Lazăr pentru revocare, Adina Florea DIN NOU pentru DNA. Ministrul Justiției retrimite președintelui propunerile

Lazăr pentru revocare, Adina Florea DIN NOU pentru DNA. Ministrul Justiției retrimite președintelui propunerile
Publicat: 27/12/2018, 14:45

Ministrul Justiției a anunțat că joi, va trimite președintelui Klaus Iohannis documentele pentru finalizarea procedurii de revocare din funcție a procurorului general și l-a acuzat pe Augustin Lazăr că trage de timp până când i se termină mandatul sau se pensionează.

„Pe data de 27 decembrie dimineață, când merg la minister, am pregătit documentele necesare finalizării procedurii de revocare a procurorului general”, a declarat Tudorel Toader, la Antena 3. „În opinia mea, nu putem pica în capcana pe care încearcă să o promoveze procurorul general, trăgând de timp în speranța căva ieși la pensiesau că își va încheia mandatul de procuror generalpe 19 aprilie.

Ministrul Justiției a anunțat că va retrimite președintelui cele cinci propuneri de procurori refuzate de șeful statului, printre care și cea a Adinei Florea pentru șefia DNA.

„Pe 27 decembrie, trimit la președintele Republicii, finalizez procedura de revocare a lui Augustin Lazăr, după cum trimit și pentru ceilalți cinci pe care i-a respins pe nelegalitate, că nu au avut adeverința de la CNSAS, când la scurt timp, chiar CNSAS a spus nu era nevoie.Deci, revin cu celelalte cinci propuneri”.

Chestionat dacă o propune din nou pe Adina Florea, Toader a repetat: „Pe ceilalți cinci, toți. Arătându-i că nelegalitatea arătată de președinte nu a existat și nu există. Președintele a făcut cum de regulă face, întâi dă răspunsuri și apoi spune să mă documentez. A făcut această declarație înainte de a cunoaște demersul la instanța de contencios administrativ, este posibil ca președintele să se fie edificat între timp”.

În prezent, Adina Florea este procurorul-șef adjunct al Secției de investigare a magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Propunerile pe care președintele Klaus Iohannis le-a respins pe 28 noiembrie sunt:

Adina Florea, pentru funcția de procuror-șef DNA

Florena-Esther Sterschi, pentru funcția de procuror șef al Secției de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Elena Giorgiana Hosu, pentru funcția de procuror-șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

Iuliana Nedelcu, pentru funcția de procuror-șef adjunct al Secției Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Antonia-Eleonora Constantin, pentru funcția de procuror-șef al Secției Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Șeful statului a motivat respingerile precizând că nu sunt îndeplinite condițiile de legalitate.

Ministrul Justiției i-a cerut joi, din nou, președintelui instanței supreme, Cristina Tarcea, explicații referitoare la decizia luată în Colegiul de conducere al ÎCCJ privitoare la alcătuirea completurilor de 5 judecători, decizie infirmată apoi de Curtea Constituțională.

„Eliberarea s-a decis de către instanța de judecată, suspendarea executării pedepsei pentru unii deținuți condamnați în completuri nelegal constituite. Instanța a procedat în acest sens pentru că așa a statuat CCR. Am convingerea că președinta ÎCCJ va putea da explicațiile, în niciun caz eu. Suspendarea exceutării pedepsei s-a dispus de către instanța de judecată în baza deciziei CCR ca urmare a nelegalității completurilor. Numai președinta ÎCCJ poate explica care au fost argumentele și contra-argumentele avute în cadrul ședinței colegiului de conducere de a nu respecta legea,” spune Tudorel Toader.

Miercuri seară, el o ironiza pe Facebook pe Cristina Tarcea în legătură cu posibilele explicații.

„Așteptăm să vedem ce ne va spune președinta ÎCCJ despre suspendarea executării pedepselor pentru Udrea, Bica, Șova… etc… etc, suspendare dispusă de către instanțele de judecată în urma deciziei CCR privind nelegalitatea constituirii completelor de 5 judecatori ? PS: Sper să ne spuna că procesele vor fi rejudecate cu respectarea legii; Sper să „nu ne spună” că își dă demisia „de onoare”!”

Ministrul Justiției va cere Administrației Naționale a Penitenciarelor o situație a deținuților eliberați provizoriu ca urmare a suspendării executării pedepsei.

„Voi cere ANP (Administrația Națională a Penitenciarelor -n.r.) să vedem câți deținuți au fost provizoriu eliberați ca urmare a suspendării pedepsei, unii pot primi informații de la directorul ANP, dar alții se află în penitenciare din străinătate și directorul ANP nu are de unde să țină o asemenea evidență, el îmi va comunica într-un termen foarte scurt și eu vă voi face cunoscut numărul și categoria de infracțiuni,” a declarat Tudorel Toader, care își păstrează opțiunmile privind o eventuală amnistie.

„Am vorbit eu de un draft? V-am spus eu de foarte multe ori că râmân valabile răspunsurile date la această problematică? V-am spus. Și astăzi vă dau același răspuns. Tot ceea ce în precedent am afirmat cu privire la amnistie, grațiere, rămâne și este valabil și astăzi. Dacă nu țineți minte – și este în natura umană să uităm – ne documentăm și nu îl întrebăm pe același , de fiecare dată când îl întâlnim, aceeași problematică,” a repetat joi ministrul într-o conferință de presă.

Procurorul general Augustin Lazăr consideră că solicitarea de revocare anunțată de Tudorel Toader ignoră legea, recomandările instituțiilor europene și are un conținut strict politic.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), domnul Augustin Lazăr, consideră că anunțul public al ministrului Justiției referitor la continuarea procedurii de revocare ignoră cadrul legal și recomandările instituțiilor europene referitoare la acest subiect. Astfel, exprimarea nejuridică privind pretinsa „tragere de timp” are ca scop dezinformarea opiniei publice în legătură cu procedura legală de verificare de către instanța de contencios a „evaluării” procurorului general, efectuată cu depășirea atribuțiilor legale ale ministrului justiției, precum și a legalității documentului intitulat „Raport de evaluare,” transmite procurorul general.

Augustin Lazăr precizează că articolele 39 alineat (1) și alineatul (3) teza a IV-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor stabilește că „evaluarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (…) se face de o comisie compusă din procurori, membri aleși ai Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu grad cel puțin de tribunal, desemnați de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Procurorul general susține că demersul ministrului justiției ignoră recomandarile GRECO, ale Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), precum si ale Raportului MCV.

„Solicitarea de revocare din funcție a primit aviz negativ din partea CSM, garantul independenței justiției, care a arătat că raportul de evaluare al ministrului Justiției „nu respectă dispozițiile legale în vigoare, standardele internaționale și naționale în materia activității Ministerului Public și contravine direcției jurisprudențiale conturate atât de organismele internaționale, cât și de Curtea Constituțională a României”.

Având în vedere cele expuse, Augustin Lazăr consideră că demersul ministrului Justiției, cu conținut strict politic, este de natură „să afecteze încrederea publică în capacitatea instituției de a-și îndeplini rolul constituțional”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online