Lăzi de bere și o prelată desprinsă de vânt LOVESC un tren de călători pe un pod din Danemarca: 6 morți

Lăzi de bere și o prelată desprinsă de vânt LOVESC un tren de călători pe un pod din Danemarca: 6 morți
Publicat: 02/01/2019, 12:48

Cel puțin șase pasageri ai unui tren au fost uciși pe podul Great Belt din Danemarca, după ce au fost loviți de prelata și obiectele căzute dintr-un tren de marfă, anunță Poliția locală, citată de Reuters.

O furtună puternică îngreunează intervenția serviciilor de urgență, care ajung cu greu la trenul blocat pe podul ce leagă două din cele mai importante insule daneze, Zealand și Fyn.

Potrivit primelor informații, în timp ce două trenuri treceau unul pe lângă celălalt, vântul puternic a desprins prelata trenului de marfă, care a lovit și a spart geamurile trenulului de călători. În plus, mai multe lăzi cu bere Carlsberg au fost luate de vânt și au lovit trenul de călători.

Toți cei 131 de pasageri au fost evacuați și transportați la un adăpost din apropiere. Cel puțin 16 dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit relatărilor celor aflați în tren, în jurul orei 7:35, în timp ce traversau podul Great Belt, au auzit un zgomot puternică, urmat de o frână bruscă.

foto: captura Twitter

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor