Referendumul despre justiție s-a ținut până la urmă la Bruxelles

Audierea Laurei Kovesi în cele două comisii din Parlamentul European a fost întâmpinată în România cu o intensitate a participării emoționale foarte îndepărtată de realitatea procedurii de selecție a procurorului european.

Un exemplu este fanul fostei șefe DNA care s-a filmat, spre deliciul propriilor lui fani, în timp ce își tatua pe braț inițialele LCK plasate în conturul hărții României.

Fanul respectiv, care s-a dus la Bruxelles împreună cu tovarășii săi ca s-o susțină pe Kovesi, n-a gândit altfel decât europarlamentarii români care au susținut-o. După audierea Laurei Kovesi în PE, Monica Macovei a reclamat că „în prima parte, întrebările au fost atacuri„. Cristian Preda a spus că, deși mai mulți europarlamentari și-au arătat solidaritatea cu Kovesi, „s-a trezit Cătălin Ivan s-o atace în chip josnic”. Siegfried Mureșan a acuzat că „un europarlamentar socialist spaniol a pus o serie de întrebări tendențioase„. Toate aceste exprimări, reluate abundent de fanii de pe Facebook revoltați de orice întrebare din sală care nu conținea o laudă sau o ridicare de minge la fileu, denotă o lipsă stranie de exercițiu democratic. Cât de absurdă ar fi o audiere, dacă europarlamentarii – reprezentanții națiunilor din banii cărora va funcționa instituția procurorului european – i-ar aborda cu sfială pe candidați, evitând orice subiect controversat și lăsându-și la ușă simpatiile și antipatiile politice, deși votul lor în urma audierii e unul evident politic?

Candidatul francez Jean-François Bohnert a avut și el parte de întrebări incomode, cărora le-a răspuns fără să se considere ofensat, iar Laura Codruța Kovesi chiar a mulțumit celor care tocmai astfel i-au dat prilejul să clarifice diverse chestiuni despre candidatura ei. În schimb, politicienii români susținători ai lui Kovesi au transferat în PE aceeași mentalitate pe care am văzut-o în țară la conferința de presă de la DNA de anul trecut, când orice întrebare a unui jurnalist care n-a fost direct laudă sau ridicare de minge la fileu pentru Kovesi a fost taxată cu înjurături pe net la adresa jurnalistului, considerat un pesedist și un trădător. Nu altfel decât ca trădători i-a etichetat acum șeful PNL, Ludovic Orban, pe cei care ar îndrăzni să pună la îndoială că Kovesi e cea mai bună pentru șefia instituției procurorului european: „Dacă nu vor sprijini candidatul român se vor face vinovați de trădare”, a zis Orban, cerând demisia ministrului de Externe și retragerea cetățeniei pentru ambasadorul român, pe motiv că ar fi votat în Consiliul UE pentru alt candidat.

La fel ca Orban gândesc fanii de pe net („Românii care nu o susțin pe Kovesi sunt trădători de țară și de neam”; „Toți care sunteți împotriva lui Kovesi… sunteti „Rușinea Națiunii!!!!!!”). Această mentalitate de microbiști, care își susțin idolul cu atâta zel încât se roagă în public („Te rog Doamne, luminează mințile europarlamentarilor, în special a celor români, pentru a vota pentru Laura Codruța Koveși”) și îi înjosesc gratuit până și pe inofensivii săi contracandidați („Tătăiță care se strâmbă când vorbește și care colaborează cu serviciile secrete din Franța să ne lase și să se ducă la pensie!” scrie o doamnă pe Facebook despre Bohnert, un ins altminteri mai tânăr decât procurorul general Augustin Lazăr) ar fi hazlie, dacă n-ar ascunde uneori o concepție tot de stadion despre justiție, care nu pune niciun preț pe imparțialitate („Kovesi e cea mai puternică dintre candidați. S-a luptat prea mult cu mafia psd”), crede că lumea se reduce la două categorii de oameni, cei răi care merită să înfunde pușcăria (PSD și aliații lor) și cei buni (toți ceilalți) și că pentru pedepsirea primilor e justificat orice mijloc.

„Da, Codruța a făcut abuzuri, toți procurorii au făcut abuzuri. DNA-ul sub mandatul Codruței s-a transformat într-un pol de putere ce a tăiat și a spânzurat după bunul plac. Și totuși… haideți să privim partea plină a paharului. Politicienii din țara asta mizeră știu în sfârșit de frica cuiva. (…) Nu poți să te lupți cu cancerul luând aspirină. Erau situații extreme, care necesitau soluții extreme… uneori în afara legii. Îi plângeți pe Mazăre, Udrea, Nicușor Constantinescu, Fam.Cosma, Dragnea, Voiculescu, Șova (…) cum să-i oprești, când ei fac legile, ei le aplică și tot ei le încalcă? Decât folosind aceleași arme” e doar unul din comentariile de acest fel de pe un forum de ziar. Concepția că metodele neortodoxe de a-i vâna pe corupți sunt de preferat statului de drept s-a dovedit deja atractivă pentru unii politicieni noi cu minte înfierbântată, de genul fruntașului USR Andrei Caramitru, care s-a gândit să amenințe că, atunci când va lua puterea, partidul lui ar putea să dea o OUG prin care să anuleze retroactiv toate măsurile luate de actuala guvernare și să-i arunce direct în pușcărie pe pesediști.

Până la un punct, faptul că politicienii opoziției vor să răspundă cu ceva setei de dreptate a oamenilor ține de preocupări electorale firești, așa cum a fost de la bun început gândită și campania „Fără penali”, ca o soluție simplă de creștere a vizibilității pentru USR. Concurența pe voturile electoratului justițiar tinde însă la fel de natural să împingă partidele să pluseze cu idei capabile să satisfacă măcar parțial corul de susținători radicali care visează închisoare pe viață sau măcar înăsprirea pedepselor din Codul penal pentru corupți, dacă nu reintroducerea pedepsei cu moartea. Alianța USR-PLUS îi cere președintelui Iohannis să convoace referendum pentru justiție cu întrebarea „Sunteți de acord ca persoanele condamnate penal să nu mai poată candida la funcții publice?”, reluând astfel într-o formă și mai nedemocratică tema campaniei „Fără penali”, care măcar precizase că vrea să interzică alegerea în funcții publice a condamnaților definitiv numai „până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”.

Suporterii pătimași, nevoia de a atrage rapid voturi și capacitatea slabă de a se vedea pe sine cu ochi critic (Caramitru nu și-a temperat nicidecum admiratorii care i-au salutat ideea cu OUG) întrețin un climat nesănătos, în care cea mai bine intenționată obiecție, cele mai constructive și amicale critici la adresa unui partid de opoziție sunt imediat denunțate drept dovadă de pesedism și trădare, așa cum s-a văzut din plin la evenimentul de formare a alianței USR-PLUS. Mai nou apar diverse articole sau postări despre cum ar fi bine ca opoziția să se orienteze de la culegerea votului negativ anti-PSD la un program economic și social capabil să mobilizeze un vot pozitiv din partea unor categorii de electorat mai largi: și acestea sunt întâmpinate tot cu obișnuitul refren despre cum opoziția nu ar trebui criticată cu nimic, pentru că astfel se dă apă la moară PSD, și asta fără a mai socoti ce viață grea are opoziția. „După cum poate știți, la USR, șefii sunt cel mai grav nedormiți, abrutizați, chestionați, solicitați”, scrie un userist.

Iar cu acest gen de victimizare ne întoarcem la atitudinea de la audierea din PE: orice întrebare incomodă, orice critică reprezintă un atac și nu ar trebui să existe. Atât Kovesi, cât și Cioloș, USR-PLUS, mai rar PNL (care însă tocmai a început să curteze insistent electoratul justițiar, susținând că liberalii au meritul exclusiv pentru victoria Laurei Kovesi în comisiile PE) au ajuns obiectul unor speranțe uneori la limita idealizării, uneori mult dincolo de ea, nu doar din cauza amatorismului grosolan cu care guvernează PSD-ALDE, ci și din cauza lipsei de informare a oamenilor. Unde e lipsă de informare, politicienii și funcționarii statului ajung simboluri, îngeri sau demoni, iar acțiunea politică ajunge de domeniul poveștilor cu zâne și balauri. Necunoscătorii legilor cred că președintele Iohannis poate declanșa și mâine alegeri anticipate (doar a cerut asta însuși Dacian Cioloș); necunoscătorii instituțiilor europene cred că instituția procurorului european e un fel de DNA mai mare care va izbăvi țara de PSD. „M-aș bucura din toată inima să reușească d-na Koveși, doar așa vom scăpa de caracatița roșie„, scrie cineva. „Bravo Codruța! Ăsta să fie începutul sfârșitului pentru infractorii din fruntea statului! Începe cu Tel Drum și scapă-ne de Dragnea!” se bucură altul.

În aceste condiții, faptul că președintele Iohannis n-a convocat, cel puțin până acum, un referendum pe tema justiției e un lucru înțelept. Numărul bizareriilor pe care oamenii sunt dispuși să le creadă fiindcă le servesc obișnuința de a iubi sau urî cu patimă pare să se extindă în loc să scadă. PSD-ALDE dăduse tonul, lansând aberația că președintele poate fi suspendat pur și simplu, fără referendum care să arate dacă electoratul vrea sau nu suspendarea. Opoziția însă, care se recomandă drept etalon de moralitate și cultură democratică, nu combate întotdeauna aberațiile care circulă, mai ales atunci când pot să-i fie ei de folos. Și uneori lansează aberații noi, cum a făcut Siegfried Mureșan reclamând pe Facebook că „socialiștii și comuniștii din Comisia LIBE” contestă procedura de vot de la audierile pentru procurorul european. Unii alegători chiar l-au crezut, comentând pe urmă, fără să-i mai bage nimeni în seamă: „Un lucru nu-mi este clar, CE CAUTĂ COMUNIȘTII ÎNTR-O COMISIE CU PRIVIRE LA „LIBERTĂȚI CIVILE”????? NON-SENS !!!” „Eu nu înțeleg de ce mai avem comuniști și socialiști în Parlamentul European, nu s-a eliminat odată acest sistem politic toxic, nu ne-am învățat minte? Țările est europene au experimentat suficient această doctrină și credeam că Uniunea Europeană tocmai acest lucru combate. Părerea mea este că socialiștii și comuniștii ar trebui interziși in Europa la fel ca și fasciștii.”