Feli lansează o nouă melodie! De fapt, va fi o pereche de piese care vrea să provoace la senzualitate. Producătorii au asociat compoziției „Hainele și carnea” recomandarea 18+ și consideră că este una dintre piesele „numai bune pentru primele minute dintr-o noapte de dragoste descătușată și fără inhibiții„.
„Într-o noapte de iubire pasională, sfâșii întâi hainele și apoi carnea. «Hainele și carnea» reprezintă un pachet de două piese pe care eu le văd doar împreună și îmi place să spun despre ele că sunt cadoul meu pentru iubiți: 7 minute de preludiu înainte de o noapte lungă și pasională”, povestește cântăreața care pare să sugereze că și-ar dori și o schimbare de mentalitate.
„Nu știu de ce noi, femeile, nu vorbim deschis despre sex, nu îndrăznim să spunem că și noi ne gândim la asta, că e ceva normal și sănătos și e parte din bucuria vieții. Mi-aș dori ca asta să se schimbe și să îndrăznim mai mult,” spune artista.
În momentul în care a compus cele două piese, Feli și-a imaginat o secvență dintr-un film: „O soție, mamă, aflată într-o permanentă zonă de confort care uită mereu de ea, de plăcerile și îndrăznelile ei, are un declic și se hotărăște să pregătească o noapte sexy pentru ea și bărbatul său”, ceea ce artista spune că le dorește tuturor iubiților mai vechi și mai noi.
Feli, pe numele întreg Felicia Donose, are 32 de ani și s-a născut la Sebeș. A devenit cunoscută odată cu participarea la emisiunea-concurs Vocea României în anul 2012.
Foto: Feli/ Facebook