Taxa de parcare de la Străulești, 50 de bani pe oră. METROREX: Reducem tariful la JUMĂTATE din cauza gradului SCĂZUT de ocupare

Taxa de parcare de la Străulești, 50 de bani pe oră. METROREX: Reducem tariful la JUMĂTATE din cauza gradului SCĂZUT de ocupare
Publicat: 30/01/2019, 10:08

Decizia a fost luată de către conducerea executivă și cea administrativă a societății, după ce s-a constatat gradul scăzut de ocupare a parcării.

În prezent, în acest terminal, care a fost deschis în luna noiembrie, parchează doar 19 mașini pe zi, în medie, în condițiile în care sunt disponibile aproape 700 de locuri, au precizat reprezentanții Metrorex, pentru Mediafax.

Terminalul multimodal are un regim de înălțime P+3 etaje, iar alcătuirea cuprinde un parcaj pentru 660 de autovehicule, sală de așteptare pentru călătorii transportului public orășenesc și interurban, precum și o autogară cu 11 locuri de parcare.

Acesta este dotat cu lifturi de acces în parcajul suprateran, precum și cu acces direct către stația de metrou Străulești, prin intermediul unei galerii subterane dotate cu trotuare mobile și luminatoare ce oferă lumină naturală.

Sistemul park&ride are ca scop reducerea congestiei traficului urban și furnizarea mai multor modalități de transport pentru publicul călător, respectiv: metroul, transportul urban de suprafață, transportul preorășenesc și asigurarea condițiilor de parcare pentru transportul cu autoturismul personal.

„Scopul construcției primului Terminal Multimodal din București a fost de a îmbunătăți condițiile de mediu prin reducerea poluării șidecongestionarea traficului. Astfel, autovehiculele ce intră în capitală vor putea utiliza parcarea, pasagerii având acces direct și rapid la transportul public orășenesc (subteran și suprateran) și interurban pentru destinatiile din afara capitalei,” anunțau, în noiembrie, reprezentanții Metrorex.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul...
Vremea 8 iulie - 5 august 2024. Val de aer tropical în Luna lui Cuptor....
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Cine este principalul suspect în cazul atacului cu acid din Călărași! Anchetatorii au aflat că...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Peste 50 de mașini găsite abandonate. Printre ele se numără modele interesante - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
ELENA UDREA va fi eliberată? Veste uriașă pentru fostul ministru. Va primi despăgubiri
Dan Negru, furios că se închide Valea Oltului. Este incredibil ce a spus
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Noi acuzații grave la adresa rapperului Sean "Diddy" Combs. Artistul a primit numeroase plângeri în...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Un compus natural din măsline ar putea trata diabetul și obezitatea
×