Șoc la Bruxelles: Jean-Claude și Frans, reținuți pentru deturnare de fonduri!

De câteva zile, tresărea la cel mai mic zgomot. Un dosar scăpat pe jos, o ușă trântită, un avion survolând clădirea spitalului, toate îi creau un gol în stomac, îi accelerau bătăile inimii și îl făceau să transpire. Se știa urmărit pas cu pas, patru agenți de filaj îl însoțeau pretutindeni. Începuseră să nu se mai ferească, aproape că deveniseră ostentativi. Le plăcea să-l vadă cum suferă, cum se zvârcolește chinuit de sentimentul vinovăției.

Camerele video camuflate prin pereți îl scoteau din minți. Nu avea intimitate nici măcar la toaletă. Iar privirile insistente ale noii secretare, Kamy, le tradusese cu trei inițiale arhicunoscute: SSP. Serviciul Secret Psihiatric îi plasase un spion în coastă cu misiunea clară de monitorizare și intimidare.

Existau semne că lațul începea să se strângă. Știa din auzite că noul procuror șef venise la Bruxelles cu metodele ei. Că era intransigentă, nemiloasă, foarte dură cu suspecții. Îi plăcea să-i umilească, nu înainte de a-i perpeli o perioadă, cât să cedeze psihic și să recunoască inclusiv lucruri pe care nu le făcuseră. Dacă măcar ar fi bănuit, poate s-ar fi gândit mai bine, ar fi prelungit perioada de evaluare. Doar că acum devenise tardiv. Trebuia să se descurce pe cont propriu, să iasă din încurcătură cât încă avea o mică șansă.

Îl sună pe vicele Frans pentru o discuție între patru ochi. Își dădură întâlnire în parcarea de la subsolul spitalului, apoi Jean-Claude o chemă pe secretară. Când o văzu, din nou, în fusta scurtă până sub fund, încercă să pară neafectat. Luă un creion și-l mușcă puternic, pe urmă se uită aiurea, pe geam, cât îi vorbi despre motivul plecării lui de la birou înainte de terminarea programului. Era început de week-end și își cumpărase bilet la concertul lui Smiley de pe stadionul Regele Baudouin (fost Heysel).

Asistenta Kamy avea unele suspiciuni. Îl apucă de cravată și i-o băgă, cu mișcări lascive, fix între sânii ei mari care mai aveau puțin și evadau din sutienul întins la maxim. Terorizat de idee, doctorul își trase rapid cravata și privi cu spaimă spre locul din perete unde știa că se află camera minusculă de supraveghere. Exact asta i-ar mai trebui, un dosar de hărțuire sexuală și tentativă de viol!

Asistenta râse.

– Stai liniștit, Jeane, nu-ți fac nimic. Doar mă jucam și eu, ca fetele.

Își mușcă buza, provocator, pe urmă ieși mișcându-și fesele mulate în minijupă, ca două pistoane de la motorul cu aburi al unei locomotive de-abia pornite din gară. Avea oareșice clasă, nu degeabă făcuse cursurile alea de seducție și spionaj la Academia de Informații Psihiatrice din Bruxelles.

Deja umed în palme, Jean-Claude se șterse cu cămașa scoasă din pantaloni, pe urmă coborî cu liftul în parcare. Doi dintre agenții de filaj îl luară în primire imediat ce ajunse în dreptul mașinii. Vicele Frans îl aștepta cu fundul pe capotă. Fuma un joint și medita în legătură cu posibilitatea de a cere azil politic în Serbia sau Madagascar. Era băgat în aceeași oală cu Jean-Claude. Acționaseră împreună și bănuiau că rămăsese o chestiune de zile (sau chiar ore) până când agenții aveau să le bată la ușă. Așa că trebuiau să preia inițiativa. Să acționeze primii.

Se urcară în mașină cu Frans la volan. Le fusese montat la bord un emițător GPS cu înregistrare audio – cel puțin în trafic, nu aveau cum să se debaraseze de filaj. După ce trecură cu viteza melcului pe lângă o manifestație de protest a mișcării #MeToo, Jean-Claude îi spuse colegului să tragă pe dreapta, în parcarea de la Mega Image. Imediat în urma lor opri și mașina de filaj, un VW Tiguan negru cu geamuri fumurii.

Cei doi doctori merseră pe jos o bucată, până la intrarea într-un club exclusivist frecventat de minoritățile LGBT. Sperau să scape de urmăritori. Un transsexual îmbrăcat în costum de pionier îi conduse în camera de la etaj, unde două femei topless (în pantaloni scurți, din piele) îi așteptau. Jean-Claude le făcu semn să iasă, aveau nevoie de intimitate. Își turnă trei degete de whisky Lagavulin, deschise televizorul, își desfăcu nodul de la cravată și se apropie de urechea lui Frans.

– Suntem în siguranță. Putem vorbi…

Circumspect, vicele Frans începu să ciocănească pereții cu degetul arătător, în căutare de microfoane. Răsturnă veioza de pe noptieră cu fundul în sus, pe urmă îl chemă pe Jean-Claude să-l urmeze în baie. Trase apa la veceu și deschise robinetul.

– Acum e OK, conchise doctorul Frans. Ia zi, Jane, cum stăm? E groasă?

Președintelui îi dădură lacrimile. Goli paharul de whisky și îl prinse de după gât pe tovarășul său.

– Suntem ca și morți, Frans. Noua mea asistentă, pocnitoarea de Kamy, lucrează pentru ei. Am informații că mi-a furat fișierul video din laptop. E o dovadă irefutabilă.

– Nu pot să cred!

– Cum auzi… E chestiune de ore până…

– Ahh! Și asta numai din cauza noului procuror șef. Am bănuit-o dintotdeauna de duplicitate, nu degeaba ne-au băgat-o pe gât americanii. Trebuia să-l fi ascultat pe banditul de Liviu.

– Așa-i, prietene Frans. Ce folos că ești inteligentă și profesionistă, dacă n-ai caracter? Ne-a vândut ca la talcioc. Unde să fugim acum? În Costa Rica?! În Venezuela, în pat cu dictatorul Maduro?! Mor de nervi! Îmi vine s-o strâng de gât pe nenorocită!

Nu apucară să discute despre alte variante. Ușa se dădu de perete și în cameră năvăliră patru agenți înarmați până-n dinți. În urma lor veni doctorița Codruța, procurorul șef de la spitalul din Bruxelles. Le aduse la cunoștință acuzațiile:

– În numele legii, sunteți reținuți 24 de ore pentru deturnare de fonduri. Din probele strânse la dosar reiese că, în perioada 1-8 martie 2018, ați plătit cash două europaciente din Ungaria cu suma totală de 958 de euro și 50 de cenți pentru a întreține relații intime normale și perverse. Banii provin din fondul UE de coeziune pentru dezvoltarea rurală și din fondul de protocol al spitalului. Aveți dreptul la avocat din oficiu, dacă nu vă permiteți unul.

Când ieșiră afară cu cătușele la mâini, o duzină de reporteri declanșară blitz-urile. Jean-Claude se aplecă să intre în mașina Poliției, însă dădu cu capul de caroserie suficient de tare încât să se trezească…

Ațipise. Visase urât în fotoliul biroului său de la etajul cinci al spitalului, în timp ce se uita la gala premiilor Oscar dedicată filmelor corecte din punct de vedere politic.

(va urma)