Corelația dintre manele, Jean-Claude și jurnalista cu sânii mari

Nu-mi aminteam să fi fost vreodată atât de mare agitație în spital. Se anunțase vizita care urma să marcheze, simbolic, intrarea Micului Pentagon în elita politicii europene. Nu neaparat din respect pentru înalții oaspeți, președintele Liviu comandase perfuzii scumpe, butoaie de whisky și doze de Prozac, Valium și Xanax. Pe fațada instituției fusese agățat un cearșaf cu mesajul „Bine ai venit, Jane! Pacienții români te iubesc!”.

Când avionul cu delegația oficială ateriză pe pista de la Otopeni, Jean-Claude o ciupi de fund pe stewardesă (o blondă bisexuală cu picioare frumoase, dar scurte) și-i strecură între sâni cartea lui de vizită cu date biometrice – o invenție a unui cercetător rus bine văzut în cercurile înalte de la Kremlin.

Despre România, doctorul luxemburghez aflase informații la mâna a doua, prin intermediari adesea angrenați în lupte politice interne. Se uită prin hubloul de la avion și văzu doi maidanezi cuplați intim în spatele ambulanței venite să-l preia de la aeroport. Semnalele erau încurajatoare, nimeni nu-i deranja. Auzise lucruri urâte despre libertățile sexuale în țara lui Dracula, începând cu familia tradițională și terminând cu prigonirea transsexualilor (excluși din loturile olimpice de gimnastică, haltere și atletism).

Privi amuzat, de pe scara avionului, încăierarea dintre Klaus și Viorica, trimiși să-l întâmpine sub supravegherea strictă a gardienilor Psi.

În final, femeia îi puse piedică lui Klaus și fugi să-l salute prima pe Jean-Claude.

– Hello! Make a photo, Jean? îl întrebă gâfâind, înainte de a-și scoate mobilul pentru un selfie de colecție.

Apoi îl conduse la ambulanță, unde doctorul se lungi pe targă și își băgă o perfuzie de whisky cu Xanax, diluție 1:1. Viorica îi luă mâna în palmele ei calde și începu să spicuiască din bestsellerul „Realizările guvernării mele” (cu o prefață semnată de doctorul Darius):

– „În ciuda greutăților, a campaniei de manipulare ordinară, pacienții spitalului nostru o duc mai bine decât pe vremea tehnocraților. Statul Paralel a slăbit și suntem pe cale să-l distrugem după modelul anihilării ISIS în Siria. Chiar dacă Spitalul Jours Heureux din Bruxelles ne-a pus piedici din prostie și neștiință, am reușit să răzbatem cu mijloace diplomatice. Iar acolo unde nu s-a putut, cu orice mijloace…”

Se aplecă să-l sărute pe doctorul luxemburghez, însă se răzgândi și îl strânse de ouă. Bărbatul icni scurt:

– Continuă, please!

Ambulanța trecu pe roșu la semafor, cu girofarurile pornite, viră la stânga și frână brusc, dând-o pe Viorica cu capul de aparatura medicală. De-a latul străzii se ivise un obstacol de netrecut – Klaus răsturnase două tonete de înghețată, ca să pună la cale o ambuscadă. Mai calm decât un miliardar care-și caută în agendă numărul nevesti-sii (aflată în pat cu antrenorul ei de pilates), bărbatul deschise ușile ambulanței și urcă în mașină, unde Viorica leșinase în urma impactului.

Îl servi pe Jean-Claude cu pâine, sare, țuică și două liniuțe de Prozac.

– Bine ai venit în spitalul nostru, mister president. Aici eu sunt șeful, nu Viorica, să fie clar! Te rog uită tot ce-ai vorbit cu ea.

Pe urmă îl luă în cârcă pe doctor, îl scoase din ambulanță și îl așeză cu fundul în coșul de bagaje de pe roata bicicletei.

– Mai avem puțin până la Micul Pentagon. O să facem o baie de mulțime, ca să vadă populimea: 1) că sunt într-o formă fizică excelentă și 2) că eu conduc ostilitățile când vine vorba de politica externă.

Începu să pedaleze pe bulevard cu Jean-Claude pe coarnele bicicletei, urmat îndeaproape de gardienii Psi călare pe motoscutere. Doi indivizi cu tricouri #rezist aruncară flori, respectiv roșii stricate înspre coloana oficială. Klaus prinse din zbor trei trandafiri între dinți. Zâmbi larg, cu toată gura, în timp ce doctorul vru să afle cât mai aveau până la destinație. Îi înțepenise fundul și-l durea spatele.

La spital, președintele Liviu îi puse oaspetelui la dispoziție salonul de lux de la ultimul etaj. Când Jean-Claude deschise ușa de la baie, dădu peste două asistente blonde care îl așteptau, îmbrăcate și încălțate, în apa caldă din instalația de jacuzzi.

– Dacă vrei să ne dăm jos textilele, îi spuse una dintre blonde, te rog ridică MCV-ul, bagă-ne rapid în Schengen și las-o moartă cu statul de drept, că și la voi se fură-n draci, bătrânelule. Nu ne dai tu lecții de democrație și progresism, da?

Tânăra își lăsă bluza să-i cadă de pe umeri, iar doctorul simți un fior puternic, ca în timpul liceului (când nimerise din greșeală în vestiarul fetelor). Închise ochii și intră în jacuzzi cu pijamalele pe el.

Cincizeci de minute mai târziu, înaltul oaspete fu invitat să participe la conferința de presă împreună cu șeful Statului Paralel. Trase încă un gât de whisky înainte de a păși în sala de mese plină de ziariști acreditați sau pur și simplu veniți pentru medicamente.

În fața microfoanelor, ridică ochii spre bărbatul de lângă el. Klaus își pusese un scăunel sub picioare, ca să pară și mai înalt. Ajunsese undeva cu capul în lustră, după estimarea lui Jean-Claude, care se pregăti să răspundă la prima (și ultima!) întrebare. O indică, printr-un gest scurt, pe jurnalista cu cei mai mari sâni din încăpere.

Dezinvoltă ca noua șefă de la ANAF la proba orală, tânăra de la cotidianul Habarnam îl mitralie scurt:

– Jane, crezi că Viorica este pregătită pentru următoarele șase luni la șefia Consiliului Spitalelor Europene?

Absolut deloc șocat de tonul întrebării, doctorul îi strecură în chiloți cartea de vizită cu cip (și informații biometrice legate de capacitatea de reproducere), însă nu apucă să-i răspundă. Klaus se interpuse la microfon:

– Viorica este incompetentă și agramată, de aceea pe scaunul ei de la Bruxelles voi sta EU, domnișoară. Știi cum se spune, incompetența poate fi fața ascunsă a celebrității, doar că în cazul Vioricăi, incompetența este foarte la vedere. O vedem cu toții, zi de zi.

Ca să-i închidă gura, Jean-Claude se cățără pe spatele lui Klaus ca pe gardul din curtea școlii și îl strânse de gât cu cravata. În același timp, apărută de nicăieri, Viorica îi trase scaunul de sub picioare, bărbatul se dezechilibră și căzu peste doctorul luxemburghez, lăsându-l inert. Fără să-și dea seama ce i se întâmplase, Klaus își spuse că altădată o să fie mult mai atent. Poate că prietenul Jean-Claude fusese de vină (dar de ce să-l strângă de gât cu cravata?!!!).

Pe neașteptate, Viorica ieși de sub pupitru puțin șifonată. Își îndreptă părul în tigaia de teflon și luă cuvântul (deși nimeni nu o întrebase nimic):

– Dacă îți păstrezi calmul când ceilalți și-l pierd, înseamnă că nu ai înțeles problema, herr Klaus. M-am săturat de ipocriziile tale, sunt devansată de această atitudine. Vrei să vii și tu, musai, la Bruxelles? Foarte bine! Avem un singur scaun, așa că poți să stai în brațele mele. Deși sunt o doamnă, te voi ține în brațe fără mare plăcere, cum te țin și pe tine serviciile lui pește prăjit… Gata, conferința s-a terminat, mergeți la treabă. Spitalul are nevoie de noi ca de aer.

Între timp, Jean-Claude își revenise. Veni să-i sărute mâna, o luă la braț și începu să fredoneze maneaua lui Sorinel Salam pe care o auzise în timp ce făcea valuri în jacuzzi cu cele două asistente fierbinți.

(va urma)