GÂNDURI, episodul 36

Când creșteam eu

Și se apropiau sărbătorile

Mă ridicăm de sub plapumă odată cu zorile.

Bucurie, veselie, pâine prăjită cu unt și gem, o felie,

Apoi afară la omăt prin troiene și vijelie.

Nu conta. Eram copiii noi

Ăia liberi să umble și-n găști de 52

Nu mai era o limită, eram noul tip de român

Relaxat, cu haine din afară, fără stăpân.

Săniuș, derdeluș, colindat, urat, strigat

Geci, mănuși, bulgăreli, până la piele udat

Sorcove și săbii din brad

Sanie pe deal, plimbat pe vad

La Siret, Dunăre sau la Cătușa

Oameni de zăpadă, imenși, cât ușa!

Reuniuni cu rudele îndepărtate

Răcituri, murături cafea la ibric cu lapte

Miros de sarmale și cozonaci

Salată de boeuf, cornulețe și colaci

Ferestre deschise, vecini ieșiți la ele

Ăia doi ce reparau mereu mașina ca să bea bere

Clopoței grăbiți, buhai, tunuri cu carbid

Versuri din melodii în engleză înțelese stupid

Eh? Mai știți? Eh? Eh?

„Informăr, io no se gono me stori ia go bleam a richi bombonea”

Nu știu cine era „Ricky”, nu era nici o bomboană…

Nici dracu nu știe ce ziceam acolo

Ideea era că aveam contact cu restul lumii și nu mai eram solo.

Vedeam și noi ce este și ce ar putea fi

Și cum dacă învățăm despre, am putea deveni

Oamenii de mâine, oamenii mai buni

Noii oameni ai unei noi națiuni.

Ăia mari erau cu țuică și vin fiert

Mergeau la cinema sau pe la vreun concert

Mai vedeau o fată, îi mai duceau o floare

Îi promiteau și că or să prăjească zăpadă pe soare

Poate, poate le-or pupa pe blues-uri sau vioare

Sau poate le-or ajunge chiar și între… grații!

Lumea parcă avea alt puls, alt sunet și alte culori.

Acum e schimbată întru totul. Are alte valori.

Și e normal să fie așa

Doar că nu știu dacă asta

E direcția dorită de noi cei de atunci

Care am ajuns între timp adulți din simpli prunci.

Acum zurgălăii sunt fluiere și vuvuzele

Portavoci și pancarte îndreptate către stele

Rudele-s certate și dezbinate

Se suspectează una pe alta c-ar fi manipulate

Tinerii sunt supărați pe bătrâni

Bătrânii sunt supărați pe tineri

Oamenii nu mai au voce, se îneacă în rețineri

Mulți își urăsc viața de luni până vineri

Iar în weekend își plâng de milă că nimic nu merge bine

Și nici bine nu au plâns că uite lunea, iară-și vine.

Și nu mai știi cum s-o faci și cum s-o dregi

Din cauza lui mustață cariată și-ai lui cu ifose de regi.

Mă uit pe stradă, mulți oameni privesc în jos

Bucuria apare greu, cuțitul se simte-n os

Și nu știu unde ne ducem dar știm sigur de unde venim

Și nu cred că vrem înapoi, cred că vrem să prevenim.

Pentru că trăim un paradox cu noi în sine

Deși nu e mai rău, parcă nici nu e mai bine.

Acum ni s-au schimbat hainele, tehnologia și înțelegerea

Știm când să muncim și când să ne petrecem petrecerea

Înțelegem șahul vieții, mutare cu mutare

Uneori avem multă dragoste-n noi, alteori nu-l suferim pe cutare

Competiție, mize, supraviețuire, avansat

Frustrări, presiuni, nervi, protestat…

Totuși sper să mai avem loc și de dragoste și calm

Eu nu sunt staroste și ăsta nu-i un psalm

Dar sper să fim bine și orice s-ar întâmpla

Să ne mai iubească țara asta și noi pe ea.

E rău? E bine?

Crăciun fericit!

Și pentru ăia care mă iubesc pentru ce fac și pentru ăia care mă iubesc mai puțin pentru ce fac!