Greva minerilor de la Complexul Energetic Oltenia, ILEGALĂ. Ce măriri salariale le-au fost promise

Publicat: 16/01/2019, 17:02

Tribunalul Gorj a admis, miercuri, cererea Complexului Energetic Oltenia de încetare a grevei minerilor în mai multe cariere, stabilind că protestul este ilegal. Decizia magistraților nu este, însă, definitivă.

După ce marți, instanța a respins solicitarea Complexului Energetic Oltenia de suspendare a grevei declanșate vineri la mai multe cariere din cadrul companiei, miercuri o altă acțiune a administrației companiei, privind încetarea protestului, a fost admisă.

„Admite cererea. Constată nelegalitatea grevei declanșate în data de 11 ianuarie de salariații din cadrul Carierei Jill Nord, Carierei Jilț Sud, Roșiuța și Exploatării Livrări Căi Ferate Uzinale Motru și pe cale de consecință dispune încetarea grevei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj”, a stabilit Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, din cadrul Tribunalului Gorj.

Greva la Complexul Energetic Oltenia a fost declanșată vineri, iar luni peste 2.000 de mineri protestau, cerând majorarea salariilor, vouchere de vacanță și reducerea vârstei de pensionare.

Marți, reprezentanții Complexului Energetic Oltenia au cerut judecătorilor să oprească protestul minerilor prin ordonanță președințială, însă instanța a respins acțiunea, hotărârea nefiind definitivă.

Miercuri dimineață, administrația CEO a anunțat, după o noapte de negocieri cu sindicatele, că s-ar fi ajuns la o înțelegere, prin majorarea salariilor cu cel mult 700 de lei și acordarea voucherelor de vacanță.

Sorin Boza, managerul Complexului Energetic Oltenia, a declarat, pentru MEDIAFAX, că s-au făcut anumite propuneri de administrație, în noaptea de marți spre miercuri, către angajații CEO, astfel încât activitatea oprită vineri să fie reluată cât mai repede.

Borza a spus că se va ajunge la o mărire de aproape 700 de lei pentru salariile muncitorilor și de 600 de lei pentru conducătorii formațiilor de lucru, precum și la acordarea voucherelor de vacanță de 1.450 de lei.

Drept urmare, potrivit lui Borza, activitatea din Cariera Jilț Nord s-a reluat și treptat administrația va încerca reluarea activității în toate carierele Complexului Energetic Oltenia.

Cu toate acestea, sute de angajați ai Carierei Lupoaia, din cadrul CEO, au continuat, miercuri, protestele declanșate vineri la Jilț Nord și Jilț Sud.

Complexul Energetic Oltenia are 13.300 de angajați și a fost înființat în 2012 prin fuziunea complexurilor energetice Turceni, Craiova și Rovinari cu Societatea Națională a Lignitului Oltenia Târgu-Jiu. Obiectul de activitate al CEO este producerea energiei electrice și termice pe bază de lignit, extracția și prepararea lignitului.

Compania are 11 grupuri energetice, care cumulează o capacitate instalată de 3.240 MW și este controlată de stat, prin Ministerul Energiei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?