BARBIE, FĂRĂ RIDURI la cei 60 de ani ai săi. Cum s-a schimbat una dintre cele mai POPULARE jucării din lume

BARBIE, FĂRĂ RIDURI la cei 60 de ani ai săi. Cum s-a schimbat una dintre cele mai POPULARE jucării din lume
Publicat: 09/03/2019, 15:53
Actualizat: 25/03/2019, 20:34

Istorie

În 1956, Barbara Handler, pe atunci o adolescentă în vârstă de 15 ani, aflată într-o vacanță în Elveția, alături de mama ei, Ruth – cofondatoare a companiei de jucării Mattel -, a remarcat o păpușă, precursoarea luiBarbie, comercializată în magazine sub numele Lili.

Ruth Handler a cumpărat trei păpuși Lilli și le-a adus cu ea în California. Trei ani după aceea – pe 9 martie 1959 – a prezentat în premieră mondială versiunea americană a acelei păpuși, la American International Toy Fair de la New York. Noua păpușă a fost denumităBarbie, după numele fiicei lui Ruth Handler.

Succes comercial

Până cândBarbiea împlinit 50 de ani, în 2009, compania Mattel vânduse deja peste 1 miliard de astfel de păpuși în lumea întreagă, mai ales grație faptului că jucăria „cultiva imaginea unei femei înfloritoare și sănătoase”.

În ciuda competiției acerbe din domeniul jucăriilor, 58 de milioane deBarbiesunt vândute anual, în peste 150 de țări.

Procesul de creație

Aproximativ 100 de persoane lucrează la studioul de design El Segundo din California, la crearea unor noi păpuși. Procesul de creație durează între 12 și 18 luni, iar păpușile sunt produse apoi în fabrici din Indonezia și China.

Barbiemodernă

După ce, timp de decenii, Mattel a propusBarbiealbe și blonde, compania a răspuns criticilor privind proporțiile nerealiste ale corpului jucăriei și a creat, în ultimii ani, păpuși mai diversificate, „grăsuțe”, „înalte”, „minione”, brunete, de culoare, prințese, președinți de stat. Printre păpușile lansate s-au numărat, de exemplu, oBarbiebabysitter, o înotătoare sau una tatuată.

La sfârșitul lui 2017, Mattel a lansat o păpușă cu chipul scrimerei americane Ibtihaj Muhammad, care poartă văl islamic. Iar, anul trecut, au fost lansate păpușiBarbiecu chipuri de femei celebre din trecut și din prezent, precum artista mexicană Frida Kahlo, chef-ul Hélène Darroze, regizoarea Patty Jenkins, aviatoarea americană Amelia Earhart, cântărețele Beyonce, Cher, Cyndi Lauper, scriitoarea J.K. Rowling, actrița Marilyn Monroe etc.

În prezent, 55% dintre păpușileBarbievândute în lume nu au nici păr blond, nici ochi albaștri.

Social media

Barbie, fără niciun rid la cei 60 de ani ai săi, are conturi pe rețelele de socializare online, unde fanii pot urmări cele mai recente aventuri ale sale.

Iar, pe 7 martie, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări, a fost lansat un nou vlogBarbie, „Finding Your Voice„, păpușa fiind editor la aplicația YouTube Kids, cu o serie de videoclipuri motivaționale.

Educație

Barbie- pe numele completBarbieMillicent Roberts, din orașul fictiv Willows din Midwest, SUA – a fost creată într-o perioadă în care jucăriile pentru fetițe le învățau pe acestea că pot fi doar mame și casnice, în timp ce cele pentru băieței le permiteau acestora să viseze că pot ajunge orice, de la astronauți la medici chirurgi.

În 1965, cu patru ani înainte ca Neil Armstrong să pășească pe Lună, a fost lansată păpușaBarbieastronaut.

Explicând motivul pentru care păpușa arată mereu tânără, Lisa McKnight, senior vice president și global general manager pentru brandulBarbie, a declarat: „Este o tânără femeie, este independentă și își urmează carierele”.

Barbiea fost folosită pentru a le învăța pe tinere că pot crede în ele și că trebuie să ignore stereotipurile legate de gen. Iar, în prezent, le vorbește direct fetelor despre viață și subiecte importante.

În 2018, pentru a marca cea de-a 60-a aniversare, brandul a lansat o campanie dedicată fetițelor, care continuă și anul acesta, pentru a elimina așa numita „breșa de visare” („Dream Gap”) – un fenomen bazat pe dovezi potrivit cărora șase ani ar fi vârsta medie la care micuțele încetează să mai creadă că pot face și pot fi orice.

Naomi Osaka, acum și-n varianta Barbie

A apărut păpușa Barbie, copie a numărului 1 WTA, Naomi Osaka. Firma Mattel a realizat păpușa ca parte a unei campanii dedicate femeilor de succes, scrie Prosport.

Osaka a declarat că se juca în copilărie cu celebrele păpuși Barbie și că este mândră că acum a ajuns în postura de a avea propriul „personaj”. Mattel a luat decizia cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.

„Faptul că am șansa de a reprezenta oameni care s-ar putea gândi că nu pot fi reprezentați este ceva foarte important pentru mine”, a spus Naomi Osaka, cea care are tată haitian și mamă japoneză.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Apetitul Braziliei pentru carnea de rechin pune în pericol speciile