Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii are pe ordinea de zi a ședinței de luni propunerea de prelungire a delegării Ancăi Jurma în funcția de procuror-șef interimar al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
„Nota Direcției resurse umane și organizare privind propunerea de delegare în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție a doamnei procuror Jurma Anca”, este primul punct de pe ordinea de zi a ședinței Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, programată să înceapă la ora 13.00.
În iulie 2018, Anca Jurma a fost delegată de către procurorul general Augustin Lazăr pentru interimatul la șefia DNA. Ea deținuse înainte două mandate de șef al serviciului de cooperare internațională, ulterior fiind consiliera Laurei Codruța Kovesi, însă nu instrumentase dosare penale de mai bine de 10 ani.
Propunerea de prelungire a mandatului interimar pe care Anca Jurma îl are la conducerea DNA vine în condițiile în care ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că i-a trimis din nou președintelui propunerile de numire a celor cinci procurori în funcții de conducere la parchete, printre care și Adina Florea pentru funcția de procuror-șef DNA.
Ulterior, președintele Klaus Iohannis a declarat că aceste numiri se află încă în analiza departamentului de resort din cadrul Administrației Prezidențiale, prin urmare o decizie încă nu a fost luată în ceea ce privește fostul post al Laurei Codruța Kovesi.
Este a doua oară când Adina Florea este propusă la conducerea Direcției Naționale Anticorupție, șeful statului respingând-o prima dată.
Actualmente, Adina Florea este procuror-șef adjunct al Secției de anchetare a magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, printre dosarele pe care le instrumentează numărându-se și cel în care fostul parlamentar Sebastian Ghiță a denunțat-o pe Laura Codruța Kovesi, susținând că aceasta i-ar fi cerut să plătească avionul pentru repatrierea lui Nicolae Popa din Indonezia.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, vineri, că propunerile ministrului Justiției Tudorel Toader de numire a celor cinci procurori în funcții de conducere, printre care și Adina Flirea la DNA,sunt în analiza departamentului de resort al Administrației Prezidențiale.
„În privința propunerilor de numire pentru procurori, pentru pozițiile de conducere, aceste propuneri sunt în analiza departamentului de resort. Este totuși important de reținut că domnul ministru a considerat să trimită aceleași propuneri, fără modificări, lucru care este ciudat, să spunem așa”, a declarat Klaus Iohannis.
Ministrul Justiției i-a trimis președintelui Klaus Iohannis pe 27 decembrie documentele pentru numirea celor cinci procurori respinși, printre aceștia aflându-se și Adina Florea, pentru șefia DNA. Pe 28 noiembrie, președintele anunța că o respinge pe Adina Florea pentru conducerea DNA, dar și pe Florena-Esther Sterschi, pentru funcția de procuror șef al Secției de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; pe Elena Giorgiana Hosu, pentru funcția de procuror-șef adjunct al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; pe Iuliana Nedelcu, pentru funcția de procuror-șef adjunct al Secției Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și pe Antonia-Eleonora Constantin, pentru funcția de procuror-șef al Secției Judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Șeful statului a motivat respingerile precizând că nu sunt îndeplinite condițiile de legalitate necesar a fi întrunite.