Medici de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, reținuți pentru luare de MITĂ

Publicat: 06/03/2019, 13:58
Actualizat: 25/03/2019, 20:42

Direcția Generală Anticorupție a făcut, marți, 7 percheziții, dintre care două la sediul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și a pus în executare 5 mandate de aducere față de tot atâtea persoane suspectate de săvârșirea unor fapte de corupție.

„Activitățile au fost derulate într-un dosar penal constituit ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Neamț, ce vizează fapte de corupție săvârșite de medici din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț – Secția Ortopedie și Traumatologie, în legătură cu îndeplinirea actului medical. În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate înscrisuri relevante pentru cauză, precum și importante sume de bani”, arată DGA.

Față de 5 medici din cadrul acestei secții, procurorul de caz a luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, pentru luare de mită în formă continuată.

În cauză se fac cercetări și față de alte persoane.

Acțiunea a fost sprijinită de Inspectoratul de Jandarmi al Județului Neamț, Direcția de Operațiuni Speciale – Brigada de Operațiuni Speciale Suceava și Direcția Generală Anticorupție – Direcția Anchete.

Managerul Spitalului Județean Neamț, Codruț Munteanu, declara, marți, că perchezițiile au loc la secția de Ortopedie și în ambulatorul de specialitate de pe lângă cabinetul de Ortopedie.

„Ancheta e în desfășurare. Este o desfășurare impresionantă, este într-adevăr foarte multă forță și foarte multă populație implicată în această anchetă. E pe două planuri, în spital și în policlinică. Încă nu știu nimic, s-au învârtit ceva avocați pe aici pe la mine, au întrebat, au plecat, mai mult nu știu să vă spun nimic, decât că eu, ca manager, sunt pe poziția moralității, corectitudinii și respectului pentru pacient”, spunea directorul.

Arafat: E greu să le schimbi obiceiul de a lua ȘPAGĂ!

Recent, secretarul de stat Raed Arafat a declarat, la DigiFM, că există în continuare medici care primesc șpăgi, în ciuda majorărilor salariale.

„Mai sunt care făceau mai mult ca salariile de azi și e foarte greu să-i obișnuiești să nu continue când salariul e mai mic decât primeau.

Eu, ca secretar de stat, am sub salariul unui medic specialist care a terminat acum o facultate. Câștigați 2.000 de euro. Exact. Iar un medic specialist tânăr care acum a ieșit știu că începe salariul lui de la 13.000 de lei. Și mai ai gărzile, mai ai sporurile, sunt colegi care pot să atingă și 20.000 de lei.

Poți mulțumi după, cu o chestie simbolică. Și asta o au și britanicii. O carte, o sticlă de ceva sau un buchet cu flori, dar asta nu putea să aibă loc decât după ce totul e gata, după ce bolnavul este externat”

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...