GÂNDURI, episodul 36

 Când creșteam eu

 Și se apropiau sărbătorile

 Mă ridicăm de sub plapumă odată cu zorile.

POLITICĂ Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, REFUZĂ propunerea de a candida la Preşedinţie: „Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul”

21:43

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

 Bucurie, veselie, pâine prăjită cu unt și gem, o felie,

 Apoi afară la omăt prin troiene și vijelie.

 Nu conta. Eram copiii noi

 Ăia liberi să umble și-n găști de 52

 Nu mai era o limită, eram noul tip de român

 Relaxat, cu haine din afară, fără stăpân.

 Săniuș, derdeluș, colindat, urat, strigat

 Geci, mănuși, bulgăreli, până la piele udat

 Sorcove și săbii din brad

 Sanie pe deal, plimbat pe vad

 La Siret, Dunăre sau la Cătușa

 Oameni de zăpadă, imenși, cât ușa!

 Reuniuni cu rudele îndepărtate

 Răcituri, murături cafea la ibric cu lapte

 Miros de sarmale și cozonaci

 Salată de boeuf, cornulețe și colaci

 Ferestre deschise, vecini ieșiți la ele

 Ăia doi ce reparau mereu mașina ca să bea bere

 Clopoței grăbiți, buhai, tunuri cu carbid

 Versuri din melodii în engleză înțelese stupid

 Eh? Mai știți? Eh? Eh?

 „Informăr, io no se gono me stori ia go bleam a richi bombonea” 

 Nu știu cine era „Ricky”, nu era nici o bomboană…

 Nici dracu nu știe ce ziceam acolo

 Ideea era că aveam contact cu restul lumii și nu mai eram solo.

 Vedeam și noi ce este și ce ar putea fi

 Și cum dacă învățăm despre, am putea deveni

 Oamenii de mâine, oamenii mai buni

 Noii oameni ai unei noi națiuni.

 Ăia mari erau cu țuică și vin fiert

 Mergeau la cinema sau pe la vreun concert

 Mai vedeau o fată, îi mai duceau o floare

 Îi promiteau și că or să prăjească zăpadă pe soare

 Poate, poate le-or pupa pe blues-uri sau vioare

 Sau poate le-or ajunge chiar și între… grații!

 Lumea parcă avea alt puls, alt sunet și alte culori.

 Acum e schimbată întru totul. Are alte valori.

 Și e normal să fie așa

 Doar că nu știu dacă asta

 E direcția dorită de noi cei de atunci

 Care am ajuns între timp adulți din simpli prunci.

 Acum zurgălăii sunt fluiere și vuvuzele

 Portavoci și pancarte îndreptate către stele

 Rudele-s certate și dezbinate

 Se suspectează una pe alta c-ar fi manipulate

 Tinerii sunt supărați pe bătrâni

 Bătrânii sunt supărați pe tineri

 Oamenii nu mai au voce, se îneacă în rețineri

 Mulți își urăsc viața de luni până vineri

 Iar în weekend își plâng de milă că nimic nu merge bine

 Și nici bine nu au plâns că uite lunea, iară-și vine.

 Și nu mai știi cum s-o faci și cum s-o dregi

 Din cauza lui mustață cariată și-ai lui cu ifose de regi.

 Mă uit pe stradă, mulți oameni privesc în jos

 Bucuria apare greu, cuțitul se simte-n os

 Și nu știu unde ne ducem dar știm sigur de unde venim

 Și nu cred că vrem înapoi, cred că vrem să prevenim.

 Pentru că trăim un paradox cu noi în sine

 Deși nu e mai rău, parcă nici nu e mai bine.

 Acum ni s-au schimbat hainele, tehnologia și înțelegerea

 Știm când să muncim și când să ne petrecem petrecerea

 Înțelegem șahul vieții, mutare cu mutare

 Uneori avem multă dragoste-n noi, alteori nu-l suferim pe cutare

 Competiție, mize, supraviețuire, avansat

 Frustrări, presiuni, nervi, protestat…

 Totuși sper să mai avem loc și de dragoste și calm

 Eu nu sunt staroste și ăsta nu-i un psalm

 Dar sper să fim bine și orice s-ar întâmpla

 Să ne mai iubească țara asta și noi pe ea.

 E rău? E bine? 

 Crăciun fericit!

 Și pentru ăia care mă iubesc pentru ce fac și pentru ăia care mă iubesc mai puțin pentru ce fac!