INOVAȚIE, COMPETIȚIE și muncă în ECHIPĂ. Concurs între ROBOȚI creați de liceeni: Au umplut un container cu minerale culese de pe O ALTĂ PLANETĂ

Publicat: 27/01/2019, 08:57
Actualizat: 25/03/2019, 21:15

Scopul competiției a fost învățarea elevilor să iubească mai mult materiile STEM, adică Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică, ajutându-i să pună cap la cap informații din fizică și matematică cu cele practice, să construiască roboți, să tipărească piese 3D și să le asambleze, a declarat organizatorul concursului, Ana Popescu, project manager în cadrul Asociației Nație prin Educație.

„Sunt 42 de echipe din elevi de liceu cu vârste între 13 și 18 ani venite din toată țara, din Pitești, Arad, Timișoara, Baia Mare, Cluj, Alba-Iulia, Sibiu, care au participat la concursul demonstrativ First Tech Challenge România. În cadrul concursului desfășurat la UTCN au avut loc jocuri la care au participat alianțe compuse din câte două echipe, cu o durată de două minute și jumătate, din care 30 de secunde de autonomie, în care robotul se mișcă singur în baza unei programări prealabile făcute de elevi, după care acesta este comandat prin controller. Roboții au fost construiți în întregime de elevi, cu piese și materiale obținute din sponsorizări”, a spus Popescu.

Roboții-mineri au avut ca sarcină umplerea unui container cu minerale prețioase, aur și argint, culese de pe o altă planetă, simbolizate de cuburi galbene și bile albe din plastic.

Concurs între ROBOȚI creați de liceeni

Căpitanul echipei StefTech de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, Cosmin Alexandru Timocel, a spus că echipa pe care o conduce, formată din 15 elevi, a lucrat trei luni pentru construirea robotului cu care a concurat la Cluj-Napoca. Acesta are un cadru pe roți, dotat cu două motoare, care s-a comportat neașteptat de bine pentru o primă participare la o astfel de competiție.

„Am depus multă muncă, am lucrat toți împreună, e destul de greu să faci de la zero un astfel de robot, mai ales la început. Ne-am împărțit pe echipe, pe partea de informatică și de construcție. Ne-am concentrat pe brațul robotului, am reușit să împingem minerale și ne-a ieșit foarte bine. Liceul militar pe care îl reprezentăm este unul de matematică-informatică, materii stăpânite de membrii echipei. Fiind tot timpul împreună, am putut lucra la construirea robotului după ore și ne-am putut organiza, ne-am spus ideile și am reușit să fim productivi. Mai avem nevoie de un mecanism la robot care să ne dubleze punctele”, a spus Timocel.

Profesorul de informatică Marius Măgurean, îndrumătorul echipei liceului din Câmpulung Moldovenesc, a spus că este foarte mulțumit de prestația elevilor, care au reușit mai mult decât și-au propus.

„Am adunat 98 de puncte față de 80 cât ne-am așteptat. Timpul lor liber la liceu este foarte limitat pentru că, învățând într-un mediu militar, au foarte multe îndatoriri, mai multe decât elevii din mediul civil. Este destul de greu să găsești elevi pe care să îi împarți în mai multe locuri, dar noi am reușit. Peste ani s-ar putea realiza un robot militar care ar putea fi folosit pe partea de recunoaștere a condițiilor de luptă”, a afirmat profesorul.

Concurs între ROBOȚI creați de liceeni

Prorectorul UTCN, Daniela Popescu, a afirmat, la rândul că, că speră ca în viitor elevii participanți să devină studenți ai universității clujene, o astfel de competiție fiind foarte importantă pentru ei deoarece le dezvoltă competențele practice pentru domeniul robotică.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa