Prima pagină » Știri externe » Politician de extremă-dreapta BĂTUT din motive politice. Frank Magnitz (AfD) e în stare GRAVĂ la spital

Politician de extremă-dreapta BĂTUT din motive politice. Frank Magnitz (AfD) e în stare GRAVĂ la spital

Politician de extremă-dreapta BĂTUT din motive politice. Frank Magnitz (AfD) e în stare GRAVĂ la spital
Franz Magnitz, parlamentar AfD (extremă dreapta) din Bremen, Germania, bătut cu sălbăticie de 3 indivizi mascați cu cagule. Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional

Politicianul a fost agresat luni după-amiază în centrul orașului Bremen, în fața Theater am Goetheplatz, principalul teatru din oraș, scrie The Guardian. „Având în vedere activitatea victimei, credem că acest incident este un act motivat politic”, a transmis Poliția.

Potrivit AfD Bremen, care a prezentat imagini cu rănile suferite de politician, Magnitz a fost bătut de trei bărbați mascați.

„L-au lovit cu o bucată de lemn până și-a pierdut cunoștința și apoi au continuat să-l lovească, deși era la pământ”, se afirmă în comunicatul formațiunii, precizând că un muncitor în construcții a intervenit pentru a opri atacul. Liderul AfD, Jörg Meuthen a afirmat că Magnitz a fost la un pas de moarte. 

„Astăzi este o zi neagră pentru democrația din Germania”, a mai comunicat AfD.

Atacul a fost condamnat de mai mulți politicieni și jurnaliști, inclusiv europarlamentarul Cem Özdemir din partea Partidului Verzilor (centru-stânga).

„Sper că făptașii vor fi investigați și condamnați în curând. Nu există nicio justificare pentru violență, chiar și împotriva AfD”, a afirmat Cem Özdemir.

AfD este o formațiune populistă de extremă-drapta, care a reușit să intre în Parlamentul german în 2017, obținând aproape 13% din voturi. Nu este primul incident legat de acest partid. Săptămâna trecută, un dispozitiv exploziv detonat într-un coș de gunoi a avariat sediul AfD din Saxonia.