Curtea de Apel București a stabilit, luni, că fostul finanțator al clubului Dinamo, Cristian Borcea, are de executat o condamnare de 7 ani și 6 luni închisoare după ce au fost contopite pedepsele din dosarele retrocedărilor ilegale de terenuri și transferurilor din fotbal. Decizia nu e definitivă.
„În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b C.p. 1969 cu aplic. art. 5 C.p. dispune contopirea pedepselor anterior menționate, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 2 ani și 6 luni închisoare, în final urmând să execute 7 ani și 6 luni închisoare”, se arată în decizia Curții de Apel București, care nu este definitivă.
Magistrații au decis să-i scadă din pedeapsa de 7 ani și 6 luni timpul petrecut deja în închisoare, prin condamnările din dosarul transferurilor din fotbal, precum și sentința pe care o execută în prezent la Penitenciarul Rahova, cea din dosarul retrocedării plajelor, adică perioada 04.03.2014 – 02.07.2018 și respectiv cea din 08.02.2019 până acum.
Astfel, timpul pe care fostul finanțator al clubului Dinamo l-a petrecut încarcerat depășește deja 4 ani și 6 luni.
Cristian Borcea este încarcerat în prezent la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat, pe 8 februarie 2019, la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, alături de Radu Mazăre. Instanța a dispus și confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la Borcea.
Potrivit legii, eliberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă persoana condamnată a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.