Cristoiu: O confederație de STATE PARALELE se bat în România. Și Dragnea își pregătește PROPRIUL stat paralel

Publicat: 23/02/2019, 11:03
Actualizat: 25/03/2019, 21:37

Jurnalistul Ion Cristoiu demontează teoria conform căreia doar fostul președinte Traian Băsescu avea la dispoziție o mașinărie de arestări. Jurnalistul a afirmat în emisiunea „Gândurile lui Cristoiu” că și fostul premier PSD Victor Ponta avea propria mașinărie cu ajutorul căreia își executa adversarii.

În opinia jurnalistului Ion Cristoiu, informațiile despre un raport privind cazul Adamescu, referitor la abuzurile din sistemul judiciar din România, făcute publice recent în The Guardian, arată că în interiorul sistemului erau mai multe state paralele.

Ion Cristoiu afirmă că, potrivit documentului, Ponta și-a folosit mașinăria în combaterea presei nefavorabile.

„Până la a afla conținutul acestui document, care spun că este zguduitor, eram convins că mașinăria de arestări era numai a lui Traian Băsescu. În mașinăria asta era o singură excepție, în această concepție a mea, și anume cazul Adrian Sârbu, pe care eu l-am urmărit cu mare atenție, care nu a fost anchetat de DNA, ci de Parchet. Din acest document, care și citează cazul, se vede în felul următor: și Ponta avea o mașinărie.”

„Documentul arată cu date cum se constituise acolo, la nivelul lui Ponta, o echipă de radere a adversarilor lui, iar Adamescu era considerat prin România Liberă, un adversar al lui Ponta,” explică Ion Cristoiu. „România Liberă fusese în prima linie a bătăliei cu Ponta, cu PSD-ul. Trustul lui Adrian Sârbu era considerat în prima linie, nu a fost considerat de stânga, a fost în prima linie a bătăliei cu Ponta. Repet, șocul celui care citește acest document este faptul că erai convins că săracul Ponta era așa, pe undeva… și o să vedeți, sunt câteva date foarte importante.”

Jurnalistul arată că Ponta a primit indicații precise de la cancelarul german Angela Merkel cum să lupte împotriva corupției, indicații pe care le-au primit, de altfel, și Traian Băsescu și Klaus Iohannis.

Ion Cristoiu spune că în raportul din 2016 apar și niște personaje din Germania care acum critică România și fac declarații în favoarea fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi.

„Aflăm, pentru prima dată, că la o ședință de Consiliu a Uniunii, în care a fost și Ponta ca premier, el a avut chiar o discuție cu Merkel în care a primit indicații cum să lupte împotriva corupției din România, deci, nu numai domnul Iohannis sau Traian Băsescu, ci și el. Există date precise cu o ședință la Guvern unde s-au decis o serie de arestări și de prăbușiri, mai ales de trusturi de presă, sub conducerea lui Victor Ponta. Aceasta este principala concluzie a acestui document în care apar și niște personaje care, în ultimul timp – vezi Doamne, din partea Germaniei – ne toacă, din ăia care fac declarații în favoarea lui Kovesi. Iar acum rezultă că făceau parte dintr-o piesă condusă de Merkel de folosire a luptei împotriva corupției fie pe Traian Băsescu, fie pe Victor Ponta pentru a-și executa adversarii.”

Ion Cristoiu nu înțelege de ce acest document nu e dat publicității deoarece, în opinia sa, ar arăta că și liderul PSD, Liviu Dragnea își pregătește propriul stat paralel. „E un document… ar putea să-l dea publicității, nu înțeleg de ce nu-l dă… ar atrage atenția că și Dragnea își pregătește statul paralel. Eu am îndrăznit să scriu că-și pregătește după ce am luat la cunoștință de acest document. Și am spus: „Stai puțin, înseamnă că și premierul și ăștia de la PSD nu sunt chiar așa de nevinovați”

Sursele acestor informații din raport sunt foarte puternice, chiar din anturajul președintelui Iohannis și devoalează existența mai multor state paralele în interiorul sistemului.

„Din câte îmi dau eu seama, unele erau chiar în jurul lui Klaus Iohannis, deci sunt surse foarte puternice. Mi-am dat seama de anumite surse, iar datele sunt date concrete. Întrebarea pe care mi-am pus-o înainte de a lua cunoștință de acest document – repet, Adamescu era de-a lui Traian Băsescu – și cum se explică? Păi, explică documentul foarte bine. Adamescu intră în malaxor odată cu fratele lui Traian Băsescu. Noi am avut această imagine că Traian Băsescu comanda totul, nu-i așa? După ce citești documentele, îți dai seama că în interiorul sistemului erau mai multe state paralele,” constată jurnalistul.

Aceste state paralele sunt create de grupări din interiorul unor instituții de forță precum SRI, DNA, Parchetul General, care acționau în numele luptei anticorupție.

„Este greșit să spunem că a fost și este un singur stat. Sunt mai multe state paralele: în SRI sunt mai multe grupări – nu cred că le stăpânește Hellvig, nu ai cum – în Parchet sunt mai multe grupări, în DNA… Așa că foarte multe din lucrurile care nouă ni se păreau ciudate veneau din ideea noastră ca este unul– Iohannis, Traian Băsescu – care e la manete și nu mișcă nimic. Nu-i adevărat. În numele luptei împotriva corupției cam mișcau toți„, explică Ion Cristoiu.

Aceste state paralele erau adversare și se lucrau între ele. „Foarte multe lucruri, potrivit acestui document, pe care noi nu le-am înțeles și nu le înțelegem, vin din existența mai multor state paralele care se bat între ele, care se lucrează între ele și noi credem că e numai unul. Atenție! Avem de-a face cu o confederație de state paralele care se bat”, susține Ion Cristoiu.

Jurnalistul explică și de ce acțiunile acestor grupări dădeau rezultate. „De exemplu la DNA… de ce au făcut cazul Adamescu? Nu am de unde să știu că nu era un procuror de partea lui Ponta, da? O să spuneți: „Dar Kovesi unde era?” Păi, te puteai duce tu… erați dumneavoastră Kovesi și venea un procuror și spunea: „Am un dosar de corupție al domnului!” Și tu spuneai: „Nu!”. Păi cum? Și, în acel moment, dumneavoastră scriați pe Facebook: „Uite, că m-a trimis cutare, cutare”. Și ea spunea: „foarte corect, anchetează-l”, explică Ion Cristoiu.

Conform The Guardian, un fost șef al MI6 și un fost coleg de liberal democrat au folosit ofițeri de informații pensionați pentru a aduna informații „sensibile” din surse secrete din guvernul român, pentru a ajuta un om de afaceri bogat care se confruntă cu acuzații de corupție.

Publicația britanică mai scrie că fostul șef al MI6, John Scarlett, prin compania sa privată de intelligence, SC Strategy, a strâns informații din surse confidențiale, inclusiv în biroul președintelui României.

Printre acuzațiile din raport, arată sursa citată, sunt cele legate de modul în care DNA și serviciile de informații au acționat în cazul Adamescu, fiind menționate folosirea de probe false sau presiuni asupra martorilor.

Magistrații în cazul Adamescu au refuzat să accepte raportul lui John Scarlett și Carlile drept probă.

Emisiunea „Gândurile lui Cristoiu” va fi difuzată duminică, 24 februarie, de la ora 17:00, pe Mediafax și Gândul.info.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate provizorii: Călin Georgescu vs. Elena Lasconi în turul II. Diferenţă de 2.742 voturi între...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?