ȘCOLILE din țară vor fi ÎNCHISE vineri din cauza GRIPEI. Suntem în a doua săptămână EPIDEMICĂ

Publicat: 23/01/2019, 18:48

„Conform raportărilor INSP, săptămâna 14 – 20 ianuarie 2019 a avut un caracter epidemic, la fel ca și săptămâna anterioară acesteia. Numărul cazurilor de infecții respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% față de nivelul așteptat. Conform specialiștilor, dacă și cea de a 3-a săptămâna consecutiv își va menține caracterul epidemic, va fi declarată epidemie de gripă.”, informează Ministerul Sănătății, printr-un comunicat de presă.

De asemenea,Ministerul Sănătății a informat, miercuri, Ministerul Educației Naționale (MEN) despre situația evoluției infecțiilor gripale și despre oportunitatea unei măsuri suplimentare de prevenire a îmbolnăvirilor cu gripă, adică suspendarea cursurilor școlare pentru data de 25 ianuarie 2019

Măsura suspendării cursurilor pentru ziua de vineri, 25 ianuarie, a fost aprobată printr-un ordin al Ministerului Educației. Astfel, dat fiind că 24 ianuarie este declarată ofical zi liberă, timp de 4 zile, copiii vor putea evita expunerea în colectivități.

„Vom continua să supraveghem atent evoluția gripei în toată țară. Împreună cu Ministerul Educației, vom continua triajul epidemiologic în unitățile de învățământ săptămâna viitoare, odată cu reluarea activității în unitățile școlare. Recomand părinților să pună accent în continuare pe măsurile igienico-sanitare, iar pe parcursul celor 4 zile libere să evite expunerea copiilor în colectivități”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

ȘCOLILE din țară vor fi ÎNCHISE vineri din cauza GRIPEI

Măsurile de prevenire și control demarate de Ministerul Sănătății săptămâna trecută, la debutul sezonului gripal, se mențin în perioada următoare.

Ministerul Sănătății a demarat și pocedura de achiziționare a 25.000 de doze de vaccin, la cererea medicilor de familie și a Direcțiilor de Sănătate Publică.

„Este îmbucurător faptul că numărul persoanelor din categoriile de risc au ales să se vaccineze în număr mai mare în acest sezon, astfel încât din cele 1.300.000 de doze, achiziționate inițial de Ministerul Sănătății, mai sunt la medici de familie aproximativ 24.000. Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei, de aceea am decis să suplimentăm numărul de vaccinuri gripale pentru a oferi protecție unui număr cât mai mare de persoane din categoriile de risc, pentru care asigurăm vaccinarea gratuită. Vom urgenta procedurile de achiziție și estimăm că săptămâna viitoare poate începe distribuirea acestora către medicii de familie”, a spus Sorina Pintea.

În funcție de situația epidemiologică, unitățile sanitare sunt responsabile să limiteze accesul vizitatorilor în spitale, în special în secțiile cu risc crescut.

Pînă acum, au murit 31 de persoane din cauza gripei.

ȘCOLILE din țară vor fi ÎNCHISE vineri din cauza GRIPEI

Recomandări privind evitarea îmbolnăvirii cu gripă:

-Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripă;

-Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;

-Respectarea etichetei tusei și strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părții interne a articulației cotului);

-Igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;

-Purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mănuși, halate) de către vizitatori și personalul medical;

– Continuarea vaccinării antigripale.

Foto: Hepta

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Data exactă la care vor fi virate tichetele sociale în luna octombrie. Banii intră direct...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...