de 18 septembrie 2008.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Acest dosar a fost inițial disjuns, pe motiv că Vîntu fusese de acord să colaboreze cu procurorii DNA. „Prezentul dosar a fost disjuns pe motiv că, inițial, inculpatul a solicitat încheierea unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției, însă ulterior, acesta a revenit asupra deciziei”, se arată într-un comunicat al DNA.

Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al BNR, a fost trimis în judecată, în octombrie 2016, de DNA în dosarul în care este acuzat că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenții la membri ai Guvernului în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării.

Sorin Ovidiu Vîntu, trimis în JUDECATĂ pentru cumpărare de INFLUENȚĂ

Bogdan Olteanu a fost judecat, la acea vreme, pentru trafic de influență de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), acesta fiind arestat la domiciliu. Odată cu trimiterea în judecată, DNA a cerut ca arestul la domiciliu să fie înlocuit cu controlul judiciar.

La câteva zile distanță, Olteanu a fost plasat sub control judiciar, la cererea procurorilor anticorupție. Una dintre interdicțiile impuse a fost de a lua legătura cu mai multe persoane, printre care și Călin Popescu Tăriceanu.

Sorin Ovidiu Vîntu, noi dezvăluiri din închisoare

Sorin Ovidiu Vîntu a dezvăluit din închisoare, în noiembrie 2018, motivul pentru care în 2008 a dat dispoziție prin intermediar ca 2 milioane de dolari să ajungă la Bogdan Olteanu pentru numirea lui Liviu Mihaiu în postul de guvernator al Deltei Dunării.

Fostul om de afaceri, care execută la Penitenciarul Rahova10 ani de închisoareîn urma condamnărilor definitive în dosarele Petromservice și FNI, a fost audiat camartorprin videoconferință, în dosarul în care este judecat pe fond Bogdan Olteanu.

Sorin Ovidiu Vîntu, trimis în JUDECATĂ pentru cumpărare de INFLUENȚĂ

Vîntu a recunoscut că, din dispoziția lui,2.000.000 de euroau plecat către Bogdan Olteanu și PNL în 2008 și că intermediarul care a dat banii era, la acea vreme,trimisulluiîn mai multe cabinete, omul de afaceri pronunțând numele lui Traian Băsescu.

„În 1997, m-am îndrăgostitdefinitivde Deltă, de la prima vedere, însă am fostoripilatde munții de gunoaie care pluteau pe apele Dunării – PET-uri, cutii de bere – care erau aruncate de la Hotelul Lebăda”, a spus Vîntu.

Foto: Hepta

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Rețeta de orez cu varză, o combinație surprinzător de apetisantă. Poate fi răsfățată și cu...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”