Putin acuză SUA că încalcă Tratatul INF prin instalarea sistemului BALISTIC în România

Putin acuză SUA că încalcă Tratatul INF prin instalarea sistemului BALISTIC în România
Publicat: 02/02/2019, 15:29
Actualizat: 27/03/2019, 02:08

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, i-a prezentat sâmbătă președintelui Vladimir Putin situația Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF), în contextul deciziei SUA de retragere din acest acord.

„Referitor la Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare, după cum știți, este în vigoare din anul 1988 și avea un termen nedeterminat.

Conform informațiilor pe care le avem la dispoziție, Statele Unite au început să încalce acest Tratat din anul 1999, când au început să testeze drone militare care au caracteristici similare cu cele ale rachetelor terestre de croazieră interzise prin Tratat.

Statele Unite au continuat acțiunile, folosind rachete balistice pentru testarea sistemului de apărare antirachetă, iar în anul 2014 au început instalarea în Europa a sistemelor cu lansare verticală Mk 41.

Aceste sisteme sunt compatibile total cu rachetele Tomahawk cu rază medie de acțiune”, i-a spus Serghei Lavrov lui Vladimir Putin, potrivit stenogramei conversației, postată pe site-ul Ministerului rus de Externe.

„Sunt încălcări clare ale Tratatului INF”, a constatat președintele Vladimir Putin.

Serghei Lavrov a continuat: „Sunt încălcări clare ale Tratatului. Sisteme de lansare de acest tip au fost instalate deja în România și se fac pregătiri pentru a le amplasa și în Polonia și Japonia”.

„O altă problemă care ne îngrijorează este că recent, în urmă cu un an, Statele Unite, prin Revizuirea doctrinei nucleare în 2018, au fixat obiectivul dezvoltării unor arme atomice de capacitate mică și este probabil ca rachetele cu rază medie de acțiune să fie utilizate pentru lansarea acestor arme (…)”, a subliniat Lavrov.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat că Rusia a suspendat aplicarea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF) în urma unei decizii similare din partea SUA, potrivit Kremlinului, informează agenția Reuters. Statele Unite ar trebui să rezolve diferendul cu Rusia prin dialogul, nu prin amenințarea cu retragerea din Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF), a transmis, la rândul său, Ministerul de Externe de la Beijing, potrivit postului CNBC.

China: SUA să nu se retragă din Tratatul INF, ci să rezolve diferendul cu Rusia prin dialog

„Un tratat bilateral important în ceea ce privește controlul armamentului și dezarmării, Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare are o mare importanță în îmbunătățirea relațiilor dintre marile puteri, întărirea păcii internaționale și regionale, și menținerea echilibrului strategic și a stabilității globale”, se afirmă într-un comunicat publicat sâmbătă de Ministerul de Externe al Chinei.

„China se opune acțiunii de retragere și îndeamnă Statele Unite și Rusia să-și rezolve diferențele într-un mod adecvat printr-un dialog constructiv”, se mai precizează în comunicat, Beijingul avertizând că retragerea în mod unilaterală ar putea avea „consecințe negative”.

China susține că nu este în favoarea elaborării unui nou acord multilateral de control al armamentului care să înlocuiască Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare, spunând că problemele sunt prea complicate și că acordurile existente ar trebui menținute și puse în aplicare.

Un nou Război Rece?

Statele Unite au suspendat începând de sâmbătă obligațiile asumate în cadrul Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF), semnat cu Rusia, a anunțat vineri secretarul de Stat, Mike Pompeo.

Washingtonul insistă că Administrația de la Moscova a dezvoltat o nouă rachetă cu rază medie de acțiune, Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), prin încălcarea Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare. Acordul INF a intrat în vigoare în anul 1987, fiind semnat de președintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, cu omologul său din Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov. Potrivit cotidianului The New York Times, în afara faptului că Rusia ar fi încălcat Tratatul INF, Administrația SUA vrea să renunțe la acest acord deoarece este constrânsă să nu dezvolte armament care ar putea fi folosit pentru descurajarea Chinei în consolidarea poziției în vestul Oceanului Pacific. Dat fiind că nu este semnatară a Tratatului INF, China a putut dezvolta rachete nucleare cu raze medii de acțiune.

Putin a mai afirmat că Rusia va începe să dezvolte noi rachete, inclusiv supersonice.

Liderul de la Kremlin le-a mai spus oficialilor ruși să nu inițieze discuții privind dezarmarea cu Washingtonul.

Rusia a suspendat tratatul INF, după o decizie similară a SUA, a transmis sâmbătă Putin, citat de Reuters.

„Partenerii americani au declarat că suspendă participarea la acord, astfel încât facem același lucru”, a spus Putin în timpul unei întâlniri televizate cu miniștrii de Externe și ai Apărării.

Statele Unite vor suspenda începând de sâmbătă obligațiile asumate în cadrul Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF), semnat cu Rusia, a anunțat vineri secretarul de Stat, Mike Pompeo.

foto: Hepta

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună