Încă mai citesc bestsellerul „Pas cu pas” (Editura Curtea Veche, București 2014), cum citeau unii cărticica roșie a lui Mao. E drept, acela vorbea de mari salturi înainte, ceea ce s-a dovedit o abordare de o criminală pripeală.
Îmi place Președintele nostru. E foarte cumpănit.
Primul pas l-a făcut când s-a instalat în funcție, „confortabil” (dintre toate adjectivele, pe ăsta l-a ales când a fost întrebat cum se simte la Cotroceni). Al doilea pas îl va face când va mai câștiga un mandat. Pentru doar un deceniu, e prea de ajuns.
În acești patru ani și vreo trei luni, în Româna s-au întâmplat multe. Majoritatea parlamentară PSD-ALDE și-a doborât singură, cu succes două guverne, iar guvernul technocrat din 2016 și-a achiziționat, în 2018, un partid politic. Oamenii au continuat să plece din țară, pensionarii și asistații social au rămas să ude florile.
Deschid cu solemnitate, în fiecare săptămână, site-ul Președinției. Urmăresc obsesiv-compulsiv același lucru – stadiul Proiectului de Țară. Mă uit la rubrica intitulată optimist „noutăți despre”. Din 16.10.2017, de la „A patra reuniune a Comisiei Prezidențiale privind Proiectul de țară” n-am mai găsit nimic. Ba da, era să uit. „Următoarea reuniune a Comisiei Prezidențiale va avea loc la începutul lunii noiembrie”. Recunosc că poate fi și vina mea. Nu mi-am dorit destul, ca tot intelligenceul să conspire să-mi îndeplinească dorința.
Vă mai aduceți aminte cum se încheia, pe 21 decembrie 2014 (era duminică, o zi de odihnă), discursul lui Klaus Iohannis la ceremonia de depunere a jurământului de investitură?
„Îmi pun întreaga putere și pricepere la dispoziția poporului român. Ca peste 5 ani să putem spune că România este țara care a uimit lumea, prin transformarea și reconstrucția ei”.
Președintele a avut gura aurită. N-au trecut cinci ani și minunea s-a împlinit: Guvernul Dragnea condus de Dăncilă!