Un liceu din Galați are 33 de CENTRALE TERMICE. Ce explicații oferă conducerea instituției

Un liceu din Galați are 33 de CENTRALE TERMICE. Ce explicații oferă conducerea instituției
Publicat: 28/02/2019, 08:43

Mioara Enache, inspectoarea generală a instituției, a confirmat că liceul a fost dotat cu acest număr de centrale termice, dar a precizat că Primăria s-a ocupat cu achiziția și montarea, scrie viata-libera.ro.

Acest fapt a fost confirmat și de directoarea liceului, Antoaneta Costea. La liceu nu există niciun contract despre suma cheltuită cu investiția, ci doar un act adițional prin care municipalitatea dă în folosință cele 33 de centrale.

22 din centrale au 120 KW, iar șapte 100 KW, în condițiile în care o centrală de apartament are 24 KW. Un specialist în montarea unor asemenea agregate nu găsește rostul montării unui număr atât de mare de centrale termice. „Miroase a țeapă de la o poștă, un consum în plus!”, a declarat expertul.

Un alt liceu cu o suprafață similară se încălzește cu o centrală de 160 KW și două cazane de câte 700 KW. Suprafața încălzită este de 8.726 mp.

De regulă, doar 5 din cele 33 de centrale sunt în funcțiune, la liceul din Galați, în zilele călduroase și 15 la minus 20 de grade, în zilele cele mai geroase ale iernii.

Valoarea investiției a fost de peste 2 milioane de lei.

foto: captură Digi24

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
A murit Christoph Daum, fostul antrenor al Naționalei de fotbal. O boală gravă l-a răpus...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Cutremur în politică. Gabriela Firea se răzbună: Nimic nu e pierdut
Hackerii atacă utilizatorii iOS și Android prin metode care imită aplicații reale, spun experții
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Gestul impresionant al lui Ed Sheeran pentru Chris Hemsworth în timpul concertului de la București
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Misiunea secretă pe care a îndeplinit-o un diplomat român la cererea primului-ministru francez: „Vei pleca...