ÎCCJ a ELIMINAT din dosarul lui Mazăre cinci interceptări făcute de SRI. Temeiul legal, NECONSTITUȚIONAL

ÎCCJ a ELIMINAT din dosarul lui Mazăre cinci interceptări făcute de SRI. Temeiul legal, NECONSTITUȚIONAL
Publicat: 19/01/2019, 11:48
Actualizat: 26/03/2019, 02:46

„Având în vedere caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică, Curtea a reținut că este obligatoriu ca acestea să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis și previzibil, atât pentru persoana supusă acestei măsuri, cât și pentru organele de urmărire penală și pentru instanțele de judecată. În mod contrar, s-a ajunge la posibilitatea încălcării într-un mod abuziv sau aleatoriu a drepturilor fundamentale, esențiale într-un stat de drept, privind viața intimă, familială și privată. Așadar, temeiul legal în baza căruia au fost emise mandatele de siguranță națională a fost declarat neconstituțional. Se pune problema în ce măsură aceste interceptări ale convorbirilor telefonice dispuse pe baza unor mandate de siguranță națională mai pot fi avute în vedere în soluționarea cauzei”, au pregizat magistrații instanței supreme, în motivarea deciziei de achitare a lui Radu Mazăre.

Radu Mazăre a fost achitat în primă instanță, de ÎCCJ, în luna iunie 2018, în dosarul locuințelor sociale „Henri Coandă”, aceeași măsură fiind pronunțată și pentru omul de afaceri Avraham Morgenstern.

În motivarea deciziei de achitare, magistrații spun că judecătorul de cameră preliminară a a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, implicit și a interceptărilor telefonice, însă decizia CCR a venit după acel moment.

„Prin Decizia nr. 802/5.12.2017 a Curții Constituționale s-a statuat că o verificare a loialității/legalității administrării probelor, din această perspectivă este admisă și în cursul judecății. Altfel spus, probele menținute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecății. Ca atare, interceptările convorbirilor telefonice au fost realizate de SRI în baza unor mandate de siguranță națională emise în temeiul unor dispoziții legale neconstituționale și privesc infracțiuni care nu reprezintă o amenințare la adresa securității naționale. Din acest motiv, nu vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei”, mai spun judecătorii.

Este vorba despre cinci interceptări din dosar care, potrivit motivării, oricum nu dovedesc spusele procurorilor privind faptele pe care inculpații le-ar fi săvârșit: „Admițând că se va aprecia în sens contrar, în sensul că odată verificate în camera preliminară rămân câștigate cauzei, cele 5 interceptări ale convorbirilor telefonice realizate de SRI pe baza unor mandate de siguranță națională care privesc infracțiuni care nu reprezintă o amenințare la adresa securității naționale – nu dovedesc ceea ce susține parchetul, existența unei înțelegeri între Mazăre Radu Ștefan și Morgenstern Avraham referitoare la faptul că societatea Saphir Structures SRL urma să câștige licitația„.

Totodată, Completul de 3 judecători (Simona Neniță, Anca Alexandrescu și Daniel Grădinaru) care a pronunțat soluția mai vorbește în motivare și despre o constatare tehnico-științifică cerută de procuror în timpul urmăririi penale. Această constatare a fost efectuată de către specialiștii din cadrul UM 0232 București care trebuiau să analizeze caracteristicile fizico-chimice ale substanțelor prezentate pe un document din dosar, precum și identificarea echipamentelor de imprimare și a instrumentelor de scriere pe document, în vederea stabilirii dacă a fost întocmit o anumită dată.

Și raportul acesta a fost înlăturat, deoarece SRI nu are astfel de competență.

„Raportul de constatare tehnico-științifică efectuat de Serviciul Român de Informații urmează a fi înlăturat întrucât SRI nu are competență să efectueze constatări tehnico-științifice. Constatarea tehnico-științifică este un mijloc de proba prin care se obține o proba în procesul penal, iar probele în cursul urmăririi penale se strâng și se administrează de organul de urmărire penală. SRI – UM 0232 nu este organ de urmărire penală, specialist în cadrul organelor judiciare sau în afară acestora cum este spre exemplu Institutul Național de Expertize Criminalistice pentru a administra probe”, mai spun magistrații.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis, în luna iunie 2018, să-l achite pe Radu Mazăre pentru luare de mită și să-i dea fostului primar de la Constanța o amendă de 5.000 de lei. Și fratele acestuia, Alexandru Mazăre, a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, și în cazul acestuia fiind dispusă o amendă penală de 5.000 de lei. Decizia nu e definitivă. Instanța supremă a dispus achitarea și în cazul omului de afaceri Avraham Morgenstern pentru dare de mită.

Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupție că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern – reprezentant al firmei care a construit campusul de locuințe sociale „Henri Coandă” – pentru ca să-l ajute pe acesta să câștige licitația și pentru a mări, ulterior, valoarea contractului. Și fratele fostului primar al Constanței, Alexandru Mazăre, este cercetat în acest dosar pentru luare de mită, după ce ar fi primit, și el, bani în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuințe sociale „Henri Coandă”.

Fostul primar al Constanței se află, potrivit ultimelor date, în Madagascar, apărătorii lui Radu Mazăre depunând pe 10 mai, la Înalta Curte de Casație și Justiție, certificatul de solicitare de azil în Madagascar emis pe numele fostului edil, documentul fiind valabil un an de zile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Interzis la volan! Legea care se aplică în toată România. Vei fi reținut pentru 24...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor