„Nu lăsa pe nimeni în urmă”. Ziua Mondială a Apei, 22 martie

Ziua Mondială a Apei, impusă de ONU în 1993, este o ocazie de a reflecta la importanța consumului de apă curată, din surse sigure și la modalitățile prin care cei mai puțin norocoși pot obține un acces mai ușor la o astfel de resursă.

O consecință a creșterii demografice, a dezvoltării economice și a evoluției modurilor de consum, cererea de apă la nivel mondial va crește cu 20-30% până în 2050 față de prezent, potrivit raportului anual privind apa realizat de ONU și UNESCO. În același timp, schimbările climatice riscă să complice accesul la apă potabilă, prin secete și inundații.

Accesul deficitar la apă potabilă de calitate și lipsa serviciilor de reciclare a apei uzate menajere afectează grav populația, anual fiind înregistrate aproximativ 780.000 de decese din cauza dizenteriei și a holerei, iar numărul victimelor este mai mare decât cel provocat de conflicte, seisme și epidemii, potrivit aceluiași raport.

În 2015, aproximativ 844 de milioane de persoane nu aveau acces la servicii de apă potabilă sigure și doar 39% din populația mondială dispunea de servicii de reciclare a apei uzate sigure.

Obiectivul definit de programul ONU pentru dezvoltare care prevede, până în 2030, acces universal și echitabil la apă potabilă, cu costuri pe care și le poate permite oricine, ar putea să nu fie atins.

Sursele de poluare sunt materiile fecale, pesticidele, nitrații din agricultură și substanțele poluante „emergente”, precum reziduurile de medicamente.

Raportul face diferența între „situația săracilor din mediul urban, a celor din mediul rural și a persoanelor strămutate cu forța”.

În țările mai puțin avansate, 62% dintre cetățeni trăiesc în cartiere foarte sărace, unde frecvent nu au acces la apă potabilă și nici la servicii de reciclare. Aceste persoane se aprovizionează cu apă de la vânzători ambulanți și din camioane de tip cisterne și plătesc prețuri și de zece ori mai mari decât concetățenii mai bogați, care au apă la robinet.

Majoritatea persoanelor care au acces la apă potabilă neîmbunătățită și nu beneficiază de servicii de reciclare trăiesc în zone rurale, unde infrastructura în domeniu este deficitară.

Femeile sunt adesea dezavantajate, în mediul rural ele fiind însărcinate să se ocupe de aprovizionarea cu apă, o muncă nerecunoscută și neplătită.

O situație particulară este cea a refugiaților. La sfârșitul lui 2017, 68,5 milioane de persoane erau strămutate din cauza unor conflicte sau persecuții, iar acestea nu au acces la resurse și servicii de bază. Deplasarea în masă pune presiune asupra resurselor și serviciilor, se mai arată în raport.

Statele și companiile private ar trebui să investească masiv în infrastructură. Nevoile sunt estimate la 114 miliarde de dolari anual, de trei ori mai mult decât se cheltuie în prezent, fără a lua în considerare costurile de funcționare și întreținere.

Foto: Hepta