Cătălin Martinuș, primarul PSD al comunei Dobrovăț, din județul Iași, a anunațat că participă la protestul anunțat de suceveanul Ștefan Mandachi imediat ce a aflat despre inițiativă. Acesta spune că a pus afiș prin care anunța cetățenii că Primăria Dobrovăț, în data de 15 martie, ora 15.00, își suspendă activitatea simbolic timp de 15 minute.
„Eu am făcut cunoscut și am plasat aceste afișe încă de săptămâna trecută. Intenția mea nu era legată de promovare, dar se pare că niște cetățeni din comună au pus pe facebook și s-a aflat și s-a popularizat, dar nu asta era ideea. Dar, în rest, eu susțin și mi se pare firesc”, a declarat, pentru corespondentul Mediafax, primarul Cătălin Martinuș.
Primarul a mai spus că nu vede nimic ieșit din comun alăturarea sa inițiativei lui Mandachi, fiind de părere că este obligația autorităților locale să fie alături de cetățeni.
„E obligația autorităților locale, care trebuie să susținem mediul privat, niște inițiative de genul acesta. Pur și simplu mă mir că nu s-a întâmplat să aibă mai mare susținere din partea autorităților publice locale”, a spus primarul comunei Dobrovăț.
Alesul local a afirmat că nu a discutat cu alți colegi primari din județ, dar speră că gestul său va încuraja și alți primari din Iași să se alăture protestului.
Duminică, un alt primar din PSD și-a anunțat participarea. Edilul comunei Săvinești din Neamț, Daniel Horciu, va întrerupe activitatea primăriei pe data de 15 martie, la ora 15:00, timp de 15 minute.
Afaceristul Ștefan Mandachi, care a construit primul și singurul metru de autostradă din Moldova, i-a provocat pe români să se alăture protestului lui: să oprească activitatea pe 15 martie, la ora 15, timp de 15 minute.
Mai mulți oameni de afaceri și primari s-au alăturat deja demersului.
Foto: Comuna Dobrovăț/ Facebook