Sindicalist: Riscăm SĂ NU FOLOSIM terminalul. Metrorex vrea să introducă ABONAMENTE pentru parcarea GOALĂ de la Străulești. Cât ar putea COSTA

Publicat: 17/01/2019, 20:49
Actualizat: 25/03/2019, 23:42

Instituția lucrează în prezent la un proiect de introducere a abonamentelor lunare la parcarea de la Străulești. În prezent, în acest terminal, care a fost deschis în urmă cu două luni, parchează doar 19 mașini pe zi, în medie, în condițiile în care sunt disponibile aproape 700 de locuri, au precizat reprezentanții Metrorex, pentru Mediafax

Prețul pentru parcare este de 1 leu pe oră, însă cei care vin din afara Bucureștiului și vor să parcheze mașina acolo spun că pentru o zi de parcare plătesc chiar și 12-13 lei.

Cei de la Metrorex spun că nu au stabilit încă un preț pentru abonamentul lunar, însă, Ion Rădoi, liderul de sindicat de la metrou spune că acesta nu ar trebui să fie mai mult de 35 de lei pe zi, adică 50% din valoarea unui abonament pentru călătoria cu metroul.

„Dacă ținem cont de prețul din București este puțin (un leu pe oră – n.r.), dar dacă ținem cont de faptul că oamenii care parchează acolo trebuie să-și lase mașinile pentru o zi, este mult, mai ales pentru cei care nu au un venit ridicat. Părerea mea este că piața va regla acest preț. Cred că dacă ne raportăm la circulația cu metroul, prețul parcării nu poate să depășească mai mult de 50% dintr-un abonament lunar la metrou. Adică ar trebui început cu aproximativ 35 de lei, pentru că acolo avem angajați și salariați pentru întreținere, și acolo trebuie să se justifice investiția” a declarat pentru Mediafax Ion Rădoi.

De asemenea, liderul de sindicat de la metrou a spus că prețul trebuie să înceapă de jos, decât să stea goală parcarea și că altfe terminalul va rămâne nefolosit.

Inaugurat în urmă cu două luni, Terminalul Multimodal de la Străulești, construit de Metrorex cu peste 320 de milioane de lei din bugetul statului, nu își găsește momentat utilitatea. Numărul mediu de mașini parcate pe zi este de 19, astfel că mega-construcția este în prezent inutilă.

Metrorex vrea să introducă abonamente pentru parcarea goală de la Străulești

Terminalul multimodal are un regim de înălțime P+3 etaje, iar alcătuirea cuprinde un parcaj pentru 660 de autovehicule, sală de așteptare pentru călătorii transportului public orășenesc și interurban, precum și o autogară cu 11 locuri de parcare. Acesta este dotat cu lifturi de acces în parcajul suprateran, precum și cu acces direct către stația de metrou Străulești, prin intermediul unei galerii subterane dotate cu trotuare mobile și luminatoare ce oferă lumină naturală.

Terminalul multimodal are trei etaje și cuprinde o parcare pentru 660 de autovehicule, sală de așteptare pentru călătorii transportului public orășenesc și interurban, precum și autogară cu 11 locuri de parcare.

Clădirea are lifturi de acces în parcajul suprateran, precum și cu acces direct către stația de metrou Străulești, prin intermediul unei galerii subterane dotate cu trotuare mobile și luminatoare ce oferă lumină naturală.

„Scopul construcției primului Terminal Multimodal din București a fost de a îmbunătăți condițiile de mediu prin reducerea poluării șidecongestionareatraficului. Astfel, autovehiculele ce intră în capitală vor putea utiliza parcarea, pasagerii având acces direct și rapid la transportul public orășenesc (subteran și suprateran) și interurban pentru destinatiile din afara capitalei. Taxa de parcare este de 1 leu pe oră,” anunțau, în noiembrie, reprezentanții Metrorex.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea