Prima pagină » Știri » Tarife MAJORATE și PROBLEME cât cuprinde. PÂRTIA DE SCHI din Bistrița pe care s-a schiat doar 10 ZILE în două sezoane a fost DESCHISĂ

Tarife MAJORATE și PROBLEME cât cuprinde. PÂRTIA DE SCHI din Bistrița pe care s-a schiat doar 10 ZILE în două sezoane a fost DESCHISĂ

Foto. Caz revoltător. Pe pârtia de schi Cocoș din județul Bistrița-Năsăud s-a schiat doar 10 zile în ultimele două sezoane. Vezi care sunt motivele

Pârtia a fost deschisă publicului doar 10 zile în ultimele două sezoane și anul acesta a fost cât pe ce să rateze sezonul de iarnă din cauza unor alunecări de teren. Autoritățile au susținut că pârtia va fi deschisă până la prima ploaie.

Peste 100 de bistrițeni au participat la deschiderea noului sezon de schi pe pârtia Cocoș situată în apropiere de orașul Bistrița. Pentru acest sezon municipalitatea a decis să majoreze tarifele cu 60% față de sezonul trecut, motivând că au fost făcute noi investiții care au avut ca și rezultat diversificarea posibilităților de practicare a sporturilor de iarnă.

Pârtia DE SCHI din Bistrița pe care s-a schiat doar 10 ZILE în două sezoane a fost DESCHISĂ

„Stratul de zăpadă este undeva la 30 de centimetri. Condițiile sunt ca și cele de pe pârtiile din Austria. Eu am coborât ieri pe pârtie și mi s-a părut totul în regulă. Pârtia era înghețată, era tare, dar foarte bună, mult mai bună decât cum am pornit anul trecut. Această zăpadă va ține până la prima ploaie. Soarele nu topește zăpada chiar dacă vor fi zile mai călduroase, dar așa cum este prognoza acum, nici în ianuarie și nici în februarie nu se prevede ploaie și nici temperaturi foarte ridicate, peste 7 – 8 grade și atunci noi vom putea schia. Tunurile de zăpadă vor fi folosite ori de câte ori vom avea temperaturi sub 5 grade”, a declarat primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu.

„Dacă nu o să plouă până în martie, până în martie vom schia. Dacă plouă, asta este”, a adăugat primarul.

Problemele pârtiei

Pârtia, extrem de dorită de schiorii bistrițeni, a ridicat mai multe probleme. Pe lângă altitudinea extrem de joasă care nu permite menținerea unui strat de zăpadă corespunzător pentru practicarea sporturilor de iarnă, zona în care a fost construită pârtia alunecă. Autoritățile au fost nevoite să investească, anul trecut, încă 4,4 milioane de lei pentru stabilizarea terenului și achiziția unor noi tunuri de zăpadă.

Fostul fotbalist Gabi Balint, prezent la deschidere

La deschiderea noului sezon de schi a fost prezent și fostul fotbalist Gabi Balint, originar din Bistrița-Năsăud. Acesta a declarat că a venit acasă și că vrea să testeze pârtia de schi, fiind un pasionat al acestui sport.

„Aveam și la Sângeorz-Băi când eram mic pârtie de schi, dar nu exista teleschi sau telescaun. Urcam cu schiurile în spate 10 minute ca să coborâm 30 de secunde. Este frumoasă pârtia și sperăm să fie și zăpadă bună. Îmi place să schiez, dar schiez doar o zi pe an că apoi mi se umflă genunchiul. Nu puteam să ratez acest eveniment, dacă tot m-a prins aici. Sunt de o lună venit la Bistrița, acasă, și încet-încet mă mut aici cu totul”, a spus Balint.

Pârtia DE SCHI din Bistrița pe care s-a schiat doar 10 ZILE în două sezoane a fost DESCHISĂ

Părerile schiorilor au fost împărțite: unii, mai experimentați, au spus că pârtia este excelentă, alții că mai este mult de lucru la ea.

Pârtia de schi Cocoș are o lungime de 1.300 de metri, iar transportul pe cablu este asigurat de telescaun cu patru locuri. Pârtia este de categorie medie spre ușoară, a costat 30 de milioane de lei și a fost realizată cu bani dintr-un împrumut făcut pentru 10 ani de Primărie.

Cât costă să schiezi?

Pentru acest sezon schiorii vor plăti 30 de lei pentru trei ore și jumătate petrecute pe pârtie sau 50 de lei dacă optează pentru un abonament care să le asigure accesul timp de șapte ore în timpul zilei. Pentru a schia pe nocturnă iubitorii sportului alb vor trebui să plătească o nouă taxă, de 30 de lei. Tinerii, studenții și pensionarii vor plăti 15 lei, iar pentru copii tariful este de 10 lei.

Pârtia a funcționat doar 10 zile în ultimele două sezoane, din cauza felului în care a fost proiectată.

Pârtia DE SCHI din Bistrița pe care s-a schiat doar 10 ZILE în două sezoane a fost DESCHISĂ

Inaugurată după zece ani. Cea mai lungă pârtie de schi din nordul țării

Un alt caz, alte probleme. Cea mai lungă pârtie de schi din nordul țării, situată în Masivul Rarău, este inaugurată după 10 ani de la începerea lucrărilor. Investiția ajunge la 15 milioane de euro.

Pârtia din Masivul Rarău, de dificultate medie, are o lungime de 2.850 de metri, instalație de telegondolă și 9 tunuri de zăpadă, iar pentru a fi funcțională s-au investit 15 milioane de euro, cei mai mulți de la Ministerul Turismului.

„Pârtia are o lungime de 2.850 metri, dificultate medie și este dotată cu instalație de telegondolă cu 33 de cabine, 9 tunuri de zăpadă, lac de acumulare cu capacitatea de 10.000 metri cubi, 176 de stâlpi de iluminat, clădire administrativă, parcare, bileterie și mașină de bătut zăpada”, spune primarul din Câmpulung Moldovenesc. Citește continuarea aici!

Citește și